În viaţa muzicală a ţării noastre s-au născut mereu „copii minune", care ne-au făcut cinste atât pe scenele româneşti, cât şi pe cele internaţionale. Unul dintre ei a fost Dinu Lipatti, pianist, compozitor şi pedagog, de la a cărui naştere se împlinesc în acest an, la 19 martie, 98 de ani. Din păcate, se poate spune că a strălucit ca o cometă în arta interpretativă românească luminată la acele vremuri şi de steaua numită George Enescu, care i-a fost naş, alături de care a bucurat sufletele multor melomani. Şi spun acest lucru, deoarece s-a stins prea devreme, răpus în mod nedrept de boală, lăsând în urma lui, însă, strălucirea unei cariere, pe cât de scurtă, pe atât de bogată. Că a fost îndrăgit nu numai de iubitorii de muzică, ci şi de mari nume ale scenei internaţionale, au stat mărturie eforturile financiare ale unor mari muzicieni de a-i asigura scumpa medicaţie care se spera că-l va păstra cât mai mult în lumina reflectoarelor.
În măreţia talentului său, Dinu Lipatti a rămas totuşi un om modest. Prefera singurătatea studiourilor de înregistrare, în care se putea concentra în încercarea de a atinge perfecţiunea. Discurile păstrate din acele timpuri, aşa cum erau ele, rămân mărturie asupra fineţei, graţiei şi poeziei pe care o recita pe clape, dar şi povestesc despre desăvârşirea stilistică atinsă în arta pianistică, predată cu atât de mare drag prea puţinelor generaţii de elevi pe care i-a avut. Exigenţa faţă de sine şi excelenţa atinsă de marele nostru muzician răzbat şi din compoziţiile sale, rămase inedite în cea mai mare parte, amintind în acest context: Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941).
S-a stins timpuriu, la numai 33 de ani, lăsându-şi reputaţia uriaşă să plutească peste timp în marile săli de concerte care au fost atinse de magia pianului său, din Germania, Italia, America şi până în Franţa, unde a avut loc şi ultimul său concert. Pentru a nu se pierde diafana strălucire în care Dinu Lipatti a îmbrăcat muzica pe care a atins-o, înregistrările sale, care au fost făcute în marea lor majoritate pe discuri de gramofon, au fost transpuse pe CD de casa de discuri EMI. „Să nu vă serviţi de muzică, serviţi-o" spunea Dinu Lipatti. El a servit-o, într-adevăr, cu trupul, cu mintea şi cu sufletul. Poate că, undeva, printre stele, o muzică ciudat de gingaşă şi de perfectă va face ca armonia să se reverse pe pământ, ca o aducere aminte a cometei care a strălucit prea puţin printre români, cu numele Dinu (Constatin) Lipatti.
