Adio „condicuţă", la micile magazine!

Distribuie pe:

Dacă până de curând patronii de magazine de cartier sau cei din mediul rural şi-au făcut un obicei din a vinde marfă „pe condicuţă" celor care plăteau când puteau, adică atunci când primeau alocaţia copiilor sau diverse ajutoare sociale, de acum înainte, de când Fiscul aplică amenzi enorme sau chiar închide afacerea pentru astfel de fapte, nimeni nu mai are curajul să vină în sprijinul celor fără bani lichizi.

Lipsa de echivalenţă dintre marfa vândută şi banii încasaţi nu mai este tolerată nici măcar pentru o perioadă de câteva zile, aşa că practica vânzării pe datorie a fost total stopată, spre disperarea celor cărora nu le ajung banii de la o lună la alta.

Chiar dacă legea impusă este corectă din punctul de vedere al „patronului stat", care îşi ia partea leului din încasări, sub forma impozitelor şi taxelor, la oamenii aflaţi la limita sărăciei nu se mai gândeşte nimeni, iar micii patroni sunt prinşi între ciocan şi nicovală, riscând de două ori: fie îşi pierd clienţii, fie îşi pierd afacerea cu totul.

Nu contează, bani să iasă! La bugetul statului, bineînţeles. Nu de alta, dar să aibă de unde fura „aleşii", pe care DNA de-abia mai pridideşte să-i înhaţe...

 

Lasă un comentariu