Comercianţii care pun în vânzare produse cu preţ redus, cu trei zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, sunt obligaţi să amenajeze pentru acestea rafturi delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor.
Măsura este prevăzută în Legea nr. 57/2015 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 202 din 26 martie 2015, şi care a intrat în vigoare pe 29 martie a.c.
„Produsele cu preţ redus aflate la comercializare sau ofertele promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale (data limită de consum) aferentă produselor alimentare sau a termenului de valabilitate aferent produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare pe rafturi sau în standuri delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor.
Nerespectarea acestor reguli este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementarilor legale în vigoare astfel: cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale înşelătoare, şi cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale agresive, prevăzute în Legea nr. 363/2007 modificată privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii", se precizează în actul normativ.
Vânzările cu preţ redus, potrivit OG nr. 99/2000, sunt considerate vânzările de lichidare; de soldare; efectuate în magazine sau depozite de fabrică; promoţionale; ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut şi este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiţii comerciale normale; ale produselor care într-o perioadă de trei luni de la aprovizionare nu au fost vândute; ale produselor susceptibile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate; ale produselor la un preţ aliniat la cel legal practicat de ceilalţi comercianţi din aceeaşi zonă comercială pentru acelaşi produs, determinat de mediul concurenţial, şi produsele cu caracteristici identice, ale căror preţuri de reaprovizionare s-au diminuat.