Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi" şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii". Am ales pentru această lună pe Părintele Sofian Boghiu.
Părintele Sofian Boghiu s-a născut în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Balţi, dincolo de Prut, pe 7 octombrie 1912. A primit la botez numele Serghei. La vârsta de 14 ani ajunge frate de mănăstire la Schitul Rughi, jud. Soroca, iar după 11 ani de ascultare primeste tunderea monahală în Mănăstirea Dobrouşa. A urmat şcoala de cântăreţi la Dobrouşa şi Seminarul monahal de la Cernica, unde îi va avea printre colegi pe Patriarhul Teoctist, pe episcopul Râmnicului - Gherasim Cristea şi pe Arhim. Grigorie Băbuş.
La data 6 august 1939 este hirotonit diacon, în Catedrala din Balţi, de episcopul Tit Simedrea. Din cauza ocupării Basarabiei de către ruşi, este nevoit să părăsească Mănăstirea Dobrouşa şi astfel, alături de stareţul său şi ceilalţi fraţi din obşte, ajunge la Mănăstirea Căldăruşani.
În anul 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind, în anul 1945, pictor licenţiat.
În perioada 1942-1946, urmează cursurile Facultăţii de Teologie, susţinând lucrarea de licenţă cu titlul: „Chipul Mântuitorului în iconografie". Este hirotonit preot la Mănăstirea Antim, pe 15 noiembrie 1945.
În vara anului 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi membri din cadrul mişcării spirituale „Rugul Aprins". A fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică duşmănoasă". După 6 ani a fost pus în libertate. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice aşa, mie mi-a plăcut în închisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decât aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!"
A trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2002, în chilia sa de la Mănăstirea Antim. La sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, părintele a fost pomenit de două ori - la ectenia celor vii şi, câteva ore mai târziu, la cei mutaţi la Domnul. A murit chiar în timpul Sfintei Liturghii.
În ciuda faptului că vieţuia într-o mănăstire aflată în centrul Bucureştilor, Părintele Sofian a ales să trăiască într-un plan mai îndepărtat vieţii publice. Chiar dacă a fost prezent la diverse conferinţe, la emisiuni radio şi TV, nimic din toate acestea nu i-au afectat imaginea de monah. Participa la cele din lumea vazută, ca un simplu vizitator.
Părintele Sofian Boghiu a pictat multe lăcaşuri din ţară şi din străinătate. Dintre acestea amintim: Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf - Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă - Bucureşti (1973), Catedrala din Homs - Siria (1978), Biserica din Hama - Siria (1979).
A predat pictura la seminariile monahale din Mănăstirea Neamţ şi Curtea de Argeş, a organizat ateliere de icoane si picturi de catapeteasmă la Mănăstirea Plumbuita şi Schitul Maicilor.
Părintele Sofian Boghiu a primit în scaunul duhovniciei pe toţi cei care veneau la dânsul, fără rezerve. Părintele prof. Constantin Coman spunea în acest sens: „Chiar mă întrebam uneori - nu cu răutate - de ce nu face părintele o selecţie, pentru ca un duhovnic avansat ca dânsul să nu se mai ocupe de copii în sufletul cărora nu a pătruns răutatea sau de băbuţe care vor fi ieşit de mult din vâltoarea ispitelor şi păcatelor, ci de cei care au cu adevărat probleme duhovniceşti, greu de rezolvat. După mintea mea, era ca şi cum un chirurg renumit ar fi continuat să opereze apendicita, alături de cele mai complicate operaţii pe cord! ...Atât de accesibil era Părintele, încât depindea numai de tine să fie şi duhovnicul tău".
Mitropolitul Martir Antim Ivireanul a stabilit ca Mănăstirea Antim să ajute pe săraci. Ţinând seama de acest testament, Părintele Sofian a avut neîncetat grija ca cei veniţi la această mănăstire să nu plece nemângâiaţi. Aşa se face că dupa slujbă, la trapeza mănăstirii, erau prezenţi mulţi credincioşi care aveau nevoie de hrană.
Câteva dintre sfaturile Părintelui Sofian:
- Calea de urmat în viaţă: căsătorie sau călugărie?
Căsătoria este calea normală a vieţii. De la începuturile lumii a fost o pereche de oameni, strămoşii noştri Adam şi Eva. Ei au avut această poruncă de la Dumnezeu să crească şi să se înmulţească, fiind rânduită astfel familia ca temelie a neamului omenesc şi ca izvor al vieţii. Prin căsătorie omul, bărbat şi femeie, devine creator, înmulţind neamul omenesc. E o chemare generală pentru acest mod de viaţă.
Călugaria este sfat evanghelic şi vine la călugărie numai cine are chemare, cine este îndemnat din miezul fiinţei lui.
- Ce să fac dacă am inima împietriă şi nu simt nimic când spun rugăciunea ?
Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm. Acolo, fiind la rugăciune. Să ne căim înaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat, spune psalmistul. „Ajută-mă ! Coboară harul Tău peste inima mea însetată de Tine!" O rugăciune particulară, personală, se poate face atunci, pe loc, în taina inimii tale. Şi un examen de conştiinţă: pentru ce suntem împietriţi? Ca de obicei păcatele noastre ne împietresc. Am făcut nişte lucruri rele, avem nişte oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastră are un înveliş din acesta gros, din cauza urii împotriva aproapelui nostru. Şi ne rugăm să sfâşie Dumnezeu acest vid, să deschidă iarăşi această inimă: trebuie să o facă permeabilă pentru tot ceea ce se petrece în jurul nostru.
Parohia Ortodoxă Română - „Sf. Ştefan " - Cristeşti - Mureş
