SĂRBĂTOARE DUHOVNICEASCĂ, LA NAZNA

Distribuie pe:

În preajma marii sărbători a Paştelui, în cea de a cincea duminică din Postul Mare, lăcaşurile de rugăciune se pregătesc cu diferite acţiuni creştineşti, amintindu-le tuturor creştinilor ca se apropie Învierea Domului nostru Iisus Cristos.

O importantă acţiune creştinească a avut loc duminica, 29 martie 2015, la Biserica Ortodoxă Română cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din satul Nazna (comuna Sâncraiu de Mureş), unde este preot paroh părintele Teodor Fărcaş. Aici, în după-amiaza acestei duminici din luna lui Florar, a avut loc Sfântul Maslu, la care au fost invitaţi să-l sprijine pe preotul paroh preoţii: Lazăr Ovidiu (Sâncraiu de Mureş), Vasile Gherman (Valea Izvoarelor), Viorel Stoica (Mădăraş), Călin Budai (Catedrala Mică Târgu-Mureş) şi Ionuţ Chiorean (Spitalul Clinic Judeţean). După săvârşirea slujbei Sfântului Maslu, părintele Călin Budai, de la Catedrala Mică „Buna Vestire" din Târgu-Mureş, a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, din care redăm un fragment: „Să nu ne mirăm că în această perioadă biserica noastră este blamată. De aceea, trebuie să venim aici, în locul acesta de binecuvântare, unde rugăciunea este mai puternică şi suntem siguri."

Apoi, preotul paroh Teodor Fărcaş, a mulţumit tuturor preoţilor care l-au ajutat, a mulţumit enoriaşilor care au fost într-un număr aşa de mare şi a recomandat pregătirea aşa cum se cuvine de Sfintele Paşti.

Răspunsul la slujbă, de la strană, prin cântec, l-au dat Teodora, Teodor Ţogorean şi Marcel Sângeorzan, care prin glasurile lor frumoase au dat un plus de frumuseţe evenimentului creştinesc.

Lasă un comentariu