„Nici noaptea pământului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină." - Lucian Blaga
Pe parcursul celor douăzeci şi patru de ore ale existenţei, nu totul se înfăptuieşte în acelaşi fel; avem clipe luminoase, dar se ivesc şi umbre. Oare de ce? Lucrează dialectica lumii - plusurile şi minusurile se caută, se atrag, se anulează sau se resping. Artiştii, de exemplu, în momentele lor de inspiraţie, au clipe luminoase, despre care filozoful nostru Petre Ţuţea spunea: „Un gând luminează ca un fulger". La fel şi istoria, ne spune scriitorul austriac Ştefan Zweig, în cartea sa Orele astrale ale omenirii: „Istoria pe care o admirăm ca pe cea mai mare poetă, cea mai mare artistă a tuturor timpurilor, nici ea nu este în permanenţă creatoare. Şi în acest « tainic atelier al lui Dumnezeu», cum o numeşte Goethe cu veneraţie, se petrec nespus de multe lucruri oarecare, banale, cotidiene. Şi aici, ca pretutindeni în artă şi în viaţă, momentele sublime, de neuitat, sunt rare […] Aşa cum în vârful paratrăsnetului se concentrează electricitatea întregii atmosfere, aşa se adună, în cel mai restrâns interval de timp, o neînchipuită bogăţie de întâmplări…". Numeroşi istorici au ajuns, ca şi Zweig, la concluzia că deznodământul bătăliei de la Waterloo i-ar fi putut fi favorabil nu lui Wellington, ci lui Napoleon: întârzierea cu două ore în adunarea armatei lui Napoleon pentru atac, încredinţarea unui comandant lipsit de iniţiativă o manevră de importanţă covârşitoare. În fine, Zweig presupune că ar fi putut fi altul rezultat bătăliei de la Waterloo, altul ar fi putut fi destinul Europei… Dar, iată, că au fost momente luminoase în viaţa lui Napoleon, dar au fost şi umbre, momente prost inspirate. Se spune că a greşi este omenesc şi din greşeli se învaţă. Dar un conducător nu are voie să greşească, fiindcă, în urma greşelilor lui, suferă cei mulţi care l-au ales, i-au acordat încrederea, dar care, din păcate, nu au văzut sau nu au dat importanţă umbrelor sufletului său. Istoria ne-a oferit multe exemple.
Medicul, psihologul elveţian Carl Gustav Jung (1875-1961) considera că în inconştientul nostru există forţe ce dormitează, şi ele sunt gata să rupă zăgazurile tuturor perceptelor morale. Ceva, cineva la un moment dat întunecă mintea. Nu putem stabili, spunea tot el, care sunt deficienţele conştiinţei epocii noastre, decât observând ce fel de reacţii declanşează ele în inconştient: „Puterile umbrei, precum primitivismul, violenţa, dacă se ivesc la un număr mare de indivizi, ele se însumează, formează o masă care îşi alege conducătorul şi care poate fi inconştient de responsabilitatea ce-i revine, şi datorită inferiorităţii sale, poate avea cea mai cumplită sete de putere. Umbrele sufletului lui determină suferinţe şi distrugeri". Care ar fi remediul? Numai dacă individul este în stare să zdruncine puţin raţiunea sa adormită şi sentimentele sale umane adânc îngropate în suflet, se poate trezi conştiinţa şi se poate face ordine în gândurile sale, spunea tot Jung. Atunci apare licărirea de speranţă, lumina îşi face loc în întunericul instalat… Iată de ce trebuie găsiţi şi aleşi conducători morali! Din experienţa vremurilor s-a ajuns la concluzia că dezvoltarea unei societăţi, mersul şi dobândirea unei civilizaţii, a ordinii s-a obţinut cu astfel de oameni. Important este efortul de a raţiona într-o alegere. „Somnul raţiunii naşte monştri", a strigat romanticul pictor spaniol Francisco Goya (1746-1828). Apropo de acest uzitat dicton, scriitorul român Octavian Paler (1926-2007) exprima părerea sa despre somnul raţiunii: „… Da, e adevărat, probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri…".
Sfinţii Părinţi spun că sufletul omului este precum ceara, materie care poate fi imprimată, modelată. Apelând la o analogie, spun: „aşa cum ceara este făcută din polenul florilor, tot aşa şi sufletul este alcătuit din polenul virtuţilor. Dumnezeu fiind Adevărul - Binele în sine, înseamnă că şi sufletul, în intimitatea alcătuirii sale este lumină, o lumină care se poate îmbogăţi prin fapte bune sau se poate micşora prin cele rele. […] Tot astfel, fiecare dintre noi, cu partea de întuneric ascunsă în suflet ca o cetate întărită a satanei, alcătuim împreună, suflet lângă suflet, cetate lângă cetate, un regat al întunericului. În consecinţă, aşa cum un regat cuprinde în sine mai multe cetăţi, iar mai multe regate formează o împărăţie, tot aşa permitem existenţa în lume a unei împărăţii populate de demoni. Această antiteză a Împărăţiei cerurilor, împărăţia întunericului, este în fiecare suflet care trăieşte păcatul într-o formă sau alta". Inconştienţa oamenilor se va putea înlocui, sunt de părere unii, cu omul conştient a fi autorul drumului său. Schimbarea se face din interiorul individului spre exterior, calitatea societăţii începe a se forma deci, cu starea de spirit a individului. Scoaterea umbrelor la lumină se poate face cu efort, cu bunătate şi cu dragoste de semeni. Există umbre, dar există şi „universul de lumină"!
C. G. Jung încheie un articol al său intitulat „Bătălia împotriva umbrei" cu propunerea de a încerca extragerea de învăţăminte din cele întâmplate în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, articol ce conţine idei generale aplicabile oricând şi oriunde în lume: „Puterea distructivă a armelor noastre a depăşit orice măsură şi asta obligă omenirea să-şi pună întrebarea de natură psihologică: este oare starea spirituală şi morală a oamenilor care hotărăsc folosirea acestor arme pe măsura enormelor urmări pe care le-ar putea avea?"
