Nu este normal ca reprezentanţii elitei, când constată prin câte tertipuri se încearcă virusarea conştiinţei şi moralităţii tineretului României, să se complacă într-o vinovată amnezie faţă de aberantele încercări recente de a delimita Religia de Educaţie şi a deveni ca ţară port-stindardul secularizării europene. S-ar cuveni deci ca adepţii oricăror forme de impuneri, înainte de a se exprima despre lucruri la care nu se pricep, să ştie că Religia este inclusă Educaţiei şi că o educaţie fără învăţătură religioasă, nu este o educaţie completă. Nici credinţa nu este una statică, ci oscilează ca intensitate a trăirii: oameni credincioşi pot deveni necredincioşi (şi invers); iar cei necredincioşi pot rămâne necredincioşi - fiecare cu opţiunea lui. Iar credinţa poate evolua numai dacă omul se sârguieşte să experimenteze oferta Religiei. De aceea este bine să se ştie foarte clar că doar prin studierea Religiei nu există „nici un pericol" ca cineva să ajungă credincios, aşa cum le este „teamă" unor părinţi care se împotrivesc predării Religiei în şcoli. Fără să îl consider un argument în plus, aduc la lumină o practică din Occident, unde cele mai căutate grădiniţe şi şcoli sunt acelea în care este implicat personal clerical, deoarece acesta oferă cea mai completă educaţie. Însă acei oameni care nu au beneficiat de folosul Religiei, deci nu îi cunosc beneficiile în formarea unei ţinute de caracter şi în sedimentarea unui orizont de înţelegere mai larg, nu ştiu că morala creştină este superioară moralei laice prin harul dătător de adevărată înţelepciune.
Felicit Comisia parlamentară de Învăţământ pentru primul pas făcut, în sensul rezolvării nediscriminatorii a unei false probleme recent apărute, dar care a stârnit atât de multe discuţii purtate de „experţi fără expertiză" în domeniu.
