Interviu cu ERWIN ŞIMŞENSOHN, regizorul spectacolului „Steaua fără nume", de Mihail Sebastian, spectacol ce va avea premiera la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu", vineri, 27 martie 2015, ora 19.00, Sala Mare, iar avanpremiera joi, 26 martie 2015, ora 19.00, Sala Mare
- Eşti pentru prima dată ca regizor la Teatrul Naţional Târgu-Mureş. Cu ce aşteptări ai venit şi cum ai găsit echipa de aici?
- Aşteptările mele au fost foarte mari şi s-au bazat exclusiv pe informaţiile pe care le-am primit de la colaboratorii mei care au mai lucrat înainte aici. Deşi entuziasmul lor a ridicat ştacheta acestor aşteptări foarte sus, pot spune fără nici o îndoială că ele au fost cu mult depăşite. Fiind pentru prima oară aici, am avut emoţii legate de modul cum voi fi primit şi de modul cum voi coordona un proiect de asemenea amploare într-un loc complet necunoscut. Aceste emoţii s-au risipit extrem de repede pentru că atmosfera de lucru aici, la Târgu-Mureş, este absolut incredibilă.
De la management-ul teatrului, care caută mereu soluţii de a veni în întâmpinarea solicitărilor creatorilor spectacolului, la minunaţii actori, care vin cu bucurie şi drag la repetiţii şi care îşi respectă cu credinţă profesia şi blazonul pe care îl oferă aceasta, la staff-ul de producţie şi tehnic, care este mereu pe fază şi atent la nevoile artiştilor şi ale proiectului, absolut toată lumea creează o echipă şi o atmosferă în care orice artist creator şi-ar dori să lucreze.
- Ştiu că, în afară de regie, eşti licenţiat în Tranzacţii Comerciale Internaţionale. Cum se împacă cele două specializări? În ce măsură studiul tranzacţiilor comerciale internaţionale te ajută în „economia" unui spectacol?
- Nu ştiu dacă cele două specializări trebuie neapărat să se „împace". Cu toate acestea, studierea diferitelor materii economice, precum şi câteva experienţe notabile în domeniu, mi-au format un mod de gândire capabil să gestioneze şi să înţeleagă un proiect şi din punctul de vedere al producătorului. Dincolo de acest aspect, cred că asupra unei opere artistice, de orice natură ar fi aceasta, e bine de privit cu un „ochi" analitic şi cu un „ochi" sintetic. Mai poetic spus, pădurea trebuie frumos desenată, dar numai cu o grijă minuţioasă la fiecare copac în parte. Această dualitate se naşte în cazul meu poate şi dintr-o fericită îmbinare între pregătirea umanistă pe care mi-a dat-o şcoala de teatru şi pregătirea realistă (materialistă) pe care mi-a dat-o şcoala de economie
- Ai fost nominalizat anul trecut la Premiile UNITER, la secţiunea debut, pentru regia spectacolului „Yentl", la Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti. În ce măsură această nominalizare a schimbat ceva în cariera ta regizorală?
- Nu pot să cuantific foarte precis impactul pe care l-a avut acea nominalizare sau premiul pe care l-a obţinut actriţa care a interpretat rolul principal în spectacolul meu, însă în mod cert a atras atenţia unor manageri de teatru. Sunt acei oameni care cu adevărat doresc să ofere trupelor pe care le conduc şansa unor întâlniri noi, cu oameni noi, cu moduri de lucru diferite, pe scurt… experienţe teatrale noi. Eu astfel am avut şansa să am un program extrem de încărcat, având două spectacole care se joacă în Bucureşti, precum şi montând, doar în acest an, spectacole aici la Târgu-Mureş, la Braşov, la Brăila şi la Galaţi.
- Trăim în zilele teatrului documentar, social sau politic. Cum te raportezi ca regizor la aceste vremuri în care tentaţia artiştilor este foarte mare în a încerca această zonă a protestului, manifestului, dezbaterii etc.?
- Eu nu mă raportez la vremuri. Eu mă raportez doar la emoţii, senzaţii, sentimente. Evenimentele, manifestele, problemele… trec. Modurile de raportare ale oamenilor la evenimentele socio-politice se schimbă de-a lungul timpului, însă în cele din urmă ceea ce rămâne sunt inconfundabilele vibraţii ale sufletului, iar acestea sunt neschimbate de mii şi mii de ani.
Orice artist îşi defineşte o zonă de interes, de preocupare, de confort. Pentru unii, nu există artă fără abordarea frontală o unor probleme sociale, fără un mesaj partizan şi definitoriu pentru poziţionarea artistului în raport cu problema respectivă. Am un respect enorm pentru acei artişti care se regăsesc în această categorie. Cu toate astea, eu nu sunt unul dintre ei. Eu cred în poveşti, precum şi în puterea miraculoasă pe care o are arta care spune poveşti ce fac sufletul să vibreze.
- Ştiu că, după „Steaua fără nume" la Târgu-Mureş, un alt text al lui Mihail Sebastian, „Jocul de-a vacanţa", va intra în CV-ul tău de regizor. Vei monta acest text la Brăila. Ce anume te atrage la Mihail Sebastian? Cât de actual şi „prizabil" este acest autor?
- Mihail Sebastian vorbeşte despre oameni, nu despre evenimente. Creează caractere, dezvoltă relaţii, atinge puncte sensibile, vorbeşte despre viaţă într-un limbaj poetic prin care pătrunde în cele mai ascunse cotloane ale fiinţei umane.
Mihail Sebastian nu are vârstă, pentru că personajele sale nu gestionează situaţii raportându-se la anumite vremuri, ci jonglând cu emoţii şi vise, cu ambiţii şi frustrări, cu lipsuri şi dorinţe, cu tot ceea ce ne face pe noi, oamenii, să mergem mai departe. Iar asta mă atrage în mod fatal la acest autor de o sensibilitate şi un umor aparte şi tot asta îl face pe Sebastian să fie mai mult decât „prizabil" de-a lungul anilor. Tot din acest motiv nu cred deloc că e nevoie de o „actualizare" a poveştii prin aducerea ei în zilele noastre, pentru că vreau ca publicul să se raporteze la ceea ce simt, gândesc şi doresc personajele şi nu la forma lor exterioară dată de un context mai mult sau mai puţin încorsetat de contemporaneitate.
- Lucrezi la „Steaua fără nume" cu scenografa Alina Herescu, compozitorul Vlaicu Golcea, coregrafa Cristina Iuşan. Sună deja extrem de tentant din punct de vedere vizual şi auditiv. La ce să se aştepte publicul târgumureşean de la acest spectacol?
- Munca regizorului este concentrată în cea mai mare parte în lucrul cu actorii, în descifrarea corectă a textului, în definirea relaţiilor dintre personaje, în descoperirea şi apoi relatarea unei poveşti. De aici şi până la forma finală a unui spectacol de această amploare este drum lung, iar acest drum ar fi imposibil de parcurs fără aportul creativ al unor artişti minunaţi care îşi pun o amprentă extrem de importantă asupra produsului final, cel cu care venim în faţa spectatorilor. Publicul va avea o întâlnire cu totul specială cu râsul, cu plânsul, cu muzica, cu dansul, cu dragostea, cu dezamăgirea, cu speranţa. Iar fiecare va lua acasă cu el... altceva.
