Când cineva părăsește cele pământești, o tristețe se așterne, cuvintele nu-și văd rostul, numai rugăciunea aduce în suflete acea împăcare cu plecarea întru Domnul, acea înțelegere a existenței, a sensului vieții.
Vestea plecării întru fericirea veșnică a domnului director Valer Pop, cunoștință veche a multora dintre noi, am primit-o ca o lovitură greu de suportat, poate și fiindcă dumnealui, mai grăbit ca altădată, după ce s-a pensionat și a părăsit Muzeul, acum este pregătit pentru a se călători într-o lume doar bănuită de el... Vestea ultimelor lui clipe din această viață trecătoare ne-a îndurerat pe toți cei care l-am cunoscut, l-am iubit și l-am apreciat, pentru talentul și calitățile lui deosebite, și ne-a umbrit bucuria, seninătatea, liniștea și pacea Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului.
Credem că Dumnezeu va avea grijă de cel care ne-a părăsit, așa cum Dumnezeu l-a avut în grija Sa, în viața aceasta pământească. „Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem." (Rom. 14,7-8.)
Este foarte greu să evocăm, în câteva rânduri, personalitatea extrem de bogată și complexă a marelui dispărut. Dotat cu o inteligență sclipitoare și cu un temperament ce-l împingea mereu la acțiune, domnul director Valer Pop n-a putut trece pe lângă frământările vieții fără să se implice, fără să-și lase amprenta personală în rezolvarea lor. Fiecare etapă a vieții sale a fost doar începutul altui angajament. Pot afirma, acum, că Dumnealui fost cercetătorul ce a trăit continuu între realitate și irealitate, între drama vieții cotidiene și sacralizarea actului profesional.
Fiind bun și blând, evident că era și binevoitor. Se bucura de succesele celor din jurul său. Un om binevoitor nici nu poate să facă altfel. Binele altora este și binele nostru, mai ales atunci când și noi contribuim la binele lor.
L-am cunoscut personal pe domnul director și pot să atest că a fost un om al lui Dumnezeu, un om care a fost împodobit și cu podoaba rară a smereniei și a dragostei pentru sufletele cu care venea în legatură, ca slujitor al culturii și valorilor de patrimoniu. Nu avea niciodată excese de autoritate pe care ar fi putut să le aibă, era un om cu care se putea colabora foarte bine, un om care era deschis tuturor sugestiilor, părerilor, propunerilor din partea oricui, un om care a înțeles că se poate învăța toată viața.
Pentru mine, Valer Pop a fost un prieten de nădejde și un om de încredere. Dacă ai norocul să dai peste un cunoscător și un iubitor de artă, câștigul este cu atât mai mare. Descopeream un istoric obsedat de țara și meseria lui, harnic și un pasionat cercetător.
Mi s-a părut cu atât mai util să aduc la cunoștința opiniei publice ceea ce mi s-a revelat în calitate de cercetător științific al patrimoniului de valoare mureșean, care a avut prilejul să se confrunte cu o anumită realitate. Și dacă Biserica Ortodoxă Română din județul Mureș posedă un patrimoniu deosebit de valoros de artă ecleziastică, aceasta se leagă și de adevărul condiției sale: era un adânc iubitor al frumosului, prin naștere ademenit cu osebire către acela de iubitor de biserici, și de marea lor ofertă cultural-artistică.
Această pledoarie mi-a fost inspirată de o întâlnire specială cu directorul Valer Pop, și cu un colectiv minunat, pe care multă vreme l-a condus, pasionat de artă, de carte de valoare, în general, în spiritul cărora a fost format și pe care l-a slujit mulți ani.
Moartea l-a surprins pe domnul director în plină fervoare culturală, în mijlocul unor proiecte de amploare, alături de cei mai dragi ai lui, unele în desfășurare, altele abia schițate și care începeau să prindă formă chiar pe masa lui de lucru.
Lunga și greaua sa suferință, întreruptă pe neașteptate, nu a fost altceva decât o stare de purificare. Și-a dorit să fie un învingător, și așa a și fost. Prin scrierile sale, a contribuit, pe de o parte, la crearea unei noi tendințe în istoria mureșeană și națională, iar pe de altă parte a îmbogățit constant patrimoniul cultural al muzeelor noastre. Opera sa va rămâne veșnic deschisă altui trecător...
Va rămâne în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut un model de exigență și autoexigență, îngemănate cu o rară generozitate. Ne-a părăsit, dar memoria și modelul său uman și cultural de istoric ne vor însoți tot timpul de acum încolo, pentru că Valer Pop face parte din acea categorie de oameni care au „ars" pentru destinul patrimoniului românesc, pentru valorile fundamentale ale culturii naționale.
Plecarea dintre noi a domnului director este o grea pierdere pentru comunitatea intelectuală și ne mângâie doar gândul că îl vom reîntâlni în cărțile sale, în studiile publicate, în paginile cărora vom afla mereu măiestria unui mare erudit și generozitatea unui om dăruit eternei frumuseți.
Amintirea lui rămâne veșnică în sufletele celor ce l-au cunoscut și iubit. Sărutându-i în gând bolta frunții reci, ne închinăm rostind din toată inima: Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Drum bun pe calea veșniciei, domnule director!
