Vineri, 20 martie 2015, ECLIPSĂ PARŢIALĂ DE SOARE

Distribuie pe:

Observatorul Astronomic anunţă că, la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact, vineri, 20 martie 2015, începând cu ora 10,40, românii au posibilitatea să observe o eclipsă parţială de soare, mai întâi în vestul ţării, urmând ca până la ora 10,56 eclipsa să fie vizibilă în întreaga ţară.

Maximul eclipsei se va produce în jurul orei 11,55, când soarele se va afla la altitudinea de 45° şi magnitudinea de 0.53 (53%), iar obscuraţia (suprafaţa eclipsată a Soarelui) va fi de 0.43 (43%). Ultimul contact cu eclipsa se va produce la ora 13,10, în estul şi nord-estul ţării.

În nordul Oceanului Atlantic, eclipsa de soare va fi totală, iar în Europa, nordul Africii şi vestul Asiei va fi doar parţială. Umbra lunii va străbate în 1,1 ore un drum lung de 5.800 km, acoperind 0.51% din suprafaţa terestră.

Eclipsa de soare din 20 martie 2015 este principala vizibilă din România până în anul 2022, fiind şi eclipsa cu cea mai mare magnitudine până în anul 2027.

Atenţie! Specialiştii ne sfătuiesc să urmărim eclipsa doar prin filtre speciale, care permit trecerea unei mici cantităţi de lumină. În caz contrar, dacă privim soarele cu ochii neprotejati, chiar şi pentru câteva secunde, riscăm să suferim leziuni grave la nivelul retinei, care se pot transforma în pierderea temporară sau chiar definitivă a vederii!

Lasă un comentariu