„Mi-a fost dat s-o aud şi pe asta!"

Distribuie pe:

Undeva în hotar, pe o margine de vale a satului Seleuş, doi tineri familişti, Sorin Valchizan şi Gheorghe Ioan Ormenişan, deşi fiecare are serviciul lui, s-au gândit să-şi înceapă o afacere axată pe creşterea animalelor de lapte, cumpărând, în 2004, în prima fază, douăsprezece vaci, apoi înmulţindu-le cu răbdare prin producţie proprie până la 80 de capete.

Şi-au făcut o întreprindere individuală, au construit un grajd, un padoc pentru viţei tineret, ţin porci, ba şi-au amenajat şi un ochi de apă pentru peşte, deşi niciunul nu are timp de pescuit, darămite de concediu legal. În toţi cei 11 ani dedicaţi dezvoltării îndeletnicirii sectorului zootehnic, au avut parte de concediu doar de două ori, în rest, după serviciu, robotesc zi lumină printre animale.

Pe Sorin Valchizan l-am aflat în mijlocul lotului de viţei, trebăluind la reparaţia unei stinghii desprinse dintr-un gard despărţitor. Un om bine legat, hotărât, i se citea pe faţă dârzenia şi o anumită crispare în glas. Întrebându-l dacă este mulţumit de ceea ce a realizat, am rămas surprins să-l aud spunând, cu năduf, mai în glumă mai în serios, că după atâţia ani de trudă i-a rămas să-şi pună sie însuşi două crotale pe o parte şi alta a urechilor, rugându-mă să-i fac o poză pe care să i-o postez în ziar, sub deviza „cine face ca mine, ca mine să păţească". Spune că, după atâţia amar de ani dedicaţi creşterii animalelor, după cât a muncit şi câte piedici a avut, se simte precum un animal hăituit, copleşit de datorii, că doar împrumuturile făcute la bancă îl mai fac să se ocupe de această îndeletnicire păguboasă şi că, la sfârşitul fiecărei luni, se îngrozeşte la gândul că trebuie să decarteze în jur de douăsprezece mii de lei pentru stingerea câtorva zeci de mii de euro luaţi pe seama unor necesare dotări, începând de la instalaţia de muls, bazinul de stocaj din inox, răcitorul de lapte, până la dotarea mecanizată a întregului ciclu de lucru. Pe un tăpşan împrejmuit cu gard electric, mai multe vaci cu lapte au fost scoase din grajd, profitând de o zi cu soare.

La o cafea, interlocutorii mei îmi spun că au cumpărat şapte hectare de teren, pe lângă care au închiriat de la proprietari alte 40 de ha, asigurând în acest fel hrana animalelor, constând în nutreţul care îl face prin cosiri succesive. Deţin două rase de animale - Bălţata românească şi Holsten, iar în urma unui tain de hrană bine dozat media de lapte pe cap de vacă, indiferent de anotimp, se ridică undeva la 20 de litri pe zi, dar acel leu şi câţiva bănuţi pe litru de lapte nu reflectă nici pe departe preţul acestui produs. Din spusele lor, contractul în derulare cu firma Hochland este onorat prin plata făcută la zi, doar subvenţiile pe cap de animal suferă amânări de ordinul lunilor. Sunt nemulţumiţi de constituirea Asociaţiei crescătorilor de animale, întrucât nu este destulă transparenţă în ceea ce priveşte cele peste 500 - 600 ha teren pajişti înscrise pe măsurile APIA. Banii alocaţi nu mai ajung la cei care folosesc efectiv terenul pentru păşunat, respectiv crescătorilor de animale. În caz de control, la constatarea unor nereguli, patalamaua unor penalizări pe seama necurăţării păşunilor va cădea precum o ghilotină pe grumazurile tuturor celor înscrişi în asociaţie. Spun că nici până în prezent asociaţia nu ar fi legal constituită, mulţi dintre crescători de animale apelând la alte asociaţii pentru a-şi pune ştampila pe diferite acte doveditoare, necesare obţinerii unor subvenţii.

Prin asociaţie, s-a cumpărat o presă de balotat care, ca un făcut, nu se potriveşte a fi legată decât la tractorul personal al preşedintelui de asociaţie. Într-o astfel de asociaţie, nu le plac „hoţii şi mincinoşii". „Când tu, ca asociaţie pentru terenurile înscrise pe măsurile APIA, încasezi subvenţii de peste 100.000 de euro, iar cu banii de pe subvenţii cumperi un tractor, maşină de semănat porumb, freză, roţi pentru ecartament la tractor în vederea însămânţării, deşi nu ai înscris nici un animal domestic, nici un petic de pământ arabil, activitatea fiind pliată, potrivit preşedintelui de asociaţie, numai pe curăţatul pajiştilor.

Despre accesarea de fonduri, nici vorbă! Având experienţa nefastă a unui văr care deţine câteva sute de capre, care la rându-i a cheltuit peste 9000 $ pentru întocmirea proiectului, bani de care s-a ales praful, fără ca acel aşa-zis expert ce i-a întocmit dosarul, în afară de promisiuni, să definitiveze proiectul, ajungând pentru acei bani luaţi din bancă să achite ratele pentru mulţi ani de acum înainte". Cert este că oamenii muncesc din greu, şi-au dotat ferma pe cont propriu cu trei tractoare, presă de balotat dispozitive pentru strâns fân, printre care un tractor cu tracţiune integrată, având legat după el un plug reversibil cu patru brăzdare, şi alte utilaje agricole.

Ambii prieteni îşi intercalează munca, de la hrana animalelor până la mânuirea uneltelor mecanizate agricole, completându-se unul pe celălalt în titanica muncă a fiecărei zile printre animale. Fiecare dintre cei doi are un program bine stabilit, în care şi consoartele lor îşi au rostul, într-o conlucrare benefică. Numai hărnicia şi seriozitatea îi vor scoate la liman, dacă ne gândim cât trebuie să te supere societatea ca să ajungi să nu-ţi mai doreşti decât să scapi de datorii, într-o lume în care cel ce vrea să muncească este „purecat" continuu de tot felul de controale, care se lasă mai întotdeauna cu amenzi, încât ajungi să nu-ţi doreşti decât să pui capăt unei munci care ar trebui, pe lângă satisfacţii, să-ţi aducă şi un minimum de venit.

O să ajungem ca laptele şi derivatele lui, mai ales odată cu scoaterea cotei de lapte, să le importăm din te miri ce ţară europeană, în care legile sunt făcute nu pentru obstrucţionarea celui care doreşte să muncească, ci pentru cei care cu adevărat le încalcă.

 

Lasă un comentariu