CU DRAG, DE DRAG, DE DRAGOBETE!

Distribuie pe:

24 februarie 2015. Dimineață frumoasă, caldă și senină, în toată țara! De la țărmul mării și până unde se agață harta-n cui, de la Timișoara până la Dorohoi!

Sătul de breaking news-urile cu neaoșele cătușiade, trădări, turnări, dezvăluiri, ori cu știri externe de pe frontul din imediata proximitate estică, ies din casă, la o plimbare, și îmi conectez atenția la alte surse audio- video! Ascult și privesc... natura! Ascult și văd, pe unde ultrasensibile, zvonuri (adevărate!) de primăvară!

În sfârșit, ascult-văd Breaking News „de bine": România a fost ocupată! De primăvară! Aerian și terestru! De câteva zile bune, suntem asediați de aerul primăvăratic, iluminat de albastrul cerului și încălzit de razele soarelui!

Prin păduri și lunci ies din omăt, la lumină, flori de primăvară. Păsările se logodesc și-și caută cuib. Firea omenească renaște și ea, în starea ei de grație, iubirea!

Mă aud cântând cu sufletul, „Mugur, mugur, mugurel/Ia fă-te mai măricel/Mugur, mugurel/Că ne-am săturat de iarnă/Și de răutate-n țară"!

Dar să nu ne amăgim (în ce privește vremea; cât despre vremuri...)!

Știm cu toții că, acum, Primăvara doar i-a tras o sperietură iernii, a făcut doar o „aplicație", un fel de repetiție generală pentru intrarea triumfală din 1 martie, când va învinge calendaristic iarna!

Știm cu toții că Baba Dochia mai are de dat jos câteva cojoace de omăt, dar, la fel de bine, știm că, după bătălia câștigată în 1 martie, Primăvara va învinge definitiv iarna, la echinocțiu!

Azi este sărbătoarea iubirii „pe românește"! E o zi însorită și caldă! O zi în care toți românii ar trebui să fie fericiți! Că iubesc și sunt iubiți!

Ce bine-ar fi să fie Dragobete în fiecare zi! Am fi fericiți, cu toții, în anotimpul etern al iubirii! Vorba lui Cehov, „Atunci când sunt fericiți, oamenii nu mai bagă de seamă dacă in jurul lor stăpânește vara sau iarna."

Ca în fiecare an, pe 24 februarie, Dragobetele traco-geto-dacic a fost punctual la întâlnirea cu noi, chiar dacă a avut de străbătut veacuri, milenii, chiar dacă noi am cam uitat de el, rătăcitori pe la sindrofii, sărbători americano-europenești!

Cum spuneam-scriam mai deunăzi, am tot respectul pentru Valentine's Day, de ce nu, e o sărbătoare a iubirii, dar, într-o vreme a globalizării, a pierderii treptate a identității naționale, într-o vreme când nu mai avem (chef să construim) amintiri din viitor și e din ce în ce mai greu „să îți prevezi trecutul", e bine, e nevoie să ne întoarcem cu nesfârșită... dragoste (endless love!) la al nostru „Sânt Ion de primăvară", la atâtea și atâtea alte identitare sărbători!

Tot ce ține de civilizația noastră populară, sărbătorile, tradițiile, cântul portul, meșteșugurile noastre populare, nu pot fi (tratate ca) auxiliare, opționale! Sunt, sau ar trebui să fie obligatoriu de respectat, de iubit! Ele sunt identitatea noastră ca neam, ca țară! Noi nu ne putem prezenta lumii cu nume de împrumut! Noi, dar mai ales tinerii, copiii, avem, au de apărat un nume, o identitate. Nu mințim pe nimeni, nu vrem să fim mințiți. Și, mai ales, nu vrem să ne mințim noi, pe noi înșine! Vorba Eminescului, „suntem români, și punctum!"Noi, ca neam și ca țară, nu vom răzbi în lumea globaliza(n)tă, nu vom mai fi contemporani cu veșnicia, dacă vom renunța la rădăcini! Cât vom mai avea rădăcini, cât vom mai avea izvoare, vom exista! Să le purtăm de grijă! Vorba Păunescului (de ținut minte!): „Eu sunt din țara lui foaie verde/Eu sunt din neamul lui Făt Frumos/Urmele mele nu se pot pierde/ C-am străbătut veșnicia pe jos"!

Vorbind strict despre Dragobete și despre Valentine's Day, două sărbători ale iubirii, da, iubesc...iubirea „de import", fără a o... neglija pe cea autohtonă! Iubesc...iubirea prin adăugire (de import), nu iubesc iubirea prin omisiunea celei autohtone!

Atât de frumos și de bine e afară, la plimbare, că mă-ndrept spre casă cu pași rari, așa, în doru' lelii. Am ajuns acasă. Deloc inspirat, mai mult din reflex, dau o tură cu telecomanda pe televiziuni. Aceleași... noutăți senzaționale. Intru pe net, la citit ziare.

Un subiect trist, care trenează de ceva timp: statutul religiei în școli. Scriam mai sus despre un capitol important, esențial, din „fișa colectivă" a acestui neam, civilizația populară, că nu poate fi tratată ca o componentă auxiliară, ca o a cincea roată la limuzina europeană second hand, jante de fițe, cu care ne place să ne plimbăm prin Europa și prin lume!

Ei, bine, dacă civilizația, cultura populară, aceste importante componente (cvasi) laice ale identității noastre sunt minimalizate, iată că vine rândul religiei, ca materie predată în școli. Este adevărat, suntem insula de latinitate cu religie ortodoxă, într-o Europă preponderent catolică, dar așa ne-am născut, latini, creștin-ortodocși!

Biserica națională a statului național România este Biserica ortodoxă. Poate că noile reglementări privind predarea religiei în școli nu au în intenție decredibilizarea religiei, a bisericii, dar așa pare!

Mă număr printre cei, probabil, foarte mulți, care cred că religia nu trebuie să fie considerată, tratată ca o materie auxiliară, opțională, ci ca materie obligatorie, cel puțin în școala generală, ciclu caracterizat eminamente de cunoaștere, de acumulare de date, de informații „brute" din toate domeniile cunoașterii (vieții), aș spune eu, începând cu religia, trecând prin științele umaniste și terminând cu științele exacte.

„Prelucrarea", „developarea" acumulărilor, informațiilor, se produce în timp, gradat, utilitatea lor dovedindu-se mult mai târziu, pe măsură ce copiii, tinerii, câștigând maturitate, experiență teoretică și practică, pot să folosească, teoretic și practic, conexiunile dintre diversele cunoștințe acumulate de-a lungul timpului.

În niciun caz, religia predată în clasele mici nu poate produce „derapaje" în procesul de informare și formare generală a (caracterului) elevilor.

Dacă religia lezează libertatea convingerilor religioase, dacă influențează în rău elevul, ce facem atunci cu alte „acumulări" extra școlare, extra curiculare pe care elevii le „prizează" din alte medii decât cele școlare?

Întreb și eu, ca Marin Preda: de ce? Sunt o mulțime de „de ce"-uri la care aș dori răspunsuri elaborate, fondate, argumentate. Nu-mi fac iluzii, așa că întrebările mele sunt retorice. Așadar:

De ce nu se aplică această metodă și altor materii? Cunoașterea dimensiunii religioase a existenței umane îi va fi de folos și sportivului, și literatului, și muzicianului, și savantului cercetător, dar am convingerea că de mai puțin folos i-ar fi matematica, să zicem, unui tânăr care va excela, mai târziu, în muzeologie, sau în cercetarea etnografică, etno folclorică, dacă tot vorbirăm mai sus despre tradiții, civilizație și cultură populară.

De ce se consideră că această materie ar aduce atingeri libertății religioase a elevului, viitor matur?

De ce se crede că religia ar avea influențe nefaste asupra viitorului profesional și nu numai, al unui tânăr care „beneficiază" din plin de „binefacerile" ambientului societății secularizate, care a pierdut sensul moral al existenței umane?

De ce se caută îngrădirea accesului copiilor la învățătura religioasă, dimensiune esențială a existenței umane, pentru o majoritate, nu numai națională, ci și mondială?

De ce se uită atât de ușor că școlile românești s-au născut în pridvorul bisericii noastre strămoșești?

De ce se uită că dintotdeauna (exceptând cei 50 de ani ai „iepocii") școala s-a făcut lângă biserică? La propriu și la figurat.

De ce se uită de școala din Șcheii Brașovului, aflată în curtea bisericii „Sfântul Nicolae"?

De ce se uită că dreapta credință a fost și este puterea Ardealului de a înfrunta vitregiile (orânduirilor) vremilor?

De ce cunoaștere prin omisiune, și nu prin adăugire?

De ce se uită că majoritatea covârșitoare a personalităților române din lumea culturală sau științifică au fost profund religioase, au privit lumea (și) prin această fereastră deschisă spre lumina cunoașterii?

De ce „Brâncoveanu Constantin, boier vechi și Domn creștin", Domnul țării Românești, mare iubitor și făcător de cultură, ctitor al atâtor biserici și proteguitor al credinței strămoșești, a îndurat moarte martirică, el, cei patru fii și sfetnicul Ianache?

Ca religia să fie opțională în școli?

Lasă un comentariu