Szalai Lorand, tânărul din Târgu-Mureș care și-a ucis iubita și apoi a incendiat cadavrul într-un apartament pentru a ascunde urmele, a fost condamnat la 23 de ani închisoare cu executare de Tribunalul Mureș. „În baza art. 38 alin.1 Cod penal, coroborat cu art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 de ani de închisoare la care adaugă un spor de 3 ani (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel încât în final inculpatul va executa pedeapsa principală de 23 de ani de închisoare. În baza art. 45 alin. 1 și 3 lit. a Cod penal, alături de pedeapsa principală de 23 ani închisoare, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, h și n Cod penal, pe o durată de 3 ani.", se arată în hotărârea Tribunalului. În plus criminalul este obligat să plătească daune morale. „În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 19 alin.5 Cod procedură penală, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă GALL ANTAL (cu d.p.) obligă inculpatul să-i plătească acestuia suma de 100.000 euro ( în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale", au mai decis judecătorii. Decizia instanței nu este definitivă, inculpatul având dreptul de a o ataca la instanța superioară.
Crimă oribilă urmată de incendiere
O tânără a fost găsită carbonizată într-un apartament de pe strada Mărăști din Târgu Mureș, după producerea unei explozii urmate de un incendiu, iar anchetatorii au luat în calcul ipoteza unei crime, în condițiile în care victima era legată și înfășurată într-un covor. Adjunctul șefului Poliției Mureș, comisar-șef Alexandru Câmpeanu, spunea că tânăra a fost incendiată, apoi a fost lăsat deschis aragazul, ulterior producându-se deflagrația, în urma acumulării de gaz." Femeia a fost găsită în interiorul locuinței, se pare că a fost învelită cu un material textil. Corpul a fost incendiat și a fost lăsat deschis aragazul. În momentul în care s-a acumulat cantitatea minimă pentru a se produce o explozie s-a produs deflagrația, dar victima era decedată. Era înfășurată într-un covor și legată. Încă nu avem toate elementele. Era pe podea", declara Câmpeanu.Ulterior, prietenul tinerei, Szalai Lorand, a fost reținut pentru 24 de ore, și apoi 29 de zile, pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, profanare de morminte și distrugere. Conform procurorilor, tânărul i-a aplicat fetei mai multe lovituri de cuțit, provocându-i leziuni traumatice care au dus la deces. „Învinuitul Szalai Lorand a luat mai multe bijuterii aparținând victimei, în scopul însușirii pe nedrept. Totodată, pentru ștergerea urmelor infracțiunilor, acesta a distrus prin incendiere locuința victimei", precizau procurorii.