Un document extrem de interesant pe această temă a fost redactat, în februarie 2003, de istoricul Larry L. Watts. El a fost prezentat ca raport Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF), organism înfiinţat în anul 2000 la iniţiativa guvernului elveţian:
„(…) Conflictul etnic violent din oraşul transilvănean Târgu-Mureş, în 19 - 20 martie 1990, a prins din nou autorităţile centrale nepregătite. Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, în mod deosebit dată fiind degenerarea paralelă a relaţiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea ţării.
Incidentul de la Târgu-Mureş, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor '90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp şi să permită întocmirea unor planuri pentru situaţii neprevăzute (…)".
În contradicţie cu date şi opinii pertinente, în legătură cu evenimentele de la 20 martie 1990 s-au emis tot felul de speculaţii. Sursa lor este prelegerea ţinută de Gabriel Andreescu în martie 2005 la sediul fundaţiei Bernádi din Târgu-Mureş şi publicată ulterior în ziarul Ziua. Acesta avansează enormitatea că evenimentele de la Târgu-Mureş ar fi opera Securităţii (care fusese desfiinţată la 30 decembrie 1990) în scopul legitimizării (?!) creării Serviciului Român de Informaţii!
Se poate presupune că un serviciu de informaţii, care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru integritatea României doar pentru a demonstra că ţara noastră are nevoie de un serviciu de informaţii! Fără a mai spune că un stat suveran nu trebuie să justifice înfiinţarea unui serviciu de contraspionaj vital pentru supravieţuirea sa…
Revenind, trebuie spus că finalul paşnic al confruntării românilor cu etnicii maghiari de la Satu Mare nu este meritul exclusiv al Uniunii Vatra Românească, ci mai degrabă al comunităţii româneşti din această margine de ţară, care a dat dovadă de o maturitate şi de o hotărâre excepţionale. Din păcate, ulterior, Uniunea Vatra Românească din Satu Mare a fost penetrată de tot felul de veleitari, ignoranţi şi profitori, eşuând în mod lamentabil într-un anonimat dezonorant, la care şi-au adus contribuţia politicieni corupţi, veleitari, rataţi de profesie şi alte specimene preocupate numai de rânza proprie. Să ne mai mirăm de aceia care ne denigrează susţinând că trădarea la români este un sport naţional?!
Datele care au apărut între timp arată tot mai clar că în martie 1990, ca şi în decembrie 1989, a avut loc o acţiune concertată de a pune sub semnul întrebării statutul politic al Transilvaniei şi apartenenţa ei - sau de obţinere, cel puţin, a autonomiei acesteia.
Odată cu intrarea României şi Ungariei în NATO şi în Uniunea Europeană, oamenii se aşteptau ca vechile dispute, care au învrăjbit cele două popoare, veacuri de-a rândul, să dispară şi să intervină o împăcare istorică, după modelul franco-german. Din păcate, se continuă dialogul surzilor pentru că între cele două naţiuni nu există doar munţi de cadavre şi un fluviu de sânge, ci şi o grămadă de resentimente şi de datorii istorice nedecontate.
Evoluţiile politice şi militare de ultimă oră dau o nouă conotaţie iredentismului maghiar. Rusia se apropie de graniţa de est a României şi a Europei, prin capul de pod numit Crimeea, de unde îşi va croi, foarte probabil, un culoar spre Transnistria şi Republica Moldova, apoi va continua spre centrul Europei! Moscova lucrează prin încurajarea, în egală măsură, a guvernului ungar al lui Viktor Orbán şi al extremiştilor maghiari, care militează făţiş pentru independenţa şi apoi alipirea Transilvaniei la Ungaria, ţară care mai departe să se reorienteze către Eurasia - Rusia şi astfel să se desprindă de Uniunea Europeană.
Vona Gábor, preşedintele partidului extremist ungar Jobbik, a făcut o vizită la Moscova şi a susţinut o prelegere la Universitatea de Stat „Lomonosov", unde a afirmat că: „Statele Unite ale Americii reprezintă un experiment european deformat"; că Uniunea Europeană este „o organizaţie trădătoare" şi că, de fapt, Rusia este „mult mai europeană, pentru că ea păstrează tradiţia, mai degrabă decât venerează banii şi cultura de masă" (…). „Promisiunile UE au fost minciuni, nu am câştigat mai multă libertate de la aderarea la Uniunea Europeană, în schimb au luat pieţele noastre, fabricile noastre şi au umplut rafturile magazinelor noastre cu gunoi vestic". Liderul Jobbik afirmă că în câţiva ani ţara sa va trebui să aleagă: „Ori va rămâne lipită de UE, ori va adera la Uniunea Eurasiatică, ori va rămâne independentă".
Vona Gábor a fost subiectul unei anchete speciale a Parlamentului Ungar, acum câţiva ani, pentru primire de fonduri ilegale, din partea Federaţiei Ruse, fonduri care ar fi fost utilizate în acţiuni şi activităţi iredentiste pe teritoriile altor state din jurul Ungariei. La asta mai trebuie adăugat faptul că, de curând, Federaţia Rusă a acordat Ungariei un împrumut de 10 miliarde de euro, în condiţii foarte avantajoase.
România este prinsă, în prezent, între imperialismul rusesc, care îşi arată colţii în Republica Moldova şi iredentismul Ungariei, care face deja valuri violente în Transilvania. Toate aceste fapte se petrec sub ochii noştri, fără ca majoritatea românilor să sesizeze pericolul care pândeşte integritatea ţării.
(sfârşit)
