Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul - 365 de ani de la naşterea sa -

Între ierarhii care au înscris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre se numără şi mitropolitul Ţării Româneşti Antim Ivireanul. S-a născut în Iviria (sau Georgia) în jurul anului 1650, din părinţii Ioan şi Maria, primind la botez numele de Andrei. Se împlinesc, aşadar, anul acesta (2015), 365 de ani de la venirea în lume a acestui vrednic ierarh. Încă din tinereţe a căzut rob la turci, care l-au dus la Constantinopol. Se crede că după ce a scăpat din robie a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, pictura şi broderia. În Constantinopol a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă. Probabil tot acolo s-a şi călugărit. În jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească. Aici a învăţat meşteşugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Huşilor, care conducea în acel timp tipografia domnească din Bucureşti. În octombrie 1691 a tipărit el însuşi o carte grecească, în care iscălea <<Antim ieromonah>>. Antim a ajuns conducător al tiparniţei domneşti de la Bucureşti. Aici a lucrat până în 1694, tipărind alte trei cărţi, între care şi o Psaltire românească, cu versuri scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învăţase bine limba noii sale patrii. În 1696 ieromonahul Antim s-a mutat la mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie, fiind şi egumen al acestei mănăstiri. Aici a stat până în anul 1701, tipărind 15 cărţi, dintre care 5 în româneşte. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi din îndepărtata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu meşteşugul tiparului şi pe o seamă de ucenici. În anul 1701, Antim s-a reîntors în Bucureşti. A continuat aici şirul tipăriturilor, scoţând un număr de 15 cărţi, între care şi un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credincioşii din Patriarhia Antiohiei. Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi munca rodnică şi neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara Românească, l-au făcut vrednic de cinstea de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705. Odată cu aşezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo şi tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparniţă la Râmnic. În decurs de trei ani a tipărit aici 9 cărţi, din care trei româneşti şi 3 slavo-române, toate fiind cărţi de slujbă.

După o păstorire de abia trei ani la Râmnic, s-a petrecut o nouă schimbare în viaţa lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise pe credincioşii din Ţara Românească aproape 40 de ani. El a lăsat prin testament ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaş în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească, lucru de care s-a şi ţinut seamă la alegere. Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, la Duminica Ortodoxiei, fiind de faţă şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Cu acest prilej, noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă arhierească. A dovedit frumoase calităţi de păstor, predicator şi patriot. A întemeiat o nouă tipografie la Târgovişte. În această tipografie a tipărit 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte. Constatăm că numărul cărţilor tipărite în româneşte era într-o vădită creştere. Trebuie să reţinem că mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească, desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino. Prin tipărirea cărţilor de slujbă în româneşte, Antim a ajutat şi la făurirea unei limbi liturgice româneşti, care dăinuieşte până azi.

În 1715 mitropolitul Antim a mutat tipografia de la Târgovişte la Bucureşti. Tot în acest oraş a înfiinţat o nouă tipografie, la mănăstirea ctitorită de el, a Tuturor Sfinţilor. Amândouă au tipărit până la moartea sa câte o carte. În total, în decursul activităţii sale în Ţara Românească, s-au tipărit 63 de cărţi, din care 38 de el însuşi, iar celelalte de către ucenicii săi. Dintre ele, 21 erau în româneşte. Trebuie să spunem că patru cărţi au fost scrise de el însuşi. A rămas de la el o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului şi Noului Testament. Mitropolitul Antim Ivireanul s-a îngrijit în mod deosebit şi de românii ortodocşi din Transilvania. Încă în 1699, pe când era numai tipograf, a trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi pentru folosul sufletesc al credincioşilor transilvăneni. A tipărit cărţi de slujbă şi pentru credincioşii arabi din Patriarhia Antiohiei, precum şi pentru credincioşii de limbă greacă. A stăruit pe lângă Constantin Brâncoveanu să ajute compatrioţii săi din Iviria la tipărirea de cărţi de slujbă în limba lor, trimiţând acolo pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit la Tbilisi câteva cărţi în limba georgiană.

Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul Toţi Sfinţii din Bucureşti, ridicată în anii 1713-1715, după planurile întocmite de el însuşi. Pentru această mănăstire a întocmit un aşa numit Aşezământ, care este un fel de testament al său, cu rânduieli pentru ajutorarea copiilor săraci dornici să înveţe carte, a oamenilor şi fetelor sărace, a străinilor etc. Mitropolitul Antim Ivireanul a fost un înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti. O altă latură de seamă din păstoria lui Antim a fost zidirea sufletească a credincioşilor săi prin cuvânt. Sunt preţuite până azi predicile sale numite Didahii, în care osândea felurite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Cunoaştem de la el 28 de predici la diferite duminici şi sărbători şi 7 cuvântări ocazionale, toate înfăţişând pe Antim ca om de cultură deosebită. În predicile sale, n-a fost influenţat de alţi predicatori, cum s-a susţinut mult timp, ci ele sunt originale, bine gândite şi legate de realităţile vieţii. După numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, în 1716, au început zile grele pentru bătrânul mitropolit. Învinuit că a intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului, a fost arestat din porunca acestuia şi închis în temniţa palatului. A fost ţinut acolo mai multe săptămâni, cerându-i-se demisia. Refuzând să o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului din Constantinopol să-l caterisească, lucru pe care acesta l-a şi făcut. În sentinţa de caterisire i s-au adus felurite învinuiri nedrepte, pe baza cărora a fost scos din rândul arhiereilor şi călugărilor, urmând să fie închis pe viaţă în mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Această pedeapsă n-a mai ajuns să o facă, pentru că ostaşii care îl însoţeau spre Muntele Sinai l-au măcelărit, aruncându-i trupul în râul Tungia, lângă Adrianopol. Moartea lui s-a întâmplat în toamna anului 1716. În felul acesta şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, ca şi binefăcătorul său, domnul Constantin Brâncoveanu. Cu prilejul prăznuirii a 250 de ani de la moartea sa mucenicească, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta şi grăbita sentinţă de caterisire. Ca episcop şi mitropolit, Antim a întruchipat pe adevăratul păstor, care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi. Este canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română în 1992, şi este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

Lasă un comentariu