Un tânăr naufragiat în apele oceanului a fost regăsit după 66 de zile

Distribuie pe:

Un american dat dispărut cu velierul său de mai bine de două luni în apele Oceanului Atlantic a fost salvat recent de o navă, a informat paza de coastă americană, potrivit AFP.

Dat dispărut de la 29 ianuarie, Louis Jordan, în vârstă de 37 de ani, a declarat familiei sale că s-a hrănit cu peştii pe care i-a prins cu mâinile goale şi a băut apă de ploaie.

Un petrolier care trecea prin dreptul statului Carolina de Nord l-a zărit la circa 322 km distanţă de coastă, plutind în derivă cu velierul său avariat şi l-a salvat. Tânărul a fost transportat la spital de un elicopter al pazei de coastă.

Tatăl său, Frank Jordan, a declarat pentru CNN că nu ştie ce fel de avarie suferise velierul. Potrivit presei americane, ambarcaţiunea s-a răsturnat, iar Louis Jordan a fost găsit aşezat pe cocă.

Tânărul a rămas în viaţă datorită „constituţiei sale robuste" şi credinţei sale, a precizat Frank Jordan.

În ianuarie 2014, un pescar originar din El Salvador, Jose Salvador Alvarenga, plecat din Mexic cu o ambarcaţiune şi dat dispărut, a fost regăsit după 13 luni în sudul Oceanului Pacific.

Lasă un comentariu