CALITĂŢILE ŞI VICIILE FIINŢEI UMANE DIN PERSPECTIVA VIEŢII COTIDIENE (VII)

Aceste reflecţii legate de calităţile şi viciile umane le-am selectat din peste 300 de cărţi celebre din marea literatură clasică universală.

DEMNITATEA

Demnitatea este în mâinile noastre, trebuie să o păstrăm - ea coboară cu noi, dar tot cu noi se înalţă. În acest univers, n-avem de trăit decât câteva minute ancestrale şi nu merită să le trăim târându-le printre nişte ticăloşi vrednici de dispreţ.

DEPRAVAREA

În nenorocirile publice şi în tulburările vieţii noastre de lungă durată a ordinii noastre obişnuite, oricare ar fi ea, se observă întotdeauna o sporire, o înălţare a virtuţilor. Tot în acelaşi timp nu lipseşte niciodată şi o creştere a depravării, de obicei cu mult mai generală.

DESTINUL

Nimeni nu scapă de soarta sa de cum se naşte, fie bun, fie rău, iar în viitor va pătimi ceea ce i-a hotărât destinul încă de când l-a născut mama sa. Nu este scăpare pentru muritor de soarta care îl aşteaptă. Primesc să fiu învins de toţi, numai să fie soarta învinsă de mine.

De multe ori am cugetat pe seama destinului şi nu o dată m-a măcinat gândul că oare ce conduce viaţa omenească: destinul sau divinitatea? Poate că soarta omului trebuie socotită ca o divinitate. El nu se poate învăţa şi nu se poate cuceri de vreo ştiinţă.

DEZAMĂGIREA

Să nu aşteptăm prea mult de la alţii, adesea ne dezamăgim pe noi înşine. De aceea trebuie să fim pregătiţi tot timpul că vom fi dezamăgiţi de alţii. Între dezamăgire, dezbinare şi dezordinea sufletească există un numitor comun: nici dezbinarea nu va înceta niciodată în oraşele oamenilor, precum nici dezordinea între caracterele umane, două fenomene care provoacă dezamăgire.

DIPLOMAŢIA

O diplomaţie pură şi adâncă trebuie adesea să ia înfăţişarea celei mai extreme simplităţi, după cum curajul se înfăţişează sub aparenţa unei timidităţi modeste.

DISCIPOLUL

Arta învăţătorului atinge un grad mult mai înalt atunci când e încredinţată unui discipol eminent. (vezi învăţăturile lui Socrate şi Platon)

DISCUŢIA

A trebuit să ajung la senectute ca să înţeleg că mulţi dintre noi poartă discuţii pentru a bârfi pe altul sau a-l contrazice pe celălalt, distrugând fructul discuţiei, fapt ce constituie pierderea şi distrugerea adevărului. În orice discuţie, convorbire, trebuie să se poată spune celor ce supără: de ce vă plângeţi, de ce urâţi pe altul?

Lasă un comentariu