În agricultura României s-au distrus cu ură şi patimă ferme performante din sectorul vegetal şi zootehnic, investiţii realizate în zeci şi zeci de ani prin sacrificiul românilor. Nici un război nimicitor nu era în stare să provoace o pagubă imensă în economia ţării, precum prostia lichidărilor înconjurată de incompetenţă.
În judeţul Mureş, unde agricultura a fost la loc de cinste, s-a abandonat şi o mare parte din patrimoniul horticol, în mod deosebit sectorul legumicol şi viticol. Despre legumicultură am scris şi urmările se pot constata prin supermarketurile din oraşele judeţului. De data aceasta supun atenţiei situaţia din viticultură, un domeniu de prestigiu până la „revoluţie." Potrivit unei statistici susţinute de ing. Silvia Jude - şef serviciu la DADR Mureş, declinul plantaţiilor viticole judeţene a început după 1990. Dacă în 1986 existau în judeţul Mureş 3.446 hectare cu viţă de vie pe rod, o puternică întreprindere „Vinalcool", în 1990 suprafaţa cu viţă de vie a ajuns la 2.766 ha; în 1995 - la 2.299 ha, în 2000 - 1.648 ha, în 2005 - 1.104 ha, în 2010 - 694 ha; în 2014 s-a ajuns la 734,5 ha, din care viţa de vie nobilă altoită - 661 ha şi hibridă 30,5 ha; plantaţii tinere 93 ha şi 4 ha pepinieră pentru viţa de vie altoită şi portaltoi. Bazinele viticole unde au mai rămas exploataţii cu viţă de vie sunt: Găneşti - Băgaciu, Câmpeniţa - Culpiu, Batoş, Reghin şi Bălăuşeri-Călimăneşti.
Din vestita Podgorie a Târnavei a rămas o vie înfiinţată de un italian, la Mica, de un francez, la Găneşti.
Dezinteresul mureşenilor pentru viticultură este legat şi de lipsa unei pieţe civilizate pentru valorificarea strugurilor şi a vinului. Mai aminteam şi faptul că românul a prins gustul pentru bere, iar tradiţiile legate de viţa de vie au fost uitate. De pildă, nu se mai ştie că în luna februarie a început Anul Nou Viticol, când preoţii citeau un blestem, al Sfântului Mucenic Trifon, împotriva dăunătorilor, după care viticultorii tăiau simbolic câteva corzi de viţă de vie cu care se încingeau în jurul mijlocului, apoi udau butucii cu vin. În sudul ţării exista un ceremonial magic numit „târcolitul" viilor, care presupunea ocolul ritual al podgoriei pentru sporirea rodului. În Transilvania, în unele locuri se mai păstrează un obicei străvechi, la început de An Nou Viticol (Arezanul viilor). În zorii zilei bărbaţii pornesc în alai spre podgorii şi, odată ajunşi, se taie corzi din care se fac cununi şi cingători. Apoi dezgroapă sticla cu vinul ultimei recolte şi fac un foc mare pe care îl înconjoară stropindu-l cu vin. Începe petrecerea, oamenii joacă, mănâncă, beau incinerând vechiul An Viticol pentru ca Anul Nou Viticol să înceapă.
Potrivit legendei, viţa de vie a fost prima plantă sădită de Noe după Potop. Legenda mai spune că la început strugurii au fost acri, iar Noe, pentru a-i îndulci, la îndemnul diavolului a sacrificat un miel, un leu, o maimuţă, vinul a devenit parfumat şi ameţitor, dar a primit de la diavol şi puterea de a-l transforma pe om. Acesta, pe măsura paharelor băute împrumută caracterul animalelor jertfite. La început blând ca mielul, apoi curajos ca leul, mai târziu ridicol ca maimuţa, devenind în cele din urmă asemenea porcului.
