Miron Cristea - director al ziarului Telegraful Român

Distribuie pe:

Elie Miron Cristea este una dintre acele făpturi rare care îşi încep viaţa în cumpăna dreaptă, pentru ca, cu timpul, să devină din ce în ce mai clare şi apoi să ajungă la acea armonie pentru care Dumnezeu sau natura l-a predestinat de la început, spune cel dintâi biograf al lui Elie Cristea, Ioan Rusu Abrudeanu. Elie Cristea aparţine categoriei oamenilor înzestraţi cu spirit de observaţie, dragoste de muncă şi de neam, plini de încredere în forţele proprii. Vioi, modest, cult şi înţelept, fără viclenie, blajin, activ şi productiv, neobosit şi calm în discuţiune, perfect sănătos, spirit critic şi cercetător - iată cheia fiinţei sale, a victoriei sale, din clipa în care a intrat în arena activităţii publice. Câmpul său de activitate a fost Biserica ortodoxă a neamului şi în apărarea multiplelor ei interese naţionale şi-a dat sufletul, toată munca. Iată câteva cuvinte din portretul realizat lui Elie Cristea de Ioan Rusu Abrudeanu.

La 1 ianuarie 1898, Elie Cristea a fost numit director al ziarului Telegraful Român de la Sibiu, ziar care era organul de presă al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului. Vreme de trei ani, cât a stat Elie Cristea în fruntea Telegrafului Român, multe îndemnuri a semănat şi multe răsunătoare campanii a dus pentru apărarea Bisericii şi a neamului, pentru „plivirea buruienilor ce inundau ici-colea sufletul românesc". Elie Cristea prelua, aşadar, în 1898, conducerea unui periodic prestigios, ai cărui făurari au fost episcopul Şaguna şi Aaron Florian. Cristea nu venea în această funcţie dintr-o zonă albă. Încă din perioada studiilor universitare de la Budapesta s-a dovedit a fi unul dintre cei mai activi colaboratori ai ziarului, dovedindu-şi nu numai talentul de gazetar, ci şi spiritual său treaz la toate marile probleme ale neamului din care făcea parte. Toate articolele sale, trimise atât Telegrafului Român, cât şi altor gazete, se distingeau prin judecăţile şi aprecierile clare şi ferme, prin spiritul de observaţie deosebit de ascuţit, prin combativitatea curajoasă, mai ales atunci când era vorba despre problemele referitoare la românii transilvăneni sau la Biserica Ortodoxă Română, în special cea din Transilvania. Aria preocupărilor ziaristice ale lui Miron Cristea este una destul de variată. Multe probleme l-au preocupat, iar el prin condeiul de ziarist încearcă să le dea o rezolvare. Este împotriva acelor acţiuni de deznaţionalizare a românilor, acţiuni despre care spune că vor fi sortite eşecului, dacă şi românii vor şti, bineînţeles, să opună un zid de rezistenţă şi apărare. De asemenea, Miron Cristea scrie în ajutorul preoţilor, pentru întregirea veniturilor preoţeşti şi scrie apoi împotriva celor răi şi corupţi pentru ca aceştia să fie demascaţi. Elogiază în paginile ziarului personalităţile puternice ale unor oameni de primă mărime, cum ar fi mitropolitul Andrei Şaguna, mitropolitul Miron Romanul, mitropolitul Ioan Meţianu, Lascăr Catargiu şi mulţi alţii, l-a preocupat în mod special problema şcolilor, face referiri la situaţia gimnaziului din Braşov, la problema emigrărilor (în special a emigrării ţăranilor noştri în America), evocă pe ţăranul român, vorbeşte despre conferinţele învăţătoreşti. Referitor la o problemă extrem de importantă, aceea a catehizării tineretului, Miron Cristea spunea: „mai ales, datori suntem să o facem aceasta, când avem înaintea noastră junimea care studiază la şcolile străine, de creşterea religioasă a acesteia avem mai ales datorinţa să ne îngrijim''.

Iată, aşadar, şi în perioada 1898-1900, timp în care Miron Cristea a fost director al Telegrafului Român de la Sibiu, viitorul patriarh şi-a pus capacitatea de muncă în slujba propăşirii Bisericii Ortodoxe Române şi a neamului românesc, s-a remarcat prin condeiul său de ziarist ca un animator permanent al vieţii spirituale, un îndrumător clarvăzător al intelectualităţii române din satele şi oraşele Transilvaniei. Viaţa Patriarhului Miron Cristea e un imn al iubirii de neam. Elie Miron Cristea rămâne în continuare să trăiască mai departe ca un simbol, să strălucească în zările de viitor ale neamului ca un exemplu şi un îndreptar.

Lasă un comentariu