La începutul acestei săptămâni au început simulările! Este vorba, desigur, despre simulările examenului de bacalaureat 2015.
Nuuu, nici nu m-am gândit la altfel de simulacre (pardon, simu-lări), cu care suntem obișnuiți, noi, românii. Și nu de azi, de ieri!
Pe vremea noastră, a tineretului (pleșuv!) de altădată, se simula fericirea colectivă a nației! Partidul unic producea la greu acest „hormon"(ideologic) al fericirii. Valuri-valuri de euforie inundau frontul democrației (și unității) socialiste, în care ne regăseam, nu-i așa, cu toții! Simula partidul ce simula, da' las'că nici poporul nu se lăsa! Partidul se făcea că ne iubește, noi ne făceam că îl credem!
Cu toții am crezut (de fapt, mai mult am sperat) că după 1989 am terminat cu ipocrizia, cu minciuna, cu simulările, cu simulacrele! Dar, vorba unui clip celebru din zilele noastre, „povestea continuă"! Cu accente dramatice!
A trecut un sfert de veac, și iată, în locul unui singur partid care ne vrea binele, avem o inflație de partide care și ele, tot binele ni-l vor!
Oare ...care ne vroiau binele mai mult, ăl de dinainte de ' 89, sau astea de-acum?
Care e, unde e adevărul? În niciun caz la mijloc! Păi, noi nici azi, după 25 de ani, nu știm ce-a fost...la mijloc atunci, în acel decembrie!
Pentru copiii de-a 11-a și de-a 12-a care simulează „bac"-ul 2015, „momentul adevărului" va veni foarte repede, în 12 martie, când se vor ști rezultatele simulărilor.
Noi, maturii de azi, oare când vom afla adevărul despre simulările din decembrie 1989, când s-a produs tranziția de la simulacrul democrației orânduirii socialiste umaniste multilateral dezvoltate, la simulacrul democrației orânduirii capitaliste sălbatic și multilateral dezvoltate?
Mi-am amintit de o poveste (adevărată) pe care mi-a spus-o un bun prieten. Pe vremea ailaltă, vestitul lăutar Fărâmiță Lambru înregistra la Televiziune, împreună cu orchestra, câteva bijuterii ale muzicii lăutărești. Regizor-realizator era marele Tudor Vornicu. Pe la început anilor '70, deja se mergea pe procesarea sunetului, se făceau înregistrări pe canale diferite ale vocilor, ale orchestrei etc. Odată vocea conservată, „trasă" pe un canal separat, Fărâmiță n-avea decât să simuleze că...cântă, acompaniat de „orfestră". El nu înțelegea cum vine chestia asta, așa, „să mă prefac că cânt". Tudor Vornicu încearcă să-i explice că trebuie să cânte fără sonor, să dea din buze, doar să se prefacă...că cântă, ce mai, să... simuleze!
Se ia o pauză. La revenirea în studio, Fărâmiță îl întreabă pe Tudor Vornicu: maestre, io acuma, ce fac, cânt sau ...stimulez? T.V: Păi...?! F.L: Am înțeles, stimulăm, stimulăm!
Oare, atunci, în decembrie 1989, la Televiziune (și nu numai), s-o fi...stimulat?
Dar, să revenim la simulările elevilor de-a 11-a și de-a 12-a. Pentru cei de-a 11-a sunt ca o „încălzire ușoară", iar pentru cei de-a 12-a sunt ultimul „antrenament" înaintea concursului.
Nu știu cât îi vor stimula simulările, dar am eu o bănuială că examenul (nu simularea) de bacalaureat este de fapt, și el, tot o... simulare a ceea ce ar trebui să însemne pentru viitorul absolvenților această importantă treaptă în devenirea unui om.
Câțiva câștigători ai acestui concurs vor pleca în străinătate, să continue „concursurile" (studiile), în competiții adevărate, puternice, care contează. O (mică) parte vor rămâne acasă să- și caute de lucru sau să-și ridice lunar ajutorul de șomaj, iar ceilalți vor pleca și ei prin țări străine, să-și facă un rost, să „concureze" la curse maraton, de anduranță, uneori îndurând umilințe, pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele.
Că tot vorbii de bănuială, este unul din cuvintele cărora li s-a cerut un sinonim-neologism în simularea pentru clasa a 12-a uman.
Păi, depinde de context! De nuanță! Una e să ai bănuiala (intuiția) cine este criminalul, într-un roman polițist, să ziccem, și alta e să ai o bănuială (neîncredere) că reușita la acest examen nu va conta cu adevărat, ca un pas important pe drumul reușitei în viață.
„Doamne, fă dacă se poate/Să nu fure nimeni timp de-un an/În această țară cu de toate/Și vom face rai din Bărăgan!" cântă pe propriile-i versuri, Tudor Gheorghe!
Mită, furt, înșelătorie, șpagă, minciună, trădare, delațiune, deturnare etc., nu sunt cuvinte chiar așa de... noi, pe la noi, dar, într-o vreme, se foloseau mai cu frică! Și cuvintele și, mai ales, faptele care le acopereau alcătuirea literală. De o vreme-ncoace, aceste cuvinte și multe altele au fost coborâte din dicționare, unde se... odihneau, și puse la treabă de clasa politică, în folosul ei.
Oare ce vor face copiii de azi cu aceste cuvinte? Le vor scoate din uz, sau le vor uza de...bogată și asiduă folosință?
Avem nădejdea-n Dumnezeu, avem speranța (copiii sunt speranța!) că ei vor face rai din Bărăgan, că vor avea înțelepciunea de a-și clădi viitorul lor și al copiilor lor, aici, acasă, printre ai lor, cu ai lor, dintr-ale lor! Câte mai sunt ale lor!
Oare câți dintre tinerii de azi și de mâine, vor asculta (și aplica) înțelepciunea „în grijă străină, nădejde puțină"?
Dar, nici această înțelepciune populară, nici altele, nici înțelepciunea dobândită din știința (laică) de carte nu înseamnă nimic fără înțelepciunea Credinței în Dumnezeu! Putem să fim absolvenți ai celor mai mari și vestite școli laice, dacă n-am pornit pe drumul dobândirii înțelepciunii de la ABC-ul religios, nu ne vom înțelepți niciodată cu adevărat!
Fără alfabetizarea religioasă, nu se poate vorbi de înțelepciune!
Poate că sunt multe de corectat, de îmbunătățit în predarea religiei în școli, și pentru copiii ortodocși, și pentru cei catolici, și pentru cei de alte credințe, poate că e necesară o mai atentă selecție a cadrelor didactice care predau religia, totul e perfectibil, ca la oricare altă materie predată, dar, în niciun caz, nu ar trebui ca această materie să fie una opțională!
Aud mereu această aberantă susținere a izgonirii religiei din școli, cu „argumentul" că religia ar leza libera alegere a credinței (necredinței) elevilor, că predarea religiei în școli ar avea efect de îndoctrinare religioasă.
Ce bine-ar fi să existe printre învățătorii, profesorii de azi, la toate materiile, mai mulți cei de vocație, decât cei cu statut de „simpli funcționari"!
N-aveți nicio frică, nu toți elevii se vor face preoți, sau fizicieni, sau profesori de limba română, doar pentru că într-o vreme au fost fascinați de o materie și de felul în care profesorul i-a făcut să o iubească.
Câteodată, chiar se întâmplă ca învățăcelul să calce pe urmele învățătorului, profesorului-model, dar asta nu înseamnă că acel copil a fost îndoctrinat!
Mulți dintre noi am avut norocul să ne luminăm mințile cu înțelepciunea, harul unor dascăli de vocație, care ne-au făcut să îndrăgim o materie și implicit pe ei.
Unde n-avem noi prin școli, mii, zeci de mii de clone ale Domnului Trandafir!?
Important este să învățăm, să înțelegem, că oricât de înaintată ar fi știința laică, ea se revendică din religie! Că o recunoaște sau nu!
Cunoașterea religioasă va fi întotdeauna cu un pas înaintea cunoașterii laice!
Iubire și respect pentru toți oamenii, de toate credințele, cu care, în ultimă instanță, împărtășim un destin comun, dar, noi, majoritatea locuitorilor acestei țări suntem ortodocși și vom fi, în veci ortodocși:
„De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei/ Aceasta e credința mea creștină/Am învățat cu tălpile să calc/ Cum am aflat că mâna se închină/ Atunci am înțeles că sunt dator/ Să nu cedez cumva vreunei noxe/ Ci să rămân, cu neamul meu cu tot/Fidel pe veci credinței ortodoxe".(Adrian Păunescu, „În veci ortodocși")
