Un nou început. Revista ASTRA TÂRNAVELOR, la debut

Distribuie pe:

„Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român", înființată în anul 1861, la Sibiu, cunoscută mai târziu sub denumirea ASTRA, reprezintă, fără îndoială, un fenomen cultural de excepție. „Asociațiunea Transilvană" a intrat în istorie pentru numeroasele sale realizări. „Asociațiunea Transilvană" s-a implicat în toate domeniile vieții social-economice și culturale ale țării, onorându-și apelativul de „academie de cultură" a românilor din toate zonele țării.

Vasile Netea spune că Transilvaniei noi, Transilvaniei libere, pentru descătușarea căreia ASTRA a luptat necontenit de la întemeierea ei și până în ziua cea mare de la 1 Decembrie 1918, ASTRA i-a dat pilda rodnicei adaptări la noi condiții de viață ale neamului, i-a dat pilda unei munci neprihănite pentru ridicarea satelor și orașelor noastre și i-a dat câteva așezăminte și câteva instituții și organizații noi pentru creșterea tinerelor generații românești. ASTRA a dat mare pildă de coeziune și a obligat pe mulți, prin prestigiul și prin noblețea scopurilor ei, să-și încline munca și puterile ridicării neamului românilor. Vasile Netea vorbește despre importanța organizării ASTREI în despărțăminte. Prin despărțăminte, ASTRA a putut pătrunde până și în cele mai obscure cătune, animând pretutindeni viața românească din Transilvania și fiind prezentă în toate ocaziile în care era vorba despre un fapt cultural, despre o inițiativă românească.

În acest rol și în această substanță creatoare își are originile și despărțământul de la Sângeorgiu de Pădure. Înființat la 2 decembrie 2001, iată are deja 14 ani de activitate, Despărțământul ASTREI de la Sângeorgiu de Pădure are menirea principală de a menține în această parte de țară conștiința națională mereu trează, vie și veghetoare și de a păstra nealterată identitatea noastră românească. Viața astriștilor de la Sângeorgiu de Pădure este închinată țării și credinței strămoșești, care permanent îi poartă pe calea adevărului și a dreptății. În sufletele și în inimile lor, se împreunează puterea de jerftă, sacrificiul cu dragostea de credința strămoșească, de țară și de neam. Viața lor e un imn al iubirii de neam. Ei reprezintă simboluri ale națiunii române, exemple a căror fapte vor străluci în zările de viitor ale sfântului nostru neam românesc.

Pentru vrednicia faptelor lor, se cuvine să le aducem cinstea, lauda și toată prețuirea noastră, a celor ce simțim românește. Îi felicit pe toți astriștii pentru toate faptele lor minunate.

O felicit pe distinsa doamnă prof. Emilia Feier, pentru modul în care activează, de atâția ani și cu atâta sârg și devotament, la cârma despărțământului ASTREI de pe aceste meleaguri binecuvântate, doresc să le urez tuturor astriștilor de aici mult succes în activitatea viitoare, și totodată să îi asigur de cele mai nobile sentimente de respect, prețuire și admirație pentru întreaga activitate a domniilor lor, desfășurată de-a lungul timpului. Despărțământul de la Sângeorgiu de Pădure este unul dintre cele mai active despărțăminte din întreaga Asociație ASTRA, din întreaga familie astristă de pretutindeni.

Avem marea bucurie de a avea în fața ochilor noștri trupești și sufle-tești revista ASTRA TÂRNAVELOR, nr. 1, revistă care debutează acum, este revista Despărțământului de la Sângeorgiu de Pădure. Era necesară existența acestei reviste, a cărei apariție o considerăm mai mult decât binevenită. Este o încununare a activităților astriste de aici, desfășurate până în prezent. Această revistă este și o cronică a evenimentelor care au avut loc în cadrul acestui despărțământ. Doar o parte dintre activitățile astriste de aici sunt cuprinse secvențial în paginile acestei reviste.

Revista ASTRA Târnavelor nr. 1 este împărțită în 8 capitole sau secțiuni: I. Mesaje și gânduri de început, unde sunt cuprinse câteva gânduri aparținând unor iluștri astriști, aici regăsim și mesajul de început al doamnei Emilia Feier; II. Astra de astăzi, aici regăsim o retrospectivă a celor mai importante activități desfășurate în cadrul despărțământului de la Sângeorgiu de Pădure, dar sunt cuprinse și alte activități, desfășurate în alte părți, unde astra sângeorzană a luat parte; III. Oameni de seamă și faptele lor, aici regăsim omagierea și evocarea unor ilustre personalități ale ASTREI și ale neamului nostru românesc; IV. Momente din dulcea trudă și povară astristă, aici sunt prezentate câteva activități ale despărțământului de dată mai recentă; V. Punți de lumină între frați, în cadrul acestui capitol este prezentată legătura cu românii din străinătate, în special legătura cu frații români din Serbia și Basarabia; VI. Biserica și școala, izvoare de biruință și credință, aici sunt prezentate istoricul Bisericii din Sângeorgiu de Pădure, precum și câteva aspecte legate de școala românească din Sângeorgiu de Pădure; VII. Viața în imagini și cuvinte, secțiune dedicată poeziilor; VIII. Astriști, cărți și distincții, aici regăsim imaginile coperților câtorva cărți a căror apariție este legată de viața Despărțământului de la Sângeorgiu de Pădure, de asemenea, se pot vedea tot aici câteva diplome cu care acest despărțământ a fost premiat. Revista se încheie cu mulțumirile pe care cei care au realizat-o le aduc tuturor celor care și-au adus contribuția la această apariție.

Îi felicităm pe toți cei care au trudit la realizarea acestei memorabile reviste, pentru înaltul profesionalism de care au dat dovadă și de această dată. Urăm viață lungă acestei reviste. De asemenea, urăm mult succes astriștilor de la Sângeorgiu de Pădure și de pretutindeni, în activitățile viitoare ale domniilor lor, desfășurate pe multiple planuri.

TRĂIASCĂ ASTRA ROMÂNEASCĂ!

Lasă un comentariu