CEAPA - MIRACOL SAU OTRAVĂ

Distribuie pe:

Alături de usturoi, ceapa, consumată ca atare, reprezintă unul dintre cele mai eficiente alimente care luptă cu microbii, bacteriile şi viruşii, datorită proprietăţilor ei antibacteriene şi antiseptice. Însă, ceapa nu ne vindecă doar pe interior, ci are puterea să „decontamineze" şi încăperile în care ne ducem viaţa.

Această calitate a cepei a fost atestată ştiinţific încă din anul 1919, când o epidemie de gripă a ucis mii de fermieri americani. Legenda spune că, ajungând într-o familie numeroasă lovită de gripă, medicul a rămas surprins când i-a găsit pe toţi membrii acesteia sănătoşi. „Dar ce miracol s-a întâmplat cu voi?", s-a mirat medicul. „Am pus ceapă în fiecare cameră!", a venit răspunsul. Neîncrezător, medicul a luat ceapa folosită, a analizat-o în laborator şi a descoperit-o „bolnavă de gripă", adică plină de viruşi. În mod evident, aceasta absorbise virusul din interiorul camerelor, însănătoşind, astfel, familia.

Într-o serie de alte studii, s-a descoperit că, în cazul în care ceapa nu este consumată pe loc, ci lăsată curăţată şi tăiată într-o încăpere, aceasta va începe să absoarbă microbii din aer şi va acţiona ca un antidot natural împotriva răcelii ori gripei. „Taie o ceapă la ambele capete, înfige o furculiţă într-unul din ele, apoi pune ceapa într-un borcan gol şi aşază-l, peste noapte, la căpătâiul bolnavului. A doua zi, ceapa va fi neagră, din cauza germenilor absorbiţi, iar bolnavul se va simţi mult mai bine. Odată intrată în contact cu aerul, ceapa decojită va absorbi tot răul din camera respectivă", susţin specialiştii.

Pe de altă parte, ca revers al acestor proprietăţi, este interzisă consumarea cepei decojite, lăsate de pe o zi pe alta. „Niciodată şi sub niciun pretext, nu trebuie să păstrăm ceapa decojită de pe o zi pe alta. Aceasta este periculoasă chiar dacă o păstrăm la frigider, în pungi închise, întrucât se contaminează şi devine periculoasă pentru oricine o ingerează. Mâncaţi ceapa proaspătă, imediat după ce aţi decojit-o, pentru a absorbi microbii, bacteriile şi viruşii din organism, dar nu o consumaţi niciodată de pe o zi pe alta. Cepele abandonate devin otrăvitoare, deci, aruncaţi-le la gunoi!".

Mai nou, atunci când este raportată o intoxicaţie alimentară, primul lucru pe care îl cercetează autorităţile este momentul în care a mâncat bolnavul ultima oară ceapă, din ce preparat a provenit aceasta, cât de proaspătă a fost, dacă a stat la aer etc.

În concluzie, este benefic să mâncăm ceapa imediat după ce am decojit-o, dar şi să o lăsăm peste noapte în camere, apoi să o aruncăm! 

Lasă un comentariu