Concursul Naţional de Creaţie Literară „Ion Creangă"- Brăila, ajuns la a zecea ediţie, reuşeşte să facă un lucru original, inedit, fără... concurenţă pe piaţa competiţiilor şcolare naţionale.
Ideea, inspirată spun, fără niciun fel de reţinere, a avut-o prof. Angela Olaru, cea care, de altfel, a avut şi iniţiativa antrenării mele în concursul pe care-l organiza la Brăila.
După ce am prezidat vreo două ediţii Concursul „Ion Creangă", mi-a propus o înnoire şi o extindere a concursului spre un gen, critica literară, nu prea frecventat în competiţiile şcolare, dar şi mai mult, spre receptarea critică a unui autor contemporan.
Am primit oferta cu un amestec de sentimente - şi bucurie şi spaimă, chiar cu o uşoară neîncredere. Pentru că nu există în obiceiul şcolii româneşti să antreneze elevii în dialog cu literatura contemporană, cu scriitori... în viaţă. Preferă autorii... canonizaţi, oferiţi după criterii numai de ei ştiute, de ei, autorii de manuale de limba română, obiecte de studiu care încă n-au... descoperit că au de a face cu generaţii cu mentalităţi radical diferite de cele de dinainte, cu un buget de timp mult mai redus şi cu adversari de temut ai lecturii.
Nici dascăli prea mulţi nu sunt care să cultive plăcerea, frumuseţea, nevoia de lectură.
De aici, fireşte, reţinerile multora, neîncrederea în capacităţile tinerei generaţii de a intra în rezonanţă cu textul literar contempon la zi, abia ieşit din atelierul de creaţie.
Eu sunt cel care, după patru ediţii de Concurs „Ion Creangă", cu o secţiune de interpretare critică a unui text contemporan, vin să-i contrazic pe sceptici, aducându-le dovada unei alte realităţi a lecturii.
Fireşte, oricând, oricine va putea veni cu argumente să-mi demonstreze contrariul. Să-mi demonstreze că tinerii nu mai citesc, că literatura nu mai are loc în viaţa lor, că s-a creat o... separaţie a puterilor în Statul Cititorilor, în care armata celor care nu citesc e mai mare decât a celor care mai cred în literatură, se regăsesc în universul cărţilor.
Eu am beneficiat de patru ani de lectura critică a cărţilor mele de către gimnazişti şi liceeni, din largul acestei ţări, dar şi din largul răspândirii limbii române în lume, de la Chişinău până la Madrid.
Am fost de-a dreptul încântat de felul în care mi-au fost receptate textele, de modul uneori de-a dreptul savant de interpretare a lor. Am zâmbit cu simpatie în faţa unor naivităţi, frapându-mă în schimb sinceritatea, firescul înţelegerii în absenţa unui exerciţiu de acest fel. Iar faptul că nu prea au avut de unde se inspira în lecturile lor critice a făcut ca textele lor să poarte amprenta propriei personalităţi, a capacităţii de descifrare a sensurilor metaforei poetice.
Mă consider un privilegiat şi nu am niciun motiv să fiu fariseu. Pentru că eu cred că e o şansă extraordinară să ajungi să fii cunoscut de cititori, care e greu de crezut că ar fi ajuns altfel la cărţile tale, în condiţiile în care tirajele şi difuzarea cărţii sunt cum sunt.
Sper ca tinerii mei cititori să se fi regăsit în poemele mele, iar prin ele să încerce să descopere şi alţi autori contemporani.
Mai cred că dintre sutele de tineri critici să se aleagă şi viitorii critici şi istorici literari de mâine. Am suficiente motive să cred că talentul, inteligenţa, cultura pe care au probat-o prin judecăţile de valoare la poezia mea sunt premise, garanţii ale unor viitoare deveniri, ale unor aşteptate înnoiri în lumea criticii literare româneşti.
Cele 600 de pagini ale cărţii de comentarii critice ale elevilor vorbesc de la sine.
