Neostoita sete americană, rochia și paltonul - marca Werner

Distribuie pe:

Am văzut cu toții valul de denunțuri și arestări, i-am văzut pe „copiii de trupă" ai fostului președinte cum se măcelăresc între ei, cum fac târguri pe sub mână și schimb de prizonieri. Tot mai clar se conturează faptul că indivizi nevăzuți ai unor rețele criminale din interior conduc România împreună cu alți invizibili din exterior. Însă, odată ce poporul va simți pe pielea sa că lozinca „România lucrului bine făcut" e tot una cu „Să trăiți bine!", odată ce va constata că nivelul de trai nu are șansa să fie îmbunătățit în viitorul apropiat, valul de simpatie și speranță, prin care Iohannis a urcat treptele palatului, se va transforma în antipatie, repugnanță și protest. „Aveți puțintică răbdare!" Să se mai potolească kara-yel-ul și veți observa două fenomene cât se poate de populare pe scena politică internă. Noi grupuri de interese meschine vor suna adunarea pe vechile eșafodaje, iar extaziații iohaniști se vor trezi din adorație, înțelegând că alesul nu e tocmai ce și-au dorit pentru redresarea României. Cum n-a fost nici Băsescu. Bibliotecile de dosare penale, ascunse în spatele imunității unor personaje sinistre, au făcut ca România să fie zguduită de o mega-criză perpetuă și multidimensională. Banii au devenit instrumentul prin care niște oameni de nimic au distrus viitorul națiunii române. De la fatidicul decembrie încoace, în locul librăriei, școlii, grădiniței, căminelor gratuite pentru copii, fabricilor, uzinelor, magazinului de încălțăminte, ceainăriei, alimentarei, aprozarului cu produse românești sănătoase, au fost ridicate sedii de bănci și farmacii, case de pariuri și marcheturi, vile luxoase, mai numeroase decât trecerile de pietoni. Caracatița internă va fi exterminată doar stârpind capetele care o conduc. E capabil Klaus Werner Iohannis să facă acest lucru, dacă prezența sa se face simțită pe gazon, pe feisbuc și în vizită prin Europa, în căutarea de potcoave?

 Dacă vrei să fii tratat ca un domn, trebuie să te comporți ca un domn

A trecut deja timpul de adaptare, vine mărțișorul, iar tot ceea ce ne-a oferit până acum, la modul senzațional, proaspătul șef al statului, ar fi: paltonul azvârlit cu ciudă pe plafonul unei mașini. Dacă va reacționa așa în alte situații mai delicate, vai și amar de noi! Gestul a ajuns subiect de presă la nivel internațional, prin neobișnuința unui astfel de moment critic al lipsei de tact, mai ales în spațiul diplomatic. Probabil, mai noile protocoale spun că trebuie să-ți arunci paltonul, cum aruncă mireasa buchetul peste cap. Francezilor le place să ațâțe - aroganță tipic franceză -  și să ne privească cu disprețul unui singur ochi, și acela orb ca al mitologicului Polyfem. Poate că au vrut să-i testeze reacția Președintelui nostru, altfel, dacă ateriza Putin, Merkel sau Obama dirijau și muștele în aeroport. Nu-și permiteau o asemenea gafă. Totuși, eu merg pe principiul că dacă vrei să fii tratat ca un domn, trebuie să te comporți ca un domn. Așadar, azvârlitul paltonului rămâne un moment stânjenitor pentru instituția noastră prezidențială, un gest inacceptabil, care a lăsat impresia unei mirese ce aștepta să i se ia cât mai repede voalul, ca să plece în explorarea necunoscutului. Să ne amintim că același gest, dar în context diferit, a fost făcut de Joseph Robinette Biden Jr. când a descălecat de pe o „dronă" la Baza Aeriană Otopeni.

Dreptul de a aproba copierea articolelor prezentate AGERO aparține deținătorilor de copy-right (autorul/autoarea) care trebuie contactați și informați în timp util. Orice preluare de texte din AGERO (presă, televiziune, radio, net) fără aprobarea autorilor și precizarea sursei AGERO intră sub incidența legii dreptului de autor. Redifuzarea preluării prin alte medii (presă, televiziune, radio, net) trebuie să indice pe mai departe autorul și AGERO ca sursă originală. Director și editor-șef, Lucian Hetco.

Și-a aruncat vestonul ca un striper în fața camerelor de luat vederi, apoi a deschis robinetul textelor golite de sens, bune doar de udat castraveții grădinarilor noștri, în schimbul asigurării că autorităților de la București merg cu  barca lor în arzătoarea chestiune a Ucrainei și în cea a gazelor de șist. Cel de-al doilea aspect este rochia de mers la cinematograf, nepermis de scurtă, a primei doamne, comparativ cu decența vestimentară, practicată de alte soții de președinți. Să sperăm că înțelepciunea va surveni curând, prin aprofundarea punctelor de înalt protocol, având în vedere borna de 55 de ani, de la care, oricât ți-ai da silința, ca femeie, nu mai ai cum privi viața, profesia și funcția, ca pe niște concedii în locuri exotice, unde poți umbla în mini și breteluțe. Din poziția de primă doamnă se impune o exigență strictă și permanentă asupra modului cum te echipezi și te arăți țării și lumii.

De ce-l doare așa de tare pe Obama de Ucraina?

Mi s-a făcut greață de la mizeria și dezastrul lăsate în urmă de gândacii aceștia care colcăie în politică și justiție, în serviciile datoare națiunii române și pe frontispiciul puterii mondiale și merg să iau aer. Dar de unde atâta aer curat, când simțim mirosul prafului de pușcă, când alte stafii costumate la patru ace, scăpate din debaralele casei albe, pe care le caută doamna cu coasa ca să le trimită în loc liniștit și cu verdeață, se zbârlesc din toți rărunchii la Europa noastră. Pe unde trece Joseph Robinette Biden, nume parcă predestinat, adică omul cu robinetul, curge dezbinarea, îmbuteliată pentru băștinași sub eticheta drepturilor și libertăților. Băiatul cu robinetul, un pensionar de drept, la 73 de ani (iată cine conduce lumea!) afirma într-o recentă conferință de presă la Bruxelles că Washingtonul nu va permite Rusiei să redeseneze harta Europei. De ce? Pentru că au ele, Statele Unite, o neostoită sete de teritorii și resurse, iar concurența este indezirabilă! Ce caută Obama în coasta lui Putin! Haideți să aflăm de ce-l doare așa de tare pe Obama de Ucraina și pe Joseph Robinette Biden. Mezinul școlit pe WallStreet al vicepreședintelui S.U.A., Joseph Robinette Biden, pe numele său Hunter Biden, a fost instalat în postul de director pentru asistența juridică și dezvoltarea relațiilor internaționale în compania „Burisma Holding", Kiev, cea mai mare unitate privată ucraineană din industria gazelor, deținătoare a unei arii mari de explorare în zonele controlate acum de separatiștii pro-ruși, situație comentată deloc favorabil pentru Obama de cotidianul Washington Times. Ca să fie garnitura completă, Hunter Biden și-a adus alături, în conducerea companiei din Kiev, un partener de afaceri al familiei vicepreședintelui S.U.A., finanțator al campaniei sale electorale. Hmmm, credeți că Robinette Biden, alias Joe Biden  - bântuie Europa ca să-și dezbrace vestonul în fața camerelor de luat vederi? Cel mai „democratic" și „pașnic" stat din lume, prin reprezentanții săi megalomani, își întinde ghearele ca norul de cenușă vulcanică pe meridiane, doar ca să stoarcă profit din războaiele puse în scenă. Arcul de țări din jurul Rusie a căpătat un interes special pentru greii planetei. Dragi români, mai puteți rezista, privind pasivi găștile putred de bogate ale Puterii  de la București și fojgăiala continuă de oficialități ale Puterii mondiale de ocupație, care și-au construit baze militare pe teritoriul nostru, au adus armament și militari și ne-au ademenit soldații - carne de tun - în războaiele lor?

www.agero-stuttgart.de

Lasă un comentariu