„Diagnosticul precoce al cancerului la copii", dezbătut la Târgu-Mureş

Distribuie pe:

La sfârşitul săptămânii trecute, la Hotel „Grand", din Târgu-Mureş, s-a desfăşurat prima conferinţă cu tema „Diagnosticul precoce al cancerului la copii", organizată în parteneriat între societatea civilă şi societatea medicală - Asociaţia „Împreună pentru copiii cu cancer", Colegiul Judeţean al Medicilor Mureş, Clinica de Pediatrie I Târgu-Mureş - Compartimentul Hematooncologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş şi Asociaţia Medicilor de Familie Mureş, la care au participat medici curanţi, specialişti în diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii, medici de familie şi pediatri, reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureş, ai asociaţiilor medicale şi părinţi ai copiilor bolnavi de cancer. Importanţa abordării acestei teme denotă interesul tuturor factorilor implicaţi în sistem şi îngrijorarea faţă de incidenţa tot mai crescută a acestei boli, atât la adulţi, cât şi la copii.

Doamna Camelia Monica Suciu, preşedintele CAS Mureş, a anunţat că, printr-un ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate, municipiul Târgu-Mureş, prin Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a fost inclus într-un subprogram de diagnostic imunofenoptic, citogenetic şi biomolecular al leucemiilor acute. În acest sens, pentru primul trimestru din acest an, au fost alocate fonduri pentru servicii imunofenotipare, examen citogenetic şi de biologie moleculară. Pe lângă acest subprogram, se derulează şi programul naţional de oncologie, fiind alocate fonduri pentru investigarea persoanelor afectate de cancer şi investigaţii paraclinice.

În ceea ce priveşte incidenţa cancerului la copii, statistica arată că, în România, se înregistrează aproximativ 500 de cazuri noi (faţă de circa 50.000 la adulţi), patologia fiind dominată de hemopatii şi leucemie acută limfoblastică. Tumorile solide cele mai frecvente sunt cele cerebrale, neuroblastomul, nefroblastomul, sarcoamele de părţi moi, tumorile osoase, tumorile germinale. Cancerele epiteliale la vârsta copilăriei sunt rarităţi. Rata de curabilitate a cancerului la copii a ajuns la circa 80%, reprezentând unul dintre cele mai mari succese ale medicinei secolului XX. Acest fapt se datorează sensibilităţii particulare la chimioterapie, dar şi îmbunătăţirii metodelor de diagnostic şi altor mijloace terapeutice moderne - s-a afirmat în cadrul conferinţei.

O atenţie deosebită s-a acordat comunicării diagnosticului de cancer părinţilor şi copiilor afectaţi, întrucât pentru o astfel de veste nu suntem niciodată pregătiţi.

Lasă un comentariu