Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului, speră ca propunerea înființării unei agenții pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale să se concretizeze cât mai repede, însă el arată că, dacă se face o agenție la nivelul Ministerului Justiției, trebuie să se delege sau să se transfere specialiști economiști de la Ministerul Finanțelor.
El a subliniat, miercuri, într-un interviu la RFI, că există averi, în faza cercetării și în faza hotărârii judecătorești, care sunt prima dată sechestrate, pe urmă confiscate și pe care trebuie să le administreze cineva.
„De obicei, în Occident, (...) sunt trei variante, fie o agenție autonomă sau chiar independentă, fie o agenție supusă Ministerului Finanțelor sau Ministerului Justiției. Dacă se face o agenție la nivelul Ministerului Justiției, trebuie să se delege sau să se transfere specialiști economiști de la Ministerul Finanțelor și finanțiști, trebuie să avem manageri care să administreze aceste lucruri și trebuie să fie vândute, pentru că degeaba sechestrezi și confiști casa, mașina cuiva, (...) pentru că statul trebuie să-și recupereze paguba produsă prin infracțiune. Acest lucru era demult actual. E bine să se facă cât mai repede acest lucru, știu că Ministerul Justiției lucrează de luni bune, dacă nu de un an, la o asemenea propunere și sper ca acest lucru să se facă cât mai repede, cu o singură condiție: confiscările să se facă legal și să se confiște ceea ce este din infracțiune, să nu cădem în partea cealaltă, să se facă abuzuri", a precizat Frunda.