La mulţi ani, baci Iosif!

Un om vioi, înalt, cu o privire blândă, deschisă, ne-a întâmpinat încă de la poartă, invitându-ne politicos în casă, ştiind că în aceste zile, mai precis la data de 19 martie, în chiar ziua de astăzi, sighişoreanul Temesvari Iosif împlineşte un secol de viaţă. Aşa cum îi place să spună, este singurul ungur în familie, întrucât fraţii, soţia şi una dintre cele două fete i-au plecat demult în lumea umbrelor Cu zeci de ani în urmă s-a căsătorit cu o nemţoaică, spunând, în situaţia prezentă, că are o familie de care se mândreşte chiar dacă nepoţii nu îi sunt aproape, fiecare având viaţa şi familia lui. Baci Iosif, zilele acestea are parte de vizite, atât din partea vecinilor, cunoscuţilor, cât şi neamurilor, fata este venită tocmai din Germania, la început cumva suspicioasă la vederea noastră, apoi, dumirindu-se cine le trece pragul, a devenit volubilă în discuţii, chiar dacă de peste 25 de ani locuieşte departe de ţara-i natală. Pregătirile sunt în toi, mai ales dintr-o pornire firească, sărbătoritul confundându-ne cu cineva mai mare din primărie care chipurile ar fi auzit că a venit să-l felicite. Din dialogul purtat cu baci Iosif, condensat în câteva fraze, am aflat că s-a născut la Sighişoara la 19 martie 1915, de tânăr şi-a căutat de lucru, făcând parte dintr-o familie numeroasă a cărui supravieţuitor dintre fraţi a rămas doar el, ceilalţi au plecat rând pe rând, lăsând în urmă dorul de ei. Ca istoric al unei vieţi pline de muncă, în anii de început a lucrat argat la o familie de saşi, după care, la insistenţele unui prieten, a luat drumul Clujului, mai apoi din anul 1936 a ajuns să lucreze la uzinele Muciorniţa din Bucureşti, unde în cinci ani a câştigat bani frumoşi, mai ales că ceea ce produceau lua drumul Germaniei. Dacă salariul normal era undeva la 2500 lei, lucrând zi lumină, au ajuns să fie remuneraţi până la 10-15.000 lei „am lucrat ca nebunii, au fost doi bulgari care au murit din cauza lucrului". Odată cu măcelul declanşat de rebeliunea legionarilor din Bucureşti în iarna anului 1941, faptul că purta numele de Iosif, deşi toţi colegii de serviciu erau legionari, ieşit pe stradă, legionarii l-au asimilat evreilor, vroind să-l omoare. A avut noroc să întâlnească spre locul supliciului o patrulă germană, ştiind câteva cuvinte nemţeşte, a primit ajutor nesperat din partea acestora, eliberându-l. A lăsat Bucureştiul, plecând la Budapesta, negăsind de lucru a luat drumul Germaniei. mai precis la Berlin, unde şi-a aflat „jumătatea", o nem-ţoaică frumoasă, în anul 1943 născându-i-se prima fată. Datorită dorului de casă şi-a luat familia întorcându-se la Odorhei, mai apoi la invitaţia unui prieten un timp a stat în Şimleul Silvaniei. Armata germană fiind în retragere, datorită apropierii ruşilor, la insistenţele unor germani şi-a urcat familia în tren, întorcându-se la Budapesta, doar că, în timpul cât căuta să cumpere de-ale gurii pentru familie, trenul s-a pus în mişcare luând drumul Germaniei odată cu familia rămasă în tren. După câteva luni de căutări disperate a auzit că soţia este stabilită într-o localitate de graniţă cu Polonia, din păcate a fost doar o pistă greşită. După mai multe peripeţii în care a trecut şi prin beciurile gestapoului socotit de aceştia spion şi-a aflat într-un târziu soţia. A căzut sub ocupaţia ruşilor, a avut parte de foamete, în perioada iernii, odată cu retragerea din faţa armatelor ruseşti, din vitele îngheţate la margini de drum lua grăsimea folosind-o pentru gătit şi confecţionarea de lumânări, primind un mic ajutor alimentar chiar de la ruşi. Cu data de 1 august 1945 a plecat înspre ţară, având parte de un şir lung de peripeţii, după mai bine de o lună de zile de mers pe tren a ajuns la Sighişoara, la casa părintească, unde s-a şi stabilit. A dus o viaţă cumpătată, soţia şi o fată au murit, cea de a doua fată este stabilită în Germania, aşa că îşi duce traiul pe lângă un nepot. Reîntors în acele tulburi vremuri în România, pentru a căpăta de lucru, a fost nevoit să se înscrie în partidul comunist, a ocupat diferite funcţii de conducere în cadrul a două sau trei întreprinderi, până la urmă a ajuns muncitor la fabrica de lapte din Sighişoara de unde a şi ieşit la pensie. Spunându-ne că, în toată perioada şi încercările vieţii, rău la nimeni nu a făcut, deşi nu a fost scutit de răul pe care i l-au pricinuit alţii, dar şi răul pe care l-a îndurat l-a motivat să răzbească prin viaţă, dându-i tăria necesară. Despre mâncare am aflat că nu mănâncă nimic prăjit în afară de pâine prăjită, foloseşte ulei de măsline, carne de porc deloc, în schimb mănâncă legume şi mult peşte, gătindu-l prin fierbere, niciodată prin prăjire. Zilnic foloseşte o lingură două de miere de albine. Cu ani în urmă, potrivit fetei, îşi semăna ovăz, lăsându-l la încolţit pe pervazul ferestrei, după care îl trecea prin maşina de tocat carne, folosindu-l ca băutură, adăugând în compoziţie cola. A dus o viaţă cumpătată, nu a fumat şi mai mult i-a plăcut munca, mişcarea. Acum la împlinirea celor 100 de ani, îşi doreşte sănătate, mulţumindu-le tuturor celor ce-i sunt aproape de suflet, spunându-ne că cel mai de preţ lucru în viaţa unui om este buna cuviinţă, omenia, respectul între oameni şi cumpătarea. La rându-ne, ascultându-i povestea vieţii, la cei 100 de ani împliniţi îi dorim viaţă lungă, sănătate, urări de bine, bucurii sufleteşti, alături de cei dragi.

Lasă un comentariu