(Eseu filozofic primit în vis)
,,Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El" (Ps.116 v.15)
,,Dar voi suferiți cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteți înțelepți" (2 Cor.11-9)
Corpul meu spiritual plutește deasupra pământului și aude cu mâhnire acuzațiile ce mi se aduc. O filozofilor, numai of-uri și ah-uri! Totul vă deranjează, totul vă nemulțumește. Și eu, chipurile, aș fi vinovat de impotențele voastre! Mai ieri, la o adunătură, vă plângeați că nu aveți brand și, bineînțeles, cauza aș fi eu, că eu v-aș fi inoculat o mentalitate de resemnare și lașitate. Și câte și mai câte... Păi, domnilor, eu am beneficiat de cel mai pozitiv brand din spațiul carpato-dunărean-pontic... Dacă aș folosi un cuvânt într-o limbă la care voi apelați atât de des, eu eram „the best" sau mai „ortoman". Dacă aș fi fost pasiv și resemnat, cum aș fi putut deveni cel mai bun, mai „ortoman", mai... „the best"?
Plângăreților, citiți mai atent balada! Și, în general, aflați că filozofii nu au dreptul să se plângă, or, ferească Dumnezeu, să vorbească mult. Prietenul meu, bădița T. (așa dorește el să ne adresăm dumnealui, că titlul de bădiță ar fi cel mai aristocratic din câte pot exista), vă strigă plin de indignare: ,,Dacă tăceați, filozofi rămâneați!". Adevărul e că filozofii de până la venirea lui Dumnezeu pe pământ nu vorbeau mult, nu se plângeau deloc, și pe nimeni, dar aveau un comportament adevărat. Orice sistem filozofic îl experimentau pe pielea lor și nu pe-a altora.
Cârlanilor! Scuzați, obicei păstoresc! Aveam și eu niște cârlani încăpățânați în turmă, cărora, când le spuneam s-o ia la dreapta, numaidecât întorceau la stânga, când le spuneam să se oprească, săreau de-a dreptul în prăpastie. Așadar, domnilor, vă rog să vă trăiți singuri filozofiile. Mulți din filozofii adevărați nici nu au avut operă scrisă, dar au rămas în memorie ca oameni ai adevărului, prin evlavia lor ieșită din comun de frumoasă. Știți unde au ajuns? Sus de tot, dar și pe frescele exterioare ale mănăstirilor noastre din Moldova. Lui Dumnezeu atât de mult i-a plăcut viața lor, încât li s-a descoperit. În ceea ce mă privește, eu nu am așteptat resemnat moartea. Știam că voi muri. Aveam acel simț pe care filozofii nu-l mai au astăzi. Și „Miorița" mea îl avea, toate animalele îl au. De ce animalele, fără să fie mânate din urmă, toate s-au adunat în jurul corăbiei lui Noe? Filozofii nici ei nu s-au îmbarcat, și pe alții i-au dezorientat. Dacă filozofii spun..., au gândit mulți, de ce să mai pierdem timpul cu fantezii? Ah, câte lucruri frumoase ar putea învăța filozofii de la „Miorița" mea!!! Dar eu am învățat mai întâi să mor ca apoi să renasc, cum spune atât de frumos cel mai bun prieten al meu, bădița M. Ca și el, și eu am făcut saltul crucial - saltul în Dumnezeu. Și moartea devine nesemnificativă, nici nu are rost să mai vorbim despre ea. Ați fi dorit ca balada să fie plină de strigăte de luptă? Cu ce-ar semăna istoria oamenilor fără curajul unor exemple mărețe?
Domnilor, eu am învățat că pacea lui Dumnezeu e mai importantă decât adevărurile voastre. Și Lui i-a fost plăcută moartea mea. Închei mesajul, recurgând la cuvintele unui bun prieten: ,,Pe filozofii plângăreți și fără de evlavie îi încurcă doar...boașele și nimic altceva!!!"
Cu multă dragoste din transhumanța transcendentă a mea, eu, ciobănașul mioritic.
A consemnat visul DORIN Misichevici, Cernăuți, Ucraina
