Târg de Paşti

Distribuie pe:

Şcoala Gimnazială Sâncraiu de Mureş, împreună cu Şcoala Gimnazială Nazna, a organizat, în premieră, în „Săptămâna Altfel", un Târg de Paşti pentru a marca Sărbătoarea Paştelui. La acest Târg au fost expuse lucrări ale elevilor, specifice marii sărbători a Paştelui, în care aceştia au pus mult suflet şi care ia ajutat să-şi dezvolte imaginaţia şi creativitatea, dar şi spiritul de afaceri. Printre produse s-au aflat mici obiecte artizanale (felicitări, coşuri pentru ouă), ouă roşii, prăjituri, flori şi icoane pe sticlă pictate de elevi, coordonaţi de d-na prof. Nina Pop şi de d-nul prof. Ţoca Cristian. În acelaşi timp, pe scena Casei de Cultură ne-au cântat şi ne-au încântat Corul elevilor de la Şcoala Gimnazială Nazna, coordonat de d-na Bologa Valentina, şi corul de cameră „Bel Canto" din Sărmaşu, coordonat de preot Daniel Camară. Participanţi la acest Târg au fost elevii celor două şcoli, însoţiţi de către doamnele învăţătoare şi diriginţi, dar şi foarte mulţi părinţi şi bunici, astfel că, la un moment dat, Casa de Cultură din Sâncraiu de Mureş a devenit neîncăpătoare. Iniţiatorul şi organizatorul principal al acestui frumos eveniment a fost prof. Danciu Alin Florin.

 

Lasă un comentariu