Am scris nu o dată, am vorbit de la tribuna Camerei Deputaţilor, de câteva ori în Parlamentul României, despre fabuloasele, misterioasele frumuseţi dacice din Munţii Orăştiei, despre Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie - rădăcinile şi trecutul înaintemergătorilor noştri şi ale noastre, cei de azi, cei care au făurit acolo leagănul naşterii neamului românesc. Acolo sunt urmele dăinuirii noastre în această Grădină a Maicii Domnului. Încât nu poţi să nu-ţi pui acea firească întrebare: oare câte ţări din această Europă, din această lume, mai au azi astfel de dovezi identitare ale naşterii unui popor? Sunt dovezile în piatră, ale subpământului, ale noastre, ale statorniciei şi continuităţii celor de aici, aici născuţi, nu veniţi, ca alţii, din cele zări în galopul cailor prin colbul vremii. De ele, de aceste dovezi, trebuie să avem acea grijă sfântă, ca ochii din cap, să ne apărăm rădăcinile, ştiut fiind că un popor fără trecut nu are nici prezent, nici viitor. Iar pornirile antiromâneşti, cum au fost şi cele în cazul Grupului Statuar Matei Corvinul, de la Cluj-Napoca, care ne neagă, cu acea sfidătoare obrăznicie, trecutul şi ne maculează istoria, sunt de o aroganţă rar întâlnită.
Din păcate, încă de pe la începutul anilor postdecembrişti, de prin acele locuri dacice, mai sus-pomenite, ale naşterii neamului, veneau semnale de alarmă, despre care, la acea vreme, am scris, în câteva rânduri, că începea un jaf sistematic, premeditat, un furt din domeniul patrimoniului cultural al românilor. Acolo, în leagănul naşterii noastre, ca popor, unde s-au creat istorii şi legende, în legătură cu aurul dacilor, ascuns în urmă cu peste 2000 de ani: brăţări, monede, ceramică, inestimabile valori istorice şi arheologice, erau smulse patrimoniului naţional şi au devenit obiecte de trafic, marfă de contrabandă prin cele patru zări ale Europei şi ale lumii, recuperate cu greu, în ultimii ani, Statul Român dând mari sume de bani pentru aducerea acasă a celor furate de acolo.
Încă din primele luni ale perioadei postdecembriste, prin Munţii Orăştiei şi-au făcut apariţia nişte ciudaţi „căutători de comori", lacomi de câştig, de profit, veroşi practicanţi ai unui „braconaj arheologic", cu detectoare de metale, cu aparatură ultraperformantă, ajutaţi, din interes, bineînţeles, de anumite „călăuze locale", buni cunoscători ai locurilor, în căutarea aurului legendar al dacilor. Pe timpul nopţii, făceau săpături clandestine, distrugând, prin multe locuri, vestigiile străvechi de la Sarmizegetusa Regia, Bilidaru, Costeşti, Ciocu Roşu, Colnic, Golu, Glăjărie, lăsând în urmă numai cratere parcă amintind de un peisaj selenar.
Preocupaţi mai mult de vestigiile dacice fabuloase, ce-i drept, din Munţii Orăştiei, vestigii ale rădăcinilor şi trecutului nostru, parcă n-am mai avut timp, mai ales din cauza unei anumite politici a zonei, să „întoarcem privirile şi către inima României, unde, culmea, sunt cele mai numeroase dovezi legate de identitate şi istorie: în aşa-zisa secuime! „În judeţele Harghita şi Covasna au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate dacice!" Da, aţi citit bine: într-adevăr, toate dacice! Mult timp trecute, din păcate, sub o suspectă tăcere!
Preocupaţi de steagurile secuieşti şi ale Ungariei, de imnul unguresc şi de cel secuiesc, de hărţuieli continue şi de provocări ale unor iredentişti, autonomişti, şovini şi extremişti care fac parte din scenariile rocamboleşti ale neprietenilor, n-a mai fost timp şi pentru aceste „descoperiri uluitoare, nepopularizate, nepuse în valoare, deşi ar putea să lumineze o bună parte din urmele, din umbrele vechimii acestui popor". Pe Antal Arpad, Raduly Robert, Tamas Sandor, Tõkés László, Kelemen Hunor nu-i interesează, în niciun fel, adevărurile pe care, de fapt, acolo ei stau, calcă, trăiesc! Unii de pe acolo o ţin pe a lor, precum şi acel „istoric", care, în stupizenia lui, afirma că Adam şi Eva erau unguri şi vorbeau ungureşte!
Dar să începem cu începutul - aşa cum adevărul este relatat de doamna istoric-muzeograf Viorica Crişan, directoarea Secţiei de Arheologie a Muzeului din Cluj-Napoca, cea care o vreme a lucrat şi la muzeul din Miercurea Ciuc. Documente există. Pe la anul 1.800, ţăranii care întorceau pământul cu plugurile, scoteau de sub brazde bucăţi de metal, cioburi, vase, pe care le duceau autorităţilor. Printre primii cercetători care şi-au îndreptat atenţia spre aceste locuri din partea estică a Transilvaniei, cu acele descoperiri întâmplătoare, a fost, la 1833, D. Scheint, studiind cetăţile şi aşezările fortificate din zonă. Însă, „concluziile erau politizate, tăinuite cu grijă, chiar şi în privinţa celor mai vechi", care se regăseau în legendele locale, construite, la rândul lor, „pe ruinele altor vechi cetăţi şi fortificaţii."
Prin anul 1985, doamna Viorica Crişan, pe atunci la Muzeul din Miercurea Ciuc, a început să pună cap la cap toate studiile de până atunci despre dacii din estul Transilvaniei, în acea zonă Harghita-Covasna, foarte dificilă în toate privinţele. I se sugera, destul de nepoliticos şi des, să înveţe maghiara. „Cinci ani a bătut, la pas, locurile cu dovezi din judeţele Harghita şi Covasna, călcând prin toate locurile cu vestigii dacice." În 1990, imediat după evenimentele din decembrie 1989, a devenit indezirabilă prin acele locuri: „nu i se mai răspundea la salut, nu i se cerea părerea, presa locală o umilea", împărtăşind soarta tuturor românilor din zonă, iar după ce la o expoziţie a „îndrăznit" să prezinte arme dacice, direct i s-a sugerat că „mai bine ar fi să se întoarcă toţi românii de unde au venit." Adică, românii să plece de acolo! Vestigiile dacice deveniseră tabu! Ba mai mult, pentru a fi şterse orice urme, „autorităţile au permis intrarea unui buldozer peste vestigiile uneia dintre cetăţile de la Jigodin, pentru a amplasa acolo o… antenă telefonică!".
Întoarsă la Cluj-Napoca, doamna Viorica Crişan, „un an mai târziu, şi-a reluat cercetările în Harghita şi Covasna (…), una dintre cele mai importante zone cu vestigii dacice din România", publicând, „după aproape trei decenii de muncă titanică pe teren, unul dintre cele mai complete studii şi o lucrare de doctorat, despre moştenirea dacică din estul Transilvaniei."
Numărul mare al descoperirilor „a constituit, chiar şi pentru doamna Viorica Crişan, un prim şoc: 34 de cetăţi dacice în estul Transilvaniei! La Jigodin se află nu una, ci trei cetăţi dacice! Cetăţi ale dacilor se află şi la „Covasna, Biborţeni, Valea Seacă, Zetea, Ghindari, Porumbenii Mari, Târgu-Secuiesc, Sândominic, Racu, Ciceu (pe o stâncă), Mihăileni, Liliceni, Tuşnad, Racoş (tot trei cetăţi)", prin alte localităţi harghitene şi covăsnene. În toate aceste cetăţi dacice au fost descoperite vase, piese de podoabă, tezaure monetare. În cele peste 200 de aşezări dacice, locuitorii se ocupau cu ţesutul (femeile) la război, „făceau bijuterii, cercei sau brăţări din aur sau argint, oale şi străchini din lut, prelucrau fierul, fiind mari meşteri, dovadă zgura rămasă de la făcutul armelor sau uneltelor", vânau ocazional, lucrau pământul, foloseau sapa, furca, coasa, secera. Ei nu erau nişte „barbari", cum îi numeau, în aroganţa lor, romanii! Dovezi sunt „cele 23 de tezaure monetare, şase tezaure de podoabe şi vase de argint, monedele, tezaurele de la Cheţel, cu acele splendide brăţări, de la Pădureni şi Peteni, fibulele de argint, descoperite la Cristuru Secuiesc, cele 15 cupe şi boluri din argint, de la Sâncrăieni. Toate descoperite în inima Transilvaniei, adevărata „faţă" a prezenţei dacilor.
„Din păcate, multe din comorile găsite, în decursul vremii, au luat drumul Budapestei, fie înainte de 1900, fie după. În anul 1944, mai multe piese importante, aici descoperite, au fost încărcate într-un tren care… a fost bombardat imediat după intrarea în Ungaria. Aşa s-a spus oficial." Oare aşa să fi fost?
Un loc fantastic, mult timp ascunzând un mare secret, învăluit în legendă, este şi Cetatea Zânelor, de lângă oraşul Covasna, în care, în creaţia populară, trăia Ileana Cosânzeana şi fratele ei, un loc păzit de un „şarpe uriaş, încolăcit în jurul muntelui (…) Paznic era un cocoş care adormea doar o singură dată, la şapte ani, acolo nimeni nu putea intra, iar dacă reuşea să intre, înapoi nu se mai întorcea din camera comorilor." Era un blestem! În vârful acelui munte este vechea cetate dacică.
În anul 1996, „doamna Viorica Crişan a fost chemată, de urgenţă, la Cetatea Zânelor. După dezlănţuirea unei furtuni, copacii au fost scoşi din rădăcini, pădurea toată a fost pusă la pământ, iar muntele îşi dezvăluia secretele, printr-o comoară ascunsă, ieşită la iveală." Copaci scoşi, cu rădăcini cu tot, de furia dezlănţuită a naturii. Pământ răscolit, din care ieşeau la iveală: „cioburi, amfore, fibule, tot ce mai rămase dintr-o veche cetate dacică," înconjurată de acel şarpe din legendă, de fapt un zid alb de piatră, încolăcit, protector, în jurul muntelui: un munte întreg, fortificat, terasat, locuit cândva de daci." O descoperire uluitoare! Terase, fiecare cu ziduri săpate în stâncă, groase de peste patru metri, „într-un loc greu accesibil. Loc greu de ajuns acolo."
Doamna Crişan a continuat cercetările până în anul 1998, prin acele rămăşiţe ale dezlănţuirii furiei acelei furtuni, „în colaborare cu Muzeul din Brăila şi cu doamna Monica Mărgineanu de la Institutul de Arheologie din Bucureşti." Mulţi turişti şi specialişti din ţară şi din străinătate vin, în fiecare an, să vadă acel loc mirific al Cetăţii Zânelor, deoarece „Cetatea dacică de la Covasna este unică!". Acolo s-a păstrat, de secole, marea comoară a cetăţii dacice, cea mai mare din estul Transilvaniei, „comoară a trecutului şi a identităţii unui neam."
Aşadar, „200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure dacice" în aşa-zisul Ţinut Secuiesc, descoperite în judeţele Harghita şi Covasna! Tot atâtea mărturii incontestabile ale adevărului despre daci! Dovezi ale patrimoniului naţional şi cultural, ascuns de peste 2000 de ani, în pământul acesta românesc, îngăduitor şi tăcut. Dovezi ale dăinuirii, ale continuităţii şi existenţei noastre, acolo unde nesimţirea, obrăznicia duşmană, neorevizionismul, şovinismul şi extremismul ar dori, culmea, o autonomie pe criterii etnice, a unui aşa-zis Ţinut Secuiesc! În faţa atâtor dovezi concludente, a atâtor mărturii ale identităţii, continuităţii şi existenţei noastre, oare ce le-ai mai putea spune neprietenilor aroganţi şi sfidători, decât: „ciocu' mic!".
Sursa: danlupu.net. Mulţumiri colegiale domnului Dan Lupu pentru atât de utila, interesanta, necesara şi bogata sursă documentară!
