CU GÂNDUL, DE LA SARMIZEGETUSA LA NINIVE

Distribuie pe:

Fie-i amintirea veşnică, profesorului meu de istorie, Marin Simion, de la Liceul „Nicolae Bălcescu"(actualul Colegiu Naţional „Carol I" din Craiova)!

La orele de istorie nu se auzea nici musca-n clasă! Cu toţii stăteam smirnă, dar nu de frică! Eram fascinaţi de…„poveştile" în sine, dar şi de felul în care ni le „depăna" minunatul dascăl! Competenţa domniei sale în…materie (de istorie) depăşea cu mult cadrul gimnazial-liceal în care profesa. Am aflat mult mai târziu că ajunsese să predea „ţâncilor" pentru că fusese retrogradat din învăţământul universitar în cel preuniversitar pe motive politico-ideologice.

De altfel, nu de puţine ori, „uita" epoca… istorică în care-şi exercita profesia şi presăra lecţiile cu consideraţii proprii, sau ale unor mari istorici, cu „bonusuri" de informaţii care erau departe de buchea manualului, de linia ideologiei partidului unic.

Am fost fascinat (şi sunt şi azi!) de „poveştile" istoriei! Are dreptate istoricul craiovean Adrian Cioroianu: „istoria e cea mai fascinantă poveste!"

Mi-a plăcut şi-mi place (cel mai) mult istoria României, dar atunci, în vremea copilăriei-adolescenţei făcusem o adevărată pasiune pentru istoria, cultura şi civilizaţia Egiptului antic, pentru istoria, cultura, civilizaţia imperiului asiro-babilonian.

Prin anii '60, ca elev, era aproape imposibil să ştii mai multe despre Egipt, despre Mesopotamia, decât aflai de la orele de istorie cvasicenzurate.

Era în primăvara lui 1968. Toată şcolărimea Craiovei aştepta în centru, faţă-n faţă cu Prefectura, unde urma să aibă loc marea adunare populară şi unde urma să ia cuvântul cei doi preşedinţi, Nicolae Ceauşescu şi generalul Charles de Gaulle.

Am stat adunaţi, în aşteptarea convoiului prezidenţial, vreo trei-patru ore. Am mai jucat o bâză, am mai cântat, am mai glumit.

Plictisiţi de aşteptare, cei mai mulţi ne-am aşezat pe trotuare. Am intrat în vorbă cu un coleg al cărui părinte era profesor universitar.

Dintr-una-ntr-alta, am ajuns să discutăm despre tema comună, despre antichitate şi eroii ei legendari. Aşa am ajuns la Epopeea lui Ghilgameş.

Eu ştiam foarte puţine, dar colegul meu m-a… umilit cu câte ştia! Citise (mai mult bâjbâise) o ediţie în franceză de pe la începutul secolului XX, dar, de puţin timp, tatăl lui îi făcuse rost de o ediţie „caldă", în limba română. Citise cartea pe nerăsuflate!

Nu mă aşteptam ca la prima rugăminte a mea, de a-mi împrumuta cartea, să zică da! Condiţia a fost să nu o aducă la şcoală, nu cumva să o mai vadă şi alţii sau, cine ştie, până la sfârşitul orelor, cartea să dispară fie de la el, fie de la mine din bancă sau din servietă.

Ne-am dat întâlnire a doua zi spre seară, „la telefoane", lângă Universitate.

Chiar lipite de gardul Universităţii, la capătul Pieţii Mari ( pe locul unde azi este Teatrul Naţional „Marin Sorescu"), erau vreo zece cabine de telefoane publice. Locul era unul dintre „clasicele" locuri de întâlniri (nu neapărat romantice) ale tinerilor. Am fost punctual la întâlnire, dar colegul nu. Am intrat oarecum în panică, dar n-am fost singur! M-a însoţit în aşteptare mirosul ispititor, dulce-amărui care venea de peste drum, de la magazinul-cafeneaua lui Agop!

În sfârşit, colegul a apărut! Am trecut strada, la Agop, şi am făcut cinste cu o cafea. Cea mai bună cafea din sud-vestul Europei, cum o consideră craiovenii!

La plecare, am luat plasa cu cartea şi ne-am despărţit. Am citit, vorba lu' Ciorbea, „până la dimineaţă"!

Săptămâna trecută am aflat din presa scrisă audio şi video, că oameni (?) aparţinând grupării teroriste „Statul Islamic" au vandalizat vestigii ale străvechii civilizaţii asiriene. S-au pus cu barosul pe sculpturile aflate în situl arheologic de la Ninive! Ninive, marea şi înfloritoarea cetate a lumii antice, a regelui Assurbanipal, întemeietorul primei biblioteci din lume! Vandalii nu s-au oprit la Ninive! Au lăsat baroasele, au trecut la motorizate şi au intrat cu buldozerele în situl arheologic de la Nimrud!

M-a durut să aflu despre distrugerile care s-au întâmplat acolo! Parcă s-ar fi întâmplat la noi, aici! La urma urmelor, într-un fel, acele vestigii fac parte din…copilăria-adolescenţa mea, şi a oricărui om de pe această planetă!

M-am întristat şi mai tare să constat că şi la noi în ţară se întâmplă acte de vandalism asupra unor vestigii, opere de artă, de patrimoniu!

Nuu, noi n-avem terorişti! Aici, la noi, nu e mâna (înarmată a) teroriştilor „SI"! Avem noi…teroriştii noştri! Cum se numesc? Indiferenţa, ignoranţa, delăsarea, dezinteresul, faţă de valori istorice, cultural-arhitecturale, patrimoniale româneşti! În întreaga ţară sunt mii, poate zeci de mii de „victime"!

„Teroriştii" autohtoni sun sprijiniţi şi de „virusul" retrocedărilor haotice, aliatul care bântuie România de vreo 25 de ani încoace!

„Mobilul" distrugătorilor noştri e diferit faţă de al „SI"-iştilor, dar efectele distrugătoare sunt aceleaşi. E drept, „SI"-iştii sunt mai eficienţi, atacul şi distrugerea se petrec în timp real! Sunt simultane!

La noi, loviturile au efect întârziat, în timp. „Victimelor" li se dă dreptul de a agoniza, de a deveni mai întâi ruine, vrednice de plânsul unora care mai cred în salvarea prin valori umane, materiale şi imateriale, civilizatoare!

La cât de frumos a fost afară până acum, începe să se înnoreze a ploaie! Meteorologii nu prea se mai înşală! Urmează ploi şi chiar ninsori pe la munte! Tristeţe-n gânduri, nori pe-afară, într-o zi de primăvară!

Ca să ies cu gândul dintre „ruinele" de la Sarmizegetusa, Ninive sau Nimrud, unde au ajuns să facă „aplicaţii" buldozerele, alung norii, aduc primăvara-n suflet şi murmur un cântec frumos, „di la Mehedinţi": „Primăvară cu ochi verzi/Treci desculţă prin zăpezi"!

Să sperăm cu toţii, oameni ai planetei, în reînprimăvărarea condiţiei umane!

Lasă un comentariu