CINE SUNT, DE FAPT, UNGURII!

Distribuie pe:

Profesorul de istorie Miodrag Stanojevici, de la Novi Sad, le descoperă extremiştilor maghiari adevărata lor identitate

De un sfert de secol, poporul român a înţeles „pe propria piele" că se pot întina nu numai „valorile" socialismului, ci şi cele ale democraţiei! Cu toţii, după "89, ne-am „învrednicit" să fim conduşi de o clică de manipulanţi care, în numele democraţiei implementate haotic, au recurs la o campanie murdară de ştergere a identităţii noastre naţionale! Chiar sub privirea vinovatei amnezii şi tăceri a istoricilor noştri, istoria ne este furată prin răstălmăciri de ultimă speţă, iar demnitatea naţională compromisă, cu girul unor minoritari care au acaparat Statul Român şi ne-au discreditat până la a pune sub semnul întrebării legitimizarea prezenţei noastre pe acest teritoriu! Din păcate, patrioţii care au sesizat pe români că li se fură ţara sunt priviţi, circumspect, de o populaţie tot mai cosmopolită, transformată mintal într-o masă amorfă servilă şi tot mai înstrăinată! Ceea ce ne întristează şi mai mult este faptul că şi unii profesori de istorie români au înţeles din ce direcţie „bate vântul" şi, ca nişte veritabile „cozi de topor", au „dezertat" la inamic: sunt „discipoli" ai istoricului Boia - un nefericit „port - stindard" al hungarismului … antiromânesc! Îi mulţumim lui Dumnezeu că un străin, profesorul de istorie Miodrag Stanojevici, ne-a vizitat ţara şi a constatat cu stupoare nişte aspecte intrigante şi inadmisibile în clasica atitudine duşmănoasă a Ungariei, via minoritatea maghiară din România, faţă de ţara noastră! Nedumerit, distinsul profesor străin nu înţelege cum de este posibil, în faţa atâtor argumente istorice false invocate de unguri, să nu existe în România un profesor de istorie capabil să le explice cât de aberante sunt pretenţiile lor „istorice" asupra Transilvaniei! Felul în care acest profesor pune lucrurile la punct este atât de expresiv, în a înţelege cine sunt de fapt ungurii, încât nu mai poate fi loc de nici o replică!

Iată ce consideră profesorul Stanojevici: „Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ce s-ar fi întâmplat dacă: un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kossuth Lajos (…) un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilici, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje … Meciul Steaua- Ujpest de acum trei ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat bannerul „Transilvania aparţine Ungariei", iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat „românii - ţigani". Acelaşi scenariu: ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele „sârbii" = ţigani" sau „Vojvodina aparţine Ungariei" ? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.

De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina ? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în „Traseul legendelor sătmărene") că românii sunt „un popor paşnic, binevoitor şi primitiv" … Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu-şi permit. Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomia. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România. Gazda mea mi-a spus că, pe lângă „valahi puturoşi", maghiarii vă mai numesc şi „mămăligari". Îşi permit asta în ţara voastră! Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum de este posibil să nu existe în rândurile poporului român … un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere: în anul 700 sunt menţionaţi în cronicele coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei. În 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare

i-a umilit la Lechfeld în 955. Ştefan cel Sfânt (997-1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petöfi Şandor (Petrovici Alexandar - sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kossuth Lajos - slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910, un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi)… Ceea ce trebuie accentuat este faptul că, începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungur, fiind întotdeauna voievodat autonom.

Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suveranitate otomană. După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699). În 1849, Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.

În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul Imperiului Habsburgic (numit din acel moment Imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie. În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent, iar Transilvania alege să se unească cu România.

Trebuie să subliniez lipsa de informaţie corectă a revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997-1038) până la 1699, când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel) ? Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania ? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei.

În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles), considerând că ar fi normal ca, după ospăţ, valahul să-i ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că, după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă şi încă una. Înainte ca „mămăligarul" să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: Săriţi, oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă!

Aşa că, români, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră…"

Jos pălăria, domnule profesor de istorie Stanojevici!

Lasă un comentariu