Ilie Şandru - apostol al neamului românesc şi reazem al credinţei străbune

Distribuie pe:

Aniversarea unei personalităţi de primă mărime aduce în sufletele noastre multă bucurie şi emoţie. Acum, la ceas aniversar, sărbătorim 80 de ani de viaţă ai bunului prieten şi colaborator, distinsul cărturar ardelean, domnul Ilie Şandru de la Topliţa. Prietenia mea cu domnul Ilie Şandru este o bucurie de nedescris pentru mine. Consider că această legătură de suflet între mine şi domnul Ilie Şandru este o mare realizare pentru mine, pentru că am găsit în dânsul un model de om, un model de creştin, un model de intelectual, un distins cărturar al spaţiului transilvănean şi al ţării întregi. Domnul Ilie Şandru se înscrie, fără îndoială şi pe bună dreptate, în pleiada marilor oameni de cultură din arealul românesc, pentru profundul său devotament, materializat în fapte, faţă de poporul român şi Biserica noastră strămoşească. Domnul Ilie Şandru este şi rămâne un stâlp de neclintit pentru neamul românesc şi credinţa noastră strămoşească, un stâlp cu adânci rădăcini înfipte în fiinţa neamului românesc şi în spiritualitatea românească.

Temperament de luptător de prestigiu pentru triumful cauzei celei mari a unităţii neamului românesc, Ilie Şandru a cinstit după cuviinţă memoria vrednicilor săi înaintaşi. Ca unul care s-a dovedit a fi cu adevărat un spirit vizionar, el a deschis porţi mari de lumină pentru neamul românesc şi pentru ortodoxia românească.

Domnului Ilie Şandru nu i-a lipsit spiritul de sacrificiu şi nici hotărârea de luptă, cu ajutorul cărora a izbutit să trezească energiile pozitive în sufletele celor din jurul său. În felul acesta, a reuşit să desfăşoare o acţiune care a contribuit în măsură considerabilă la cimentarea unităţii atât spirituale, cât şi naţionale a românilor de pretutindeni.

Distinsul cărturar Ilie Şandru şi-a câştigat meritul nepieritor de a fi pus în circulaţie idei şi năzuinţe care au mijlocit cultivarea unui patriotism devotat. Prin aceasta, el a făcut pe cei din jurul său şi nu numai, să-şi dea seama de toate datoriile pe care le au atât faţă de patrie, cât şi faţă de Biserica strămoşească, înfiltrându-le în suflet conştiinţa de a fi adevăraţi români. De aceea, şi-a dat necontenit silinţa să lucreze cu toată râvna pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obşteşti şi de îndeplinire integrală a datoriilor atât faţă de Biserică, cât şi faţă de patrie.

În perspectiva aniversării celor 80 de ani de viaţă ai cărturarului Ilie Şandru, putem măsura binefacerile şi bogatele rodiri ale contribuţiei domniei sale la cimentarea unităţii naţionale şi spirituale a poporului nostru. De aceea, marea personalitate a domnului Ilie Şandru creşte tot mai mult în ochii noştri. Ecoul stârnit de personalitatea şi opera topliţeanului Ilie Şandru n-ar fi atât de puternic şi nici atât de profund dacă el n-ar sintetiza şi întruchipa elanul de năzuinţă pentru unitate naţională şi spirituală. Atât de mare este forţa care există în spiritul personalităţii sale, încât ceea ce se desprinde din ea este o credinţă puternică şi o nădejde nestrămutată în destinul, în viitorul luminos şi în progresul neamului românesc.

Acum, la ceas aniversar, când sărbătorim 80 de ani de viaţă ai domnului Ilie Şandru, ne dăm seama că din gândirea, simţirea şi năzuinţele domniei sale se desprinde un vibrant mesaj de afirmare viguroasă a neamului nostru românesc între celelalte popoare ale lumii. Exemplul luminos al vieţii sale aprinde în noi nădejdea puternică în destinul neamului nostru şi conştiinţa exigenţelor legate de împlinirea acestui destin.

Aducând prin aceste cuvinte un omagiu de preţuire şi recunoştinţă domnului Ilie Şandru, cred că mă aflu în asentimentul tuturor celor care îl cunosc, deoarece cu toţii ne-am adăpat din vistieria bogată a cunoştinţelor sale şi am trăit adeseori în prezenţa domniei sale momente memorabile. Sunt convins că domnul Ilie Şandru, prin viaţa şi activitatea sa, este şi rămâne un model mereu prezent şi activ, cu adevărat vrednic de urmat, pentru toţi cei care îl cunosc, îl iubesc şi îl preţuiesc. Pentru noi toţi, domnia sa se impune ca o figură înălţătoare care radiază permanent lumină şi căldură.

Cu prilejul aniversării a 80 de ani de viaţă, îi aducem cărturarului Ilie Şandru omagiul nostru de cinstire şi preţuire, adresându-i, din adâncul inimii noastre, sincere felicitări pentru întreaga activitate a domniei sale, asigurându-l de sentimentele noastre de înaltă preţuire, de dragoste fierbinte şi de recunoştinţă neţărmurită pentru dăruirea, elanul şi priceperea cu care a slujit, cum numai domnia sa a ştiut, atât poporul român cel dreptcredincios, cât şi Biserica străbună. Personal, mă simt plăcut îndatorat să-l asigur de sentimentele mele de dragoste şi recunoştinţă pentru buna colaborare de-a lungul timpului, pentru prietenia sinceră şi statornică care s-a înfiripat între noi. Pentru toate acestea, o dată cu felicitările mele, urez domnului Ilie Şandru ca bunul Dumnezeu să reverse asupra sa toate darurile Sale cele bogate, să-i binecuvânteze din belşug strădaniile de viitor şi să-i înmulţească anii până la adânci bătrâneţi, cu sănătate şi cu aceeaşi vigoare sufletească şi trupească de care s-a bucurat întotdeauna, ca să fie şi de acum înainte tot atât de folositor Patriei şi Bisericii noastre strămoşeşti, ca astfel să poată adăuga noi lauri la cununa atât de bogată în vrednicii care-i încununează activitatea de până acum.

La mulţi ani fericiţi şi binecuvântaţi!

Lasă un comentariu