Poliţia Română anunţă publicarea pe site-ul propriu a unei broşuri intitulate „Unde-i lege, nu-i tocmeală" - Codul Penal pe înţelesul copiilor, cu scopul ca aceştia să îşi cunoască de timpuriu drepturile şi obligaţiile.
„Copiii noştri şi ai dumneavoastră trebuie să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile, pentru a dobândi o educaţie în spiritul unei societăţi bazate, atât pe respectarea normelor morale, cât şi a celor legale. De asemenea, copiii trebuie să cunoască la ce riscuri se expun în cazul în care nu respectă legea sau ce trebuie să facă, în cazul în care le sunt încălcate drepturile.
Copiii, părinţii, educatorii trebuie să găsească în lege nu un lucru negativ, ci un instrument, un partener în atingerea scopului pe care îl au, acela de a înţelege rolul şi necesitatea existenţei unui sistem legislativ corect.
Pentru a crede în dreptate, copiii trebuie să înţeleagă că legea îi protejează pe cei corecţi şi că trebuie aplicată şi respectată.
Cei mici trebuie să cunoască ABC-ul legii, astfel încât să nu greşească niciodată pe motiv că nu o cunosc. Totodată, ei trebuie să ştie că, în cazul în care devin victime, pot avea încredere că instituţiile statului îi vor pedepsi pe cei vinovaţi.
Broşura „Unde-i lege, nu-i tocmeală" - Codul Penal pe înţelesul copiilor, poate fi descărcată gratuit de pe site-ul www.politiaromana.ro/ro/prevenire/codul-penal-pe-intelesul-copiilor .
Pregătiţi-vă copiii pentru viaţă!", ne îndeamnă Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat de presă.