Prima „specialitate" din meniul restaurantelor - anunțul de atenționare a clienților asupra solicitării bonului fiscal!

Distribuie pe:

„Dacă nu primiți bon fiscal, aveți obligația să-l solicitați. În cazul unui refuz, aveți dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.

Solicitați și păstrați bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare și ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale.

Este interzisă înmânarea către client a altui document, care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, decât bonul fiscal.

Pentru a semnala nerespectarea obligațiilor legale ale operatorilor economici, puteți apela gratuit, non-stop, serviciul TelVerde al Ministerului Finanțelor Publice - 0800.800.085", este conținutul anunțului de atenționare a clienților pe care operatorii vor îl vor afișa obligatoriu, începând cu 1 martie 2015.

Măsura este prevăzută în Ordinul Ministrului Finanțele Publice nr. 59/2015 pentru stabilirea modelului și conținutului anunțului de atenționare a clienților, publicat în Monitorul Oficial nr. 131, din 20 februarie a.c.

Astfel, începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici au obligația, potrivit legii, să afișeze anunțul la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în așa fel încât să le fie vizibil clienților.

Operatorii economici care desfășoară activități comerciale în unități de tip restaurant, bar, discotecă, club și altele asemenea asigură informarea clienților și prin tipărirea anunțului de atenționare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziția acestora ori prin alte mijloace, astfel încât la fiecare masă destinată clienților aceștia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunțul de atenționare.

Lasă un comentariu