Miercuri, 25 februarie 2015, ora 17. Cele două camere din „CASA IANCULUI" (atâtea câte au mai rămas a reprezenta singura casă din Romania în care Avram Iancu a locuit o bucată de timp, restul clădirii fiind ocupată de un chiriaș) sunt „pline ochi" cu materiale expoziționale care refac perioada pe care marele revoluționar român a petrecut-o la Târgu Mureș, ca și drumul său urcător spre gloria eternă ce l-au consacrat pentru totdeauna eroul pătimitului nostru Ardeal.
Și acum închipuiți-vă cum, în spațiul rămas printre exponate, se pot înghesui zeci de persoane dornice să participe la un act de cultură, în genere expuneri, conferițe, recitaluri de muzică și poezie, obiceiuri populare (colinde, șezători).
În aceste condiții ,,anormale'' s-a desfășurat și evocarea istorică ,,In memoriam Horea, Cloșca și Crișan''- 230 de ani la martiriu, evocare propusă de Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu''-Filiala Mureș, Despărțământul Central Județean Mureș al ASTREI și Societatea Culturală Maris-Dava și susținută prin comunicările de excepție ale dr. Ana Hancu și prof. Simion Bui. Se remarcă, mai ales în ultima perioadă, creșterea nu numai a numărului participanților la aceste manifestări, dar, ce este și mai important, creșterea numărului tinerilor care le audiază.
Concret, doamna dr. Hancu a veni cu noutăți, care au punctat cadrul social-economic, motivele, desfășurarea, atrocitățile autorităților săvârșite la înăbușirea acestei răscoale pe raza jud. Mureș și împrejurimi, iar domnul prof. Bui a evocat momentul prinderii, prin trădare, a lui Horea și martirajul celor trei capi ai răscolei.
Prin expuneile celor doi distinși istorici s-a recompus în inimile auditoriului chinuita și jertfelnica viață a țăranului român ardelean aflat sub jugul nemeșimii ungurești, bestialitatea cu care ea a încercat, de fiecare dată în istorie, să anihileze voința și speranța românilor că odată și odată vor avea și ei dreptul la o viață demnă de om pe vatra strămoșească. Cumplite vremuri de-atunci, în care s-a tot umplut paharul suferințelor nostre cele parcă fără de sfârșit. Cumplite vremuri pe care unii de-atunci și de-acum le-ar tot dori să rămână încă așa cum au fost odată. Cumplite vremuri care au însfințit cu jertfa trupului și a sufletului fiecare palmă din răbdătorul nostru Ardeal. Cumplite vremuri, pe care unii dintre conducătorii de-acum nu le iau în seamă și care, odată uitate, vor putea fi retrăite din nou. Cumplite vremuri pe care școala, manualul de istorie abia dacă le mai amintește în câteva „pasaje" care să nu ,,ofenseze'' cumva, pe cineva, de undeva. Este și ideea pe care moderatorul acțiunii, domnul Ioan Berța, a susținut-o și o susține de fiecare dată cu tărie și curaj.
În finalul acțiunii, cel care consemnează aceste rânduri a citit trei poezii din creația proprie, potrivite cu evenimentul evocat, iar mai apoi am avut surpriza deosebit de plăcută ca fosta elevă a doamnei prof. Sobiețchi Emilia, Amnamaria Cocoară, membră a Filarmonicii Târgumureșene, să ne încânte cu un recital muzical, sonate de Bach, executate la violă.
Această lecție de istorie, emoționantă prin trăirile pe care ni le-a stârnit nouă tuturor și pe care ar trebui să le încercăm cât mai des cu putință pentru a nu ne ,, dezlipi'' de strămoși și de istoria ce-a adevărată, a avut darul de a face să uităm pentru moment de condițiile în care suntem nevoiți să ne desfășurăm activitatea. Ar fi de dorit, normal și firesc, ca Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu'', printre puținele din județ ce desfășoară activități lunare de mare importanță pentru menținerea treză a conștiinței de sine a acestei părți a Ardealului, să poată beneficia de tot imobilul în cauză. Atunci, Casa Iancului ar putea deveni cu adevărat un reper cultural-educativ al județului nostru și nu numai, iar urmașii Iancului ar putea lua puterea cea dătătoare de speranță și curaj de care au acum atâta nevoie și de aici.
COMORI ÎN PODUL CASEI
Mă urc în podul casei, ca hoțul pe furiș,
Să cat copilăria sub streașină lăsată,
Aici am pus-odată în tainic ascunziș
S-o am în vreme lungă, minune preacurată.
Sub pânză de paianjen, de vremi în colțuri roasă,
Îmi doarme în uitare o lume ce-i apusă,
Clipită veșnicită din viața cea întoarsă,
Pruncie dezmierdată, în puf de vise pusă.
Întorc cheița-n broască și lada fermecată
Îmi dă 'napoi comoara ce-n drept mi se cuvine,
Să-mi bucure simțirea, s-o facă-nfiorată
Că am găsit acolo, fărâma mea din mine.
Mărgeaua colorată, briceagul ruginit,
Bănuții puși de-o parte, câștig la colindat,
Medalia lui moșu, căluțul meu iubit,
Sunt lăcrimate clipe, rămase-n neuitat.
Atinge-le-oi cu mâna, cum mângâi o icoană
Și m-oi ruga la Domnul întoarcă-mi timp trecut,
Să-mi ia din astă viață, la schimb, cât vrea ca vamă,
Dar lasă-mi doar o ziuă, acolo să mă mut.
Să merg desculț prin ploaie, să caut cuib de ciori,
Să lenevesc în soare pe margini de Târnavă,
Să-mi umplu pălăria cu fragi dulcii și moi,
Să fur culoarea toamnei din codrii de aramă.
La stâna cea bătrână să cat ciuperci prin iarbă,
Cireșe la vecina să-i fur, măcar de-un sân,
Să sperii pui de grauri, prin colilii și nalbă,
Iar noaptea bolta-ntreagă s-o număr stând în fân.
***
Dar toate-mi sunt făcute să-mi stea în legea firii,
Iar ce-i trecut odată 'napoi nicicând nu vine,
Degeaba-ncerc acuma la porțile măriri,
Trecut, trecut rămâne, cu tot ce-i rău și bine.
ICOANA CASEI PĂRINTEȘTI
Când m-am dus pe-a vieții valuri lumea toată înfruntând,
Am luat icoana casei în sămânța unui gând,
Leac mi-a fost cea amintire când am dat de rău și greu,
Ea puteri a pus în mine întărindu-mă mereu.
Eu crescut-am, ea bătrâna tot se-apleacă peste lume,
Dar în sufletu-mi rămâne ca o tainică minune
Cuibul cald, ce cu blândețe mi-a moșit copilăria,
Iar acum în ceasul serii tot mi-o cată veșnicia.
Adunata-n al ei suflet, sufletele noastre toate,
Truda, dragostea curată, vii speranțe-nlăcrimate,
Griji ascunse, și amarul vieților ce-n ăsta loc
Mi s-au frânt în deznădejde, s-au avutu-mi-au noroc.
Rugi 'nălțate la Măritul tot cerșind bunăvoință
Și iertare la păcate, toate-n plânset și-n căință,
Bucurie și-mplinire pe întinsa ei cărare,
Toate au făcut din dânsa, clipă dulce de visare.
Casă dragă părintească, cuibul purtător de sfânt
Te voi ține nemurită prinsă-n umbra unui gând,
Fiindcă tu, icoana vieții, ești întorsul în pruncie
Ca pe-o insulă de pace, miruită cu vecie.
