Plantele medicinale ale lunii martie

Distribuie pe:

În luna martie, lună de tranziție, schimbările atmosferice sunt atât de rapide, încât adesea, într-o singură zi, poți avea aspecte din toate cele patru anotimpuri ale anului.

Organismele sensibile reacționează la asemenea schimbări bruște de aceea, în martie, sunt foarte frecvente durerile de cap și cele reumatice, problemele cardiace și respiratorii, insomniile.

Natura însă, ne pune acum, la dispoziție, cu generozitatea-i știută și recunoscută deja, și plantele cu care să tratăm aceste afecțiuni.

Astfel, ciuboțica-cucului, una din primele plante care înfloresc primăvara devreme, este depurativă, vitaminizantă și diuretică. În scop terapeutic se folosesc frunzele, florile și rădăcina, în stare proaspătă sau uscată, bogate în vitamina C și betacaroten, potasiu, calciu, sodiu și salicilați. Toate aceste elemente ajută la întărirea sistemului imunitar și scad nivelul colesterolului.

Mica plantă, cu flori galben-aurii, care crește în poieni și luminișuri, în fânețe și în zonele muntoase, mai conține și saponozide, care au efect expectorant și ermetic. În plus, ciuboțica-cucului este un bun diuretic natural și, la nevoie, un sedativ de nădejde.

Ceaiul de ciuboțica-cucului se recomandă în tratamentul afecțiunilor renale și ale vezicii urinare.

Împotriva insomniei se bea un ceai cald, seara, înainte de culcare. Celor care tușesc li se recomandă zilnic câte trei căni de ceai de ciuboțica-cucului.

Salcia, primul copac care înfrunzește primăvara, poate trata, cu rezultate de excepție, durerile de cap și musculare și reumatismul. Salcia are efecte tonice, antiseptice, antiinflamatoare, sedative, antireumatismale și astringente. Toate aceste calități se datorează salicilinei din coaja sa, motiv pentru care salcia mai este numită și aspirină naturală.

Coaja de pe ramurile tinere de salcie poate fi administrată intern sub formă de pulbere, decoct și infuzie. Pulberea se obține măcinând scoarța bine uscată și mărunțita în râșnița electrică de cafea. Se pot lua două, trei grame de pulbere pe zi ca remediu natural împotriva migrenelor, depresie, angoase. Datorită proprietăților sale sedative, salcia se recomandă împotriva insomniei.

Infuzia din coajă de salcie este excelentă împotriva răcelilor, gripei și a durerilor de oase. Decoctul luptă cu succes împotriva febrei și a nevralgiilor, a gutei și reumatismului. În caz de dureri în gât se recomandă gargară cu ceai de salcie.

Extern, în caz de răni și ulcerații ale pielii, se recomandă comprese cu ceai de scoarță de salcie care au calitatea de a usca și vindeca.

Lasă un comentariu