…Atunci, o întrebare (dar parcă numai una?) revine pe buzele oricărui cetăţean care trăieşte din salariul mediu pe economie, ori din ajutoare sociale şi de şomaj: ce s-a făcut, în România, cu sumele uriaşe de bani împrumutaţi (te), o datorie de aproape 100 de miliarde de euro?! Avem mai multe autostrăzi decât în 2009, când, din suma împrumutată la FMI, România a rambursat 162 de milioane de euro? S-au creat mai multe locuri de muncă? A prosperat economia, a crescut nivelul de tari al populaţiei? Răspunsul e la îndemâna oricăruia dintre noi: nimic din toate acestea!
Argumente? 1) Lipsa locurilor de muncă este grav resimţită în pături largi, cu stare materială precară ale populaţiei; 2) Întreprinzătorii români, cei care susţin milioane de locuri de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii, sunt sufocaţi de lipsa de credite şi de reglementări fiscale al căror scop continuă să fie susţinerea statului, iar nu a economiei; 3) Din 2010 încoace familiile din România au fost obligate să reducă permanent cheltuielile pentru a face faţă datoriilor sau pur şi simplu pentru a supravieţui. În plus, linia esenţială de guvernare a rămas aceeaşi, adică obedienţa absolută faţă de programele, de acordurile cu FMI. Acum ne paşte o nouă belea: zeci de fabrici româneşti de lapte se pregătesc să închidă porţile. Cauza? Piaţa locală va fi invadată de produse ieftine din UE, iar fermele noastre nu-şi vor putea vinde producţia, ca urmare a eliminării cotei de lapte, spun actorii pieţei de profil.
Dar - cum observăm cu toţii, în aceste zile - ceea ce nu s-a schimbat deloc (în bine, nu în rău) este flagelul corupţiei, existând suspiciunea că mulţi din banii împrumutaţi de România au ajuns în buzunarele unora dintre cei pe care acum îi vedem cu cătuşe la mâini! Şi ei sunt din rândul (ori din preajma) puterii!
Pentru că s-a demonstrat, nu o dată, că unde-i Puterea, acolo-i (şi) corupţia, că „spiritul de gaşcă" a acţionat în mai toate afacerile mari din România. Şi în cele politice, şi economice.
Nu demult s-a făcut oarece caz, vâlvă de faptul că, pe la birourile parlamentare din teritoriu, unii „aleşi" şi-au angajat - aşa, ca-n familie - soţii, cumnaţi, copii, nepoţi sau alte rubedenii. Nimic nou. Practica e veche. Deşi, cel puţin teoretic, aşa-zisul (de uzul proştilor) „conflict de interese" este combătut. Vorba vine…
Dar parcă numai la nivel parlamentar se practică obiceiul angajării rudelor (precum la SRL-uri!)? Nicidecum. Ea este întâlnită şi în sferele, la fel de înalte, ale Guvernului, precum şi în promovarea - tot pe criterii de nepotism - în consiliile de administraţie ale unor societăţi pe acţiuni de interes (zice-se) naţional. Poate, de aceea, Barometrul Global al Corupţiei 2013, publicat de Transparency International arată că România este (a rămas, ca şi în 2012) singura ţară din UE care identifică Parlamentul drept cea mai coruptă instituţie, Legislativul fiind urmat de partidele politice. Astfel, o treime (33%) dintre românii incluşi în cercetarea sociologică consideră Parlamentul ca fiind zona cea mai coruptă, în timp ce 17% au indicat partidele, iar 4% presa.
Paradoxal este însă şi faptul că, deşi România împrumută sume mari de bani, populaţia sărăceşte cu toate că vreo 3 milioane de români se află plecaţi (definitiv ori temporar) în străinătate, pentru cei rămaşi acasă (populaţia majoritară) sărăcia este omniprezentă.
Ce denotă chiar şi numai aceste exemple? Că, pentru ca „România (să fie) corectă, o Românie socială" - lozinca PSD-ului - este (era) nevoie nu doar de împrumuturi de miliarde de euro!, ci de o clasă politică responsabilă, de un management şi structuri concurenţiale; ca banii din împrumuturi şi cei obţinuţi din privatizare să fi fost folosiţi pentru investiţii, deci pentru dezvoltare, pentru locuri de muncă.
Desigur, în anumite perioade, împrumuturile sunt necesare, doar în măsura în care sunt utilizate pentru…bunăstare, nu ca să ajungă în anumite.... buzunare. Căci, la urma urmei, cele circa 1.860 de miliarde de euro pe care România trebuie să le ramburseze, în 2015, către instituţiile financiare sunt făcute (rambursabile) prin eforturile românilor, ale celor care susţin bugetul prin taxe şi impozite. Iar, dacă ne împrumutăm, normal ar fi să ne şi dezvoltăm!
