Mereu păţitul, prea sfidatul, desconsideratul şi prea des încercatul român, mereu pus în faţa cam multelor dure încercări şi confruntări cu viaţa şi cu duşmanii, are o spusă din bătrâni: „Când pe şarpe îl doare capul şi simte că-i se apropie sfârşitul iese la mijlocul drumului!". Cam la fel, din păcate, din 1990 încoace, mereu puşi pe hărţuială, pe provocări, pe scenarii de culise, supăraţi pe organismele europene care i-au prevenit, privitor la autonomiile pe criterii etnice, şi le-au spus de la obraz că aşa ceva, în Europa de azi, nu se poate, procedează şi adepţii imposibilului Ţinut Secuiesc, autonomie teritorială pe criterii etnice. Din 1990 încoace, ei joacă o stupidă pornire, conform unui scenariu sinucigaş, cu o înverşunare demnă de cauze mai bune, cu o iresponsabilitate de tristă încăpăţânare.
Cam pe vremea în care, la 10 martie a.c., cei abia trei sute de manifestanţi, adunaţi la Monumentul Secuilor Martiri, din Târgu-Mureş, faţă de 3.000-5.000 din alţi ani, îi comemorau pe cei cinci secui executaţi de către armata austriacă, în anul 1854, marcând Ziua Libertăţii Secuieşti, în altă parte europeană, în Piaţa Eroilor din Budapesta, aproximativ 500 de persoane, gălăgioase, iritate şi pline de venin, participau la un miting, adoptând chiar o petiţie prin care cereau premierului României, Victor Ponta, să demareze, „itt és most", negocieri cu privire la statutul şi autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Prilej potrivit pentru aceşti „reprezentanţi", protestatari fără cauză, cu guşa plină de veninul acumulat, în timp, după Tratatul de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, să protesteze faţă de interdicţia impusă de primarul Târgu-Mureşului, dr. Dorin Florea, de a autoriza acel marş de protest pe străzile municipiului mureşean şi din faţa Prefecturii. Decizie justificată, din moment ce în anii 2013 şi, mai ales, 2014, participanţii separatişti, membri ai Gărzii Maghiare (interzisă în Ungaria!), ai Uniunii Tinerilor din cele 64 de Comitate, ai „Iobbik" (partidul neofascist al lui Vona Gabor), zgomotoşi veniţi din Ungaria, din alte ţări europene, şi-au dat, spectaculos, în petic, aruncând petarde, scoţând săbii, îmbrâncind jandarmii. Oare, unde, în această lume şi în această Europă a naţiunilor, nişte nemernici îşi mai permit să facă aşa ceva, să insulte şi să bruscheze jandarmii, organele de ordine? Sunt state în care, dacă cineva îndrăzneşte să facă aşa ceva se trezeşte cu glonţ în sfăcârlie!
La Budapesta, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, numitul Arpad György-Mozes a declarat că „secuilor din România li s-a interzis dreptul la liberă exprimare!". Zău? Săracii secui! Dar acolo, la 10 martie a.c., la Monumentul Secuilor Martiri de la Târgu-Mureş, oare secuilor li s-a pus pumnul în gură, li s-a interzis, cumva, tocmai „dreptul la liberă exprimare"? Îl ia gura pe dinainte şi, trosc-pleosc!", însul dădea cu parul în baltă. Numai că minciuna, ca de obicei, are picioare scurte şi nimeni nu se mai uită în gura lor, a acestor neorevizionişti, extremişti, exclusivişti şi şovini, nimeni, cu câteva excepţii doar, nu-i mai ia în seamă! Iar în acest an, după cum se vede, a cam înţărcat Joiana şi s-au cam schimbat lucrurile şi pe la Târgu-Mureş. Reprezentanţii unor partide extremiste, liderii Consiliului Naţional Secuiesc (C.N.S), ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ai Partidului Civic Maghiar (PCM), Uniunii Tinerilor din cele 64 de Comitate, de data aceasta, la 10 martie a.c., au stat pe fundul lor, ştiind că unde-i lege tocmeală în România nu mai încape, că legile ţării, le convine lor sau nu, trebuie respectate, că aceia care vin cu scenarii de culise, călcând, iresponsabil, necesara ordine publică, vor suporta consecinţele. Măcar în cel de-al 12-lea ceas, ei trebuie să priceapă acest adevăr! Iar în privinţa afirmaţiei că, la 10 martie a.c., secuilor „li s-a interzis dreptul la liberă exprimare", deci ei, ca minoritate, n-ar avea drepturi, lor le-a răspuns chiar preşedintele Klaus Iohannis, care, lunea trecută, declara, în prezenţa ministrului german de Externe, domnul Frank-Walter Steinmeier, că România este un model european în privinţa rezolvării problemei minorităţilor, iar minoritatea germană mulţumeşte României pentru drepturile de care beneficiază, în toate privinţele! O lecţie a neamţului de care minorităţile ar trebui să ţină cont! Mai ales că doar o singură minoritate, cea maghiară, are pretenţii autonomiste pe criterii etnice.
Numai că zăpăcitul zis Árpád György-Mozes n-a prea înţeles, cum trebuie, semnalul şi mesajele autorităţilor locale din Târgu-Mureş, ale reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, care, de data aceasta, au descurajat, cu legea în mână, şi bine au făcut, orice manifestare extremistă! N-a înţeles că aici, la Târgu-Mureş, după 20 martie 1990, când, la provocările extremiste, udemeriste, a curs sânge şi au murit oameni, este mare nevoie de pace şi de armonie interetnică. El vede, în pornirea lui nemernică, în dorinţa firească de linişte a autorităţilor târgumureşene „o încercare de a distruge moştenirea arhitectonică a secuilor". Care „moştenire arhitectonică". Despre ce aiureli vorbeşte ăsta? Aşa că, după căpăţâna lui, Árpád György-Mozes îşi permitea, la Budapesta, enormitatea, marea tâmpenie, de a compara România cu Statul Islamic! Aţi citit bine. Ce nemernic! „România este Statul Islamic al Uniunii Europene în secolul XXI" - spunea el.
Iar dacă tot şi-a prins năroadele afirmaţii în comparaţii stupide, iresponsabile, de acest fel, îi vom demonstra noi, cu prisosinţă de dovezi, cine sunt cei care, la 1848-1849, apoi, pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, chiar în decembrie 1989, prin Zetea, Dealu, Târgu-Secuiesc, s-au comportat cu românii de acolo exact precum azi o fac barbarii Statului Islamic, de el, nenorocitul, invocat. Oare cine, în vremurile tulburi ale anilor 1848-1849, i-a ucis, cu bestialitate, în chinuri groaznice, pe cei 40.000 de români? Cine au fost cei care au incendiat şi au ras de pe faţa pământului cele 300 de sate româneşti, biserici ortodoxe şi greco-catolice, mănăstiri, urmărind eliminarea credinţei străbune şi maghiarizarea totală a românilor? Cine erau cei care, la Uioara, în 1849, unde au fost condamnaţi la moarte, prin împuşcare, 300 de români, printre ei mulţi preoţi, 150 fiind executaţi într-o singură zi, strigau, bucurându-se după fiecare puşcătură: „Cântaţi, mă, «Deşteaptă-te, române!»"?
Cine au fost, apoi, cei care jubilau în faţa durerii româneşti, atunci când bocancul honvezilor şi tropotul cailor husarilor, odată cu tancurile şi trupele horthyste, răsunau pe caldarâmul oraşelor ardelene sub ocupaţie străină, a Ungariei horthyste, după Diktatul de la Viena din 30 august 1940? Cine au fost cei care au dinamitat, în septembrie 1940, statuia lui Constantin Romanu-Vivu, din Dealul Sângeorgiului de Mureş, şi a „Ostaşului Român" din centrul Târgu-Mureşului? Atunci, moţii au dus statuia lui Avram Iancu, din faţa Catedralei Ortodoxe Române, la Câmpeni, ferind dinamitarea monumentului ecvestru al Craiului Munţilor! Atunci, românii au dus la Turda, ferindu-l de furia şi de ura cotropitorilor, Monumentul Latinităţii (Lupa Capitolină), azi readusă pe locul ei din faţa Prefecturii. Atunci au fost incendiate, demolate, arse, batjocorite, de ura ocupantului vremelnic, lăcaşurile Domnului, cimitirele profanate, scrijelite numele româneşti de pe crucile mormintelor, românii asimilaţi. Exact cum procedează azi acei jihadişti islamici, azi distrugând, pârjolind, devastând totul în calea lor! Cu sufletul rănit, românii priveau trişti la cei care se uitau la ei cu ură, când, în văzduh, plutea cumplita moarte, când, pe străzile cernite ale Ardealului, nu se mai auzea limba românească.
Cine, aşadar, au fost cei care au dezlănţuit genocidul, acel holocaust local, în Ardeal? Atunci, la Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Hărcana-Turda, Huedin, Brundu Bârgăului, Aita Seacă, Sărmaşu, Moisei, prin alte multe localităţi ardelene, barbarii secolului XX au stârnit dezastrul nestăpânit, dezlănţuit, al urii! Cine erau „arhanghelii cruzimii" care nu cruţau pe nimeni: nici bătrâni, nici copii, nici femei? Sub îndemnul dement „Nincs Kegyelem!" („Fără milă!") a lui Dücsö Csaba (Daday Lorand), copiii erau scoşi cu baioneta din burta mamelor, transformând, peste tot, oraşe şi sate, în „locul unde se cutremură sufletul".
Mai vrea acest Arpad György-Mozes şi alte dovezi? Chiar, cine sunt criminalii care, în acele zile de septembrie 1940, l-au ucis, în chinuri groaznice, pe protopopul Aurel Munteanu din Huedin, bătut cumplit, în mijlocul drumului, smulgându-i barba cu carne cu tot, apoi unul, numit Gyepüy, i-a vârât pe gură un băţ de fier până ce i-a ieşit prin ceafă?!
Cine sunt cei care au dezlănţuit atrocităţile inimaginabile în partea Ardealului ocupat, încât i-a determinat chiar pe unii maghiari, în acea lucidă tresărire de conştiinţă umană, să arate cu degetul spre ocupantul vremelnic, Ungaria horthystă? Ei erau episcopul romano-catolic Sándor Imre şi ziaristul Ferenczy György, acesta scriind: „Îmi tremură tocul în mână din momentul în care aştern aceste rânduri pe hârtie. Pământul mândru al Ardealului s-a transformat într-o Golgotă tristă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente (…) Asasinatele şi execuţiile se ţin lanţ, toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime e aceea de a se fi născut români!". Este clar, individule cu numele Árpád György-Mozes?
Persecuţii, crime, abominabile, atrocităţi, arestări, execuţii, trimiteri la moarte sigură, internări în lagăre de muncă, distrugeri de biserici! Cine erau cei care comiteau aceste nelegiuiri? Reprezentanţii şi autorităţile statului ungar din nordul Ardealului, pe alocuri cu largul sprijin al populaţiei civile! Cine erau, oare, cei care strigau: „Să piară toţi valahii! În spânzurătoare cu opincarii!". Tot ei!
Insul ăsta mai doreşte dovezi despre cei care, în acei ani, s-au comportat jalnic, lamentabil, precum cei din Statul Islamic de azi? Pentru că, aşa cum spunea atunci episcopul romano-catolic de Cluj, Sándor Imre, aşa ceva „numai barbarii puteau să facă!". Cine au fost cei care, „în numele Ungariei Mari şi al nedreptăţilor Trianonului", au ucis bestial, la 9 septembrie 1940, îndată după intrarea în sat, tot ce le cădea în bătaia puştii, la Trăznea, apoi, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, la Ip? Oare cine au fost cei care i-au ucis, barbar, pe vremea Diktatului de la Viena, pe elevul Alexandru Maier, din Cluj, funcţionarul vamal Ioan Almăjan, militarul Ioan Beldean, din Coasta, Emanoil Costea, din Agrişteu? Cine-i cel care a ordonat, în noaptea de 22 spre 23 septembrie 1940, uciderea întregii familii a preotului Andrei Bojor din Mureşenii de Câmpie, micuţa Rodica având doar patru anişori? Cine a dat ordinul? Groful Was Albert de Ţaga, criminal de război! Cine i-a dus pe cei 174.000 de evrei ardeleni, cu trenurile morţii, pe drumul cel fără întoarcere, al lagărelor de exterminare şi al camerelor de gazare? Autorităţile Ungariei, care, vremelnic, stăpâneau nordul Ardealului, prin acelaşi diktat din august 1940!
Cine, la Aita Seacă, în toamna anului 1944, i-au ucis, cu securile, cu sapele, cu tot ce le cădea în mână, pe soldaţii şi ofiţerii români, răniţi, rămaşi în urma unităţilor lor? Cine au fost, apoi, cei care, la 20 martie 1990, l-au zdrobit, pur şi simplu, pe Mihăilă Cofar, lovindu-l sălbatic, după cum a văzut o întreagă lume?! Cine sunt cei care, după un ritual barbar, l-au omorât, în secuime, pe ofiţerul Agache? Dar cei care au incendiat bisericuţa românească, monument de arhitectură religioasă, din Valea-Iobăgeni, în noaptea de 19/20 martie 1990, cine au fost?
Dacă asta el a vrut, neruşinatului îi vârâm noi istoria cea reală pe gât! Să înveţe minte nărodul acesta că nu te poţi juca, nici cu cuvintele, nici cu istoria! Insul acesta încă n-a învăţat că românii s-au născut neam creştin, primul în Europa, că sunt cu frica lui Dumnezeu, aici, în leagănul naşterii româneşti de la Sarmizegetusa, că ei n-au fost aduşi, ca alţii, prin colbul vânturilor, în tropotul copitelor cailor de prin stepele asiatice! Aşadar, cine a procedat şi s-a comportat, în decursul istoriei, precum cei din Statul Islamic de azi, insule Árpád György-Mozes? Nu ţi-i ruşine? Dacă tăceai filosof rămâneai! E greu să fie suportată şi înghiţită de România, de români, o astfel de obrăznicie, o astfel de comparaţie jignitoare, mai ales când toate cele mai sus-amintite s-au petrecut, în această istorie învolburată, la 1848-1849, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1945, pe teritoriul românesc al părţii de nord a Ardealului, cedat Ungariei horthyste prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940, chiar în decembrie 1989! Adevărul trebuie cunoscut! Prea mult s-a tăcut. Suntem un popor tolerant, excesiv de îngăduitor şi iertător. Dar nu putem uita crima, insulta, obrăznicia unor nemernici. „Cine uită nu merită!" - spunea Nicolae Iorga. Iar acela care uită „merită să retrăiască istoria!". Ştiind că tot ce odată „a fost câştigat cu sânge nu se negociază cu cerneală!", insului Árpád György-Mozes, care are neobrăzarea să ne insulte, spunând că „România este Statul Islamic al uniunii Europene în secolul XXI", îi spunem de la obraz: iertăm, dar nu uităm! Iar dacă atunci când îl doare capul, şarpelui i se face de ducă şi iese la drum, avem bâta potrivită şi pentru el! Atenţie, deci! Insule, tot românul spune: „Cine zice ăla e!".
