Calitățile și viciile ființei umane din perspectiva vieții cotidiene - Partea a III-a

Distribuie pe:

Aceste reflecții legate de calitățile și viciile umane le-am selectat din peste 300 de cărți celebre din marea literatură clasică universală.

Deoarece orașul nostru Târgu-Mureș ocupă un loc important în ceea ce privește existența unor mari scriitori care fac cinste acestui oraș prin operele lor de mare valoare literară, o să dedic o cugetare scriitorului.

SCRIITORUL

Cine bârfește un scriitor de valoare făcându-l obscur, ar trebui mai întâi să își examineze propriul său interior spre a vedea dacă el are destulă lumină și cuget în suflet pentru a nu mai bârfi valoarea unui autor (al cuvântului tipărit). Cine are urechi, să audă!

AVEREA

Doresc să am avere, dar nu vreau să o dobândesc în mod nedrept. Întotdeauna, în cele din urmă, vine justiția - vezi situația României de astăzi.

AURUL

Cel ce întinde mâna spre aur are gânduri rele, chiar dacă nu recunoaște aceasta. Pe mulți i-a pierdut aurul, chiar și inimile multor împărați. O, blestemată lăcomie de aur, la ce împingi tu pe muritori?

BOALA

Cine pe lumea aceasta vindecă gazelele, păsările, fiarele și pe bieții oameni sărmani și singuratici? Nimeni. Ei nici nu obișnuiesc să fie bolnavi. Nu stă totdeauna în puterea medicului să vindece bolnavul (uneori mai face și unele gafe). Uneori boala e mai tare decât știința. O boală lungă pare a fi așezată între viață și moarte, pentru ca însuși moartea să devină o ușurare și pentru cei care mor și pentru cei care rămân.

CITITUL

Citește întotdeauna autorii consacrați, iar dacă uneori vei voi să te îndrepți spre alții, reîntoarce-te la cei de mai înainte. În lecturarea unei cărți trebuie să imităm albinele și să separăm tot ce am adunat din lectura noastră diversificată.

CÂRMUIREA

Cum ar putea cetățile și statele să fie cârmuite cel mai bine? Ar putea să fie cârmuite mai bine dacă cetățenii s-ar supune cârmuitorilor, iar cârmuitorii să se supună legilor drepte și umane. Dacă vreunul dintre voi socotește că mor prea mulți înainte de vreme, să se gândească că aceasta se întâlnește pretutindeni unde se schimbă forma de guvernare.

 

Lasă un comentariu