Cărturarul Vasile Netea, despre episcopul Nicolae Ivan

Distribuie pe:

Vasile Netea, cărturarul de pe Valea Mureşului, a fost un om cu preocupări religioase. A fost un cărturar apropiat de cele sfinte, apropiat de oamenii Bisericii, de marii ierarhi ai acesteia, s-a referit prin scrisul său la literatura religioasă, atribuindu-i acesteia rolul primordial în acţiunea de culturalizare a poporului român. Netea se apleacă cu pioşenie asupra marilor personalităţi din viaţa Bisericii Române, creatori de limbă şi cultură românească şi luptători pentru idealul naţional al românilor.

Vasile Netea evocă personalitatea episcopului NICOLAE IVAN, unul dintre vrednicii ierarhi ai spaţiului românesc transilvănean. La Sibiu, în perioada asesoratului său, Nicolae Ivan a desfăşurat o activitate perseverentă în vederea reînfiinţării episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Şi astfel, la 8 mai 1921, prin Legea nr. 3235 - publicată în Monitorul Oficial din 18 iulie 1921, vechea ctitorie episcopală de la Vad, a lui Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt, renaşte prin înfiinţarea episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. La 28 septembrie 1921, asesorul Nicolae Ivan, devenit între timp arhimandrit, este ales episcop de către Sinodul întrunit la Cluj sub prezidenţia mitropolitului dr. Nicolae Bălan. În noua funcţie este confirmat de Ministerul Cultelor prin Decretul nr. 4158 din 22 octombrie 1921. La 21 noiembrie a fost hirotonit întru arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, iar la 6 decembrie 1921 a fost înscăunat episcop în Cluj, la cârma reînfiinţatei episcopii.

În 1934, episcopul Nicolae Ivan spunea: „printre preocupările de căpetenie şi mai arzătoare, am considerat de la început: zidirea Catedralei şi înfiinţarea Academiei Teologice. Astfel gândind, am pus la contribuţie tot sufletul şi toată energia mea ca să le pot duce la bun sfârşit. Am considerat mai ales Şcoala Teologică pentru viaţa eparhiei, ca inima dintr-un corp, fără de care nu se poate trăi". Credincios programului său, episcopul Nicolae Ivan s-a făcut „tuturor toate" pentru ca, la 1 octombrie 1924, Academia Teologică să-şi deschidă cu toţi anii de studii, în mod festiv, cursurile.

Cea mai importantă operă la realizarea căreia a pus „tot sufletul şi toată energia sa" a fost monumentala Catedrală Ortodoxă din Cluj, adevărată perlă arhitecturală, a cărei construire a durat 12 ani de străduinţe asidue. Pentru răspândirea cuvântului scris, în masa credincioşilor, episcopul Nicolae Ivan a dotat episcopia cu o tipografie, unde s-au tipărit cărţi cu cuprins religios-moral şi patriotic. Pentru meritele sale deosebite a fost onorat cu multe distincţii, între care cea mai importantă fiind alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române. Prin testament a rânduit ca din bunurile sale personale să se constituie o fundaţie pentru acordarea de burse studenţilor români dornici să-şi completeze studiile în ţară sau peste hotare. Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o Episcopiei. Vlădica Nicolae şi-a dat obştescul sfârşit la 3 februarie 1936, fiind îngropat în catedrala episcopală din Cluj.

O asemenea personalitate a Bisericii ortodoxe transilvănene nu putea să lipsescă din preocupările istoricului şi cărturarului Vasile Netea. Netea, prin scrisul său, aduce cuvinte de elogiu şi de omagiere acestui mare cleric şi ierarh transilvănean. Netea îi dedică, mai ales în studiile sale din publicistica de tinereţe, câteva articole remarcabile care îşi aduc din plin contribuţia lor semnificativă la conturarea pe deplin a vastei personalităţi a episcopului Nicolae Ivan.

Astfel, în Gazeta Mureşului, III, nr. 42, din 19 noiembrie 1933, la pagina 1, Vasile Netea publică un articol remarcabil intitulat „Un păstor ca din alte vremuri, P.S.S. Episcopul Nicolae Ivan", în care cărturarul din Deda Mureşului elogiază vasta personalitate a acestui distins ierarh transilvănean, evocând totodată marile sale realizări de-a lungul timpului.

Iată ce spune, printre altele, Vasile Netea în cadrul acestui articol: „Din lungul şir de prelaţi care au vegheat la înălţarea bisericii ortodoxe şi a sufletului românesc, numele episcopului Nicolae Ivan e însemnat cu pecetea unei neobosite munci, unui neînfrânt elan. Dacă activitatea şi caracteristica unei personalităţi se poate exprima uneori durabil într-o singură frază sintetică, asupra Episcopului Nicolae Ivan vom spune numai atât: Om de largă iniţiativă, de dârză perseverenţă, de necurmată muncă şi de înaltă înţelepciune. Între ţăruşii de argint ai acestor însuşiri s-a desfăşurat strălucita activitate a întregii sale vieţi. A pornit din josul scărilor pentru a ajunge la strălucirea treptei celei mai înalte şi mai pure".

În Glasul Mureşului, III, nr. 49, din 9 februarie 1936, la pagina 1, cărturarul Vasile Netea a publicat articolul „Episcopul Nicolae Ivan", la doar câteva zile de la trecerea la cele veşnice a acestui vrednic ierarh transilvănean şi de la aşezarea acestuia spre veşnică linişte, sub cripta altarului Catedralei Ortodoxe din Cluj.

Iată ce spune Netea, în acest articol cu caracter de necrolog, despre acest ilustru ierarh transilvănean: „Sufletul său, desferecat de toate încordările luptei pentru biruinţă creştină şi românească, s-a sălăşluit de-a dreapta Tatălui ceresc căruia i-a închinat, cu nebiruita dragoste, toată puterea şi toată lumina unei vieţi de optzeci şi unu de ani. Episcopul Nicolae Ivan a fost o uimitoare întruchipare de credinţă, de energie, de minte, de stăruinţă, de putere şi de curaj. Un caracter vânjos, o simţire neprihănită şi o tumultuoasă pornire spre bun îndemn şi spre marea faptă. Activitatea lui ca învăţător, ca preot, ca protopop, ca asesor, ca ziarist, ca bărbat politic, şi mai ales uriaşa râvnă episcopală, căreia i-a închinat tot ce-a avut mai puternic şi mai sfânt în inima sa, izbutind să o transforme în grandioase realizări, au făcut din Episcopul Nicolae Ivan un luptător neîntrecut şi un învingător de mare amploare. …". Şi în acest articol, Vasile Netea evocă încă o dată vasta personalitate a episcopului Nicolae Ivan, amintind de marile sale realizări şi exprimându-şi totodată bucuria că această operă a episcopului Nicolae Ivan e opera înfăptuită de un coborâtor din casă ţărănească şi din sânge ţărănesc.

Iată, acestea sunt câteva cuvinte pe care Vasile Netea le scrie, în articolele sale de tinereţe, despre marele episcop Nicolae Ivan, ierarh care se impune ca o personalitate ilustră a ortodoxiei româneşti şi a neamului românesc, prin marile sale înfăptuiri pe care le-a realizat, de-a lungul timpului, în cursul prodigioasei sale activităţi.

Lasă un comentariu