Propunerea lui Şerban Nicolae privind modificarea Codului de procedură penală, amânată de senatorii jurişti

Distribuie pe:

Senatorii Comisiei juridice au decis marţi, cu majoritate de voturi, amânarea pentru următoarea şedinţă a proiectului de lege propus de social-democratul Şerban Nicolae pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.

În esenţă, iniţiativa legislativă vizează controlul judiciar, unde se propune introducerea unei durate aplicate în timp. În ceea ce priveşte propunerea de arestare preventivă, iniţiatorul consideră că aceasta este una singură, însă poate avea două forme de manifestare, în funcţie de locul de execuţie - arestul la domiciliu şi arestul sever. Senatorul PSD se mai referă între altele la condiţiile în care se dispune măsura arestului sever şi cea privind încătuşarea.

Senatorul Şerban Nicolae, care şi-a susţinut propunerea legislativă în faţa colegilor, a afirmat că, deşi procedura legislativă nu îl obligă, deţine la solicitarea sa punctul de vedere al CSM.

Lasă un comentariu