Niciun clarvăzător, trăitor în urmă cu peste 500 de ani în Regatul Angliei sau oriunde în lume, n-ar fi profeţit că, într-un fel, secolul XV va (mai) fi în secolul XXI!
O invenţie a secolului XX conectează în secolul XXI întreg mapamondul, cu secolul XV! Mă rog, nu chiar cu tot secolul, ci cu un eveniment.
O televiziune din actualul Regat al Marii Britanii va transmite azi, 26 martie 2015, în direct, funeraliile lui Richard al III-lea, ultimul rege al dinastiei Plantageneţilor! De-aici, alte zeci, sute de televiziuni din toată lumea vor prelua imagini de la eveniment.
Aşadar, iată-ne conectaţi la un moment istoric important al istoriei Angliei: sfârşitul lui Richard al III-lea şi al Războiului celor două Roze, care aducea pe tronul Regatului, prin Henric al VII-lea, dinastia Tudorilor.
Richard, ultimul rege „trandafir alb" al casei de York, a fost înhumat atunci, în 1485, într-o capelă care a fost demolată în sec XVI. Astfel, s-a pierdut orice urmă, indiciu, unde s-ar afla îngropat regele.
Şi, iată că, în septembrie 2012, scheletul a fost descoperit accidental, în timpul unor săpături făcute pentru construirea unei parcări, în apropiere de Leicester şi de Bosworth, locul unde a murit în luptă sângerosul monarh.
Am scris „sângerosul monarh", „manipulat" fiind de „zvonistica", scriitura mai mult sau mai puţin obiectivă din piesa de teatru „Richard al III-lea".
Ei, bine, iată că englezii, în frunte cu Casa Regală, spre cinstea ei, nu ţine seamă de portretul dramatic mai mult sau mai puţin obiectiv, făcut de Shakespeare, şi, mai ales, nu ţine seamă de epitetele de tiran, despot, sângeros, cu care a fost „înnobilat" Richard de cronicarii mai mult sau mai puţin obiectivi ai Casei Tudor! Regele va fi reînhumat creştineşte, slujba fiind oficiată de cel mai înalt prelat al bisericii catolice din Anglia!
Într-un fel, prin funeraliile din 26 martie 2015, se întâmplă, după 530 de ani, reabilitarea Regelui Richard al III-lea!
Zilele trecute am văzut la TV într-un program străin, de ştiri, imagini cu OZN-uri, surprinse de video cameramani amatori, la Londra.
Şi iată-l pe un monarh al secolului XV, prin intermediul televiziunii, televiziunilor, contemporan cu OZN-urile care au brăzdat cerul Londrei şi în primăvara trecută şi în această primăvară!
Televiziunea, care, din motive ...tele obiective (nu fusese inventată) nu a fost prezentă acum cinci secole la prima înhumare a monarhului, îşi ia revanşa! E drept, tot televiziunea l-a ţinut viu pe Richard în istoria... teatrului, şi prin acele inegalabile realizări de pe la jumătatea secolului trecut ale BBC Television Shakespeare, cu Sir Laurence Olivier!
Dar nu numai trecutul poate deveni contemporan cu prezentul! În multe locuri de pe planetă, timpul parcă s-a oprit în loc!
La cât a regresat civilizaţia sufletului, în aceste vremuri de apogeu al civilizaţiei material(ist)e, peste tot în lume, nu doar pe la noi, realităţile vieţii de zi cu zi, de la cele social-economice la cele cultural-spirituale, dau impresia de deja vu.
Abia începutul secol XXI parcă vine de undeva din trecut, ca un început de poveste: a (mai) fost odată secolul XXI...
Multe din câte se-ntâmplă azi în lume, s-au mai întâmplat odată, de mult!
Există şi azi, peste tot în lume, reminiscenţe de comportament interuman amintind de vremuri-orânduiri demult apuse, unele cu trimitere mult înapoi în timp, aproape de începuturile istoriei civilizaţiei umane, sclavagismul, feudalismul!
Revenind la televiziune, graţie cuceririlor electronicii, electrotehnicii, poţi împărţi ecranul unui televizor în cel puţin două părţi. Pe canalul din jumătatea stângă a ecranului poţi admira, să zicem, măreţul Burj Al Arab, iar pe jumătatea din dreapta putem să vedem imagini cutremurătoare cu copii scheletici, malnutriţi, abia putând păşi. „Voi ce-n Lună zburaţi/Cu-ale noastre izbânzi/Nu uitaţi c-aveţi fraţi/Pe planetă flămânzi/Pâinea lor o mâncaţi/Printre stele zburând/Voi degeaba zburaţi/Când cei subdezvoltaţi/Se târăsc pe pământ"!
Dacă tot adusei vorba de zboruri cosmice, mi-am amintit de vara memorabilă a lui 1969, când omul a făcut primii paşi pe Lună! Ne-am adunat mai mulţi, copii, părinţi, bunici, să vedem la televizor imagini cu aselenizarea.
Noi, tinerii, eram fascinaţi! Părinţii priveau atenţi, doar jumătate convinşi de veridicitatea aselenizării. Bunicii nu credeau că omul poate să ajungă cu avionu' (păi, racheta ce e, nu tot avion?) pe Lună.
Aud şi acum vorbele bunicului Lidiei, vecina de la parter: las' că şi ruşii ne minţiră cu Gagarin, da' nu credeam să ne mintă şi americanii!; decât să ne mintă că merg pe Lună, mai bine să vină la noi, odată, să nu ne mai amăgească, că iote, stăm cu ochii pe cer de 20 de ani, să-i vedem că vin să ne scape de ruşi!
Ooo, dar dacă stau şi mă gândesc bine, noi, copiii, am privit bolta cerească prin intermediul micului ecran, încă din 1961! Desigur, micul ecran era ciobul de sticlă afumată prin care am privit la eclipsă. În curtea şcolii eram adunaţi profesorii, copiii şi părinţii, care erau atenţi ca nu cumva odraslele să uite să privească fenomenul prin sticla afumată.
Revin în prezentul imediat şi îmi îndrept atenţia spre micul ecran, dar nu cel din sticlă afumată! Tot la un post străin, dar cu traducere în română, e o emisiune interesantă despre civilizaţia aztecă, despre acele cosmodroame, de unde ar fi decolat spre alte galaxii, poate, nave pământene, şi ar fi aterizat „vecini" mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi din Univers.
Pe vremea străvechilor civilizaţii, cum e cea aztecă, într-un fel, cuceririle şttiinţei şi tehnicii erau cu mult peste nivelul celor din vremea noastră.
Poate că în acele vremuri oamenii credeau mai mult în civilizaţia sufletului, şi atunci performanţele, descoperirile, aplicaţiile tehnico ştiinţifice se „întâmplau" firesc!
Emisiunea se încheie. Trec pe un post de-al nostru. E o emisiune despre situaţia din Ucraina. Imagini mai vechi şi mai noi, de pe frontul ucrainean. Asemenea imagini pot fi privite fără ochelari de eclipsă. Sunt de un cenuşiu, de un gri... natural! Totul pare ca o tragică punere în scenă a unei piese de teatru! Doar că în acest...teatru de operaţiuni, decorul nu e butaforie, şi nici sângele nu e vopsea roşie...!
Dar, dacă tot amintii de teatru, şi pentru că în 27 martie este Ziua Mondială a Teatrului, la mulţi ani tuturor teatrelor lumii, tuturor celor din lumea teatrului, şi, în mod special, urările mele se-ndreaptă către Teatrul Naţional Târgu- Mureş şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu" Craiova, care, de un sfert de veac, de la „victoria de la Edinburg", domină scena teatrului mondial!
