Pe parcursul timpului, datorită numărului iniţial mic al ungurilor, care încercau să stăpânească teritorii tot mai întinse, a conflictelor militare şi a unui spor natural al populaţiei redus comparativ cu cel al celorlalte popoare din această parte a Europei, s-a ajuns la situaţia ca, şi în secolul al XIX-lea, maghiarii să nu fie aproape nicăieri majoritari, în ţinuturile dominate de ei, şi nici măcar în Ungaria. Din acest complex al inferiorităţii demografice se va naşte obsesia oamenilor politici şi a intelectualilor unguri de a maghiariza cu orice preţ pe locuitorii de altă rasă, limbă, religie şi cultură.
Sunt bine cunoscute, în lucrările de specialitate, metodele dure de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din Ungaria în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), a sârbilor, a slovacilor, a cehilor, a ucrainenilor, a rutenilor, a germanilor, a evreilor etc. Cât priveşte Transilvania şi Banatul, ele au fost îndreptate preponderent contra românilor şi s-au concretizat în interdicţia de stabilire în oraşe, reducerea învăţământului în limba română la cel primar (şi acela nefinanţat de stat, ci doar confesional), maghiarizarea numelor, îngrădirea accesului la funcţii publice, cenzurarea strictă a cărţilor şi a publicaţiilor periodice etc.
Au existat, însă, şi procedee mai „fine", mai „civilizate", dar tot atât de nocive pentru destinul neamului românesc din Ardeal, care ar fi urmat să dispară cu totul, în câteva decenii, în marea masă a naţiunii maghiare unice. Între acestea se înscriu colonizările în zonele rurale şi atragerea locuitorilor români în centrele industriale, unde ar fi putut fi mult mai uşor deznaţionalizaţi. Despre cea de a doua găsim precizări extrem de evidente într-un memoriu elaborat la Cluj şi dat la iveală, în traducere, în publicaţia oficială a Târgu-Mureşului, „Oraşul. Foaie pentru interesele sociale şi financiare ale administraţiei urbane", Anul III, Nr. 5, din 1 Martie 1925, p. 1-3.
În preambulul acestui editorial, nesemnat, se fac următoarele precizări: „În satisfacerea - întârziată prin forţă majoră - a promisiunii noastră făcută în No. 19 din 16 Sept. 1924 al acestei gazete, publicăm în extras Memoriul în chestiunea gazului metan, înaintat sub No. 3451 cons. guvernului maghiar de cătră Congregaţia oraşului Cluj în anul 1914. Acest elaborat s-a trimis tot atunci tuturor oraşelor şi judeţelor din Ungaria, cu rugarea din partea Clujului, ca el să fie sprijinit în această chestiune. Punctul de vedere al memoriului a fost reprezentat şi de guvernul maghiar, ca şi de cei mai buni economişti şi sociologi ai lor."
Memoriul se compune din două părţi: în cea dintâi se face o analiză sintetică a stării de atunci a economiei ardelene, aservită intereselor financiare străine, şi a consecinţelor sociale şi demografice ale acestui fapt. Cum nimic nu e nou sub soare, cititorii pot stabili regretabile analogii între situaţia de atunci şi cea de astăzi a economiei, nu numai transilvănene, ci şi a celei româneşti, în ansamblu. Reproducem pasajul esenţial din această secţiune a memoriului (facem menţiunea că fragmentele de text puse în evidenţă apar ca atare în original):
„Comorile naturale şi materiile prime ale ţării noastre se exportează în cantităţi mari, ducând cu sine ocaziunea lucrului necesar pentru prelucrarea lor împing în streinătate şi sutele de mii de muncitori, cei mai importanţi factori ai producţiei naţionale. Scăderea lor reduce numărul căsătoriilor şi nemijlocit, - însă prin reducerea numărului naşterilor mijlocit, - se reduce şi puterea de apărare a ţării, având urmări şi pentru generaţia viitoare. Acestea sunt consecinţele grave, ba chiar fatale ale realităţii triste, că în vreme ce nu suntem în stare să asigurăm lucru permanent muncitorilor noştri, pe de altă parte materialul produs la noi îl cumpărăm încărcat cu taxa de export şi import: adevăratele produse industriale fac numai 1/8 parte din exportul, iar 6/10 din importul nostru. Astfel, câştigul nostru naţional merge în străinătate. Din cauza aceasta nu este câştig la noi acasă, nu e bunăstare, nu e îngrămădire de avere; pentru aceasta cade pe singuraticul cetăţean al teritoriului nostru rar populat un venit, în proporţie mai mic, decât în alte ţări şi tot pentru aceasta sunt mai mici izvoarele de venit ale statului..." (p. 1)
Soluţia întrevăzută de autorii memoriului era reprezentată de o „politică industrială sistematică în Ardeal" prin care „s-ar putea crea o industrie mare şi înfloritoare, bazându-ne pe gazul metan" (p. 2) Într-adevăr, resursele de gaz metan din Ardeal erau considerabile pentru acea vreme, iar nivelul tehnologic al timpului ar fi permis o exploatare eficientă a acestora.
Dar acest proiect de program economic ţintea cu mult mai departe: exploatarea gazului metan şi industrializarea ar fi fost mijloace eficiente de maghiarizare a celorlalte naţionalităţi, vizaţi fiind - în primul rând - românii, cei mai numeroşi locuitori ai provinciei şi cei mai refractari la procesul de deznaţionalizare.
Deşi este extrem de întinsă, reproducem in extenso partea a doua a memoriului, fără alte comentarii, pentru interesul pe care ea îl poate conţine cât priveşte o mentalitate politică şovină, românofobă, pentru care orice mijloc de ştergere a identităţii românilor era căutată şi era exploatată de clasa politică ungară din Transilvania şi din Ungaria.
„II. Ca să putem cumpăni întrebuinţarea gazului metan pentru înflorirea industrială după importanţa sa deplină trebuie să avem în vedere situaţia actuală a Ardealului şi importanţa, care o are dezvoltarea industriei mari, progresarea industrializării, - din punctul de vedere al rezolvirei chestiunii naţionalităţilor.
Precum a expus deja şi Agustin Beksics, până când Ardealul nu este întărit din punctul de vedere al maghiarimei în aşa măsură, încât caracterul său unguresc să poată fi considerat de asigurat şi pentru caz de stăpânire duşmană, până atunci nu putem fi liniştiţi pentru soarta ţării noastre.
Dovada evenimentelor petrecute în timpul din urmă în Balcani, formarea, respectiv întregirea după naţionalităţi a statelor din apropierea noastră, pretind imperios rezolvarea chestiunii naţionalităţilor în mod grabnic şi temeinic, dar totodată pacinic, în mod demn de un popor cult şi de spiritul epocei noastre.
Rezolvarea chestiunii naţionalităţilor în felul acesta, între împrejurările actuale numai prin industrializarea Ardealului se poate efectua. Aci numai atâta remarcăm, că masele mai mari de naţionalităţi (valahe) s-ar putea scoate din izolarea lor actuală, ostilă pentru cultura maghiară, şi cari mase nu pot fi apropiate de aceasta şi scoase din starea lor mizeră, s-ar putea ridica din cercul lor de idei, strimt şi condus exclusiv [de] conducătorii lor preocupaţi şi ar putea fi făcute mobile pentru învălmăşala vieţii culturale şi economice a naţiunei întregi şi prin aceasta în atmosfera unităţii şi consolidării naţionale maghiare; însă aceasta numai aşa ne-ar putea reuşii, dacă cu ajutorul fondărilor industriale făcute prin ţinuturile locuite de valahi vom transforma surplusul acestei naţionalităţi şi în lucrători industriali.
Asemenea şi surplusul maghiarimei şi în general masele mai mari a[le] maghiarimei iarăşi numai prin stabilimente industriale s-ar putea transplanta în părţile mai periclitate ale Ardealului.
Să tragem folos din învăţăturile exemplelor din ţară şi din străinătate: în partea nordică stabilimentele industriale au transformat văzând cu ochii oraşele: Kisgaram, Rutka, Zsolna în insule considerabile ale limbii maghiare într-o mare străină şi transformă Krompachu-l, care nu demult avea în preponderanţă streini, în „Krompa", cu populaţie în majoritate maghiară. În judeţul Hunedoara industria a făcut în decurs de o generaţie din plasa Petroşanii, curat valahă, o plasă aproape de jumătate maghiară, departe de teritoriul cu limbă maghiară, introducând un ic puternic între Valahimea din Ungaria şi cea din România. Tocmai aşa, cum s-a format în masa polonă din Silezia-Prusiacă regiunea nemţească a Kattovitz-ului şi precum în partea nordvestică a Boemiei populaţia germană de pe valea Eger şi din jurul Elbei este despărţită prin insula de populaţie cehă a minierilor dela Brüh-Dux.
Terenul de gaz metan, spre norocul nostru, parc-ar fi un semn al sorţii, este situat în mijlocul Ardealului, astfel că cea mai mare parte a teritoriilor locuite de naţionalităţi se află în apropierea lui nemijlocită. Iar ţinutul câmpului de gaz deja explorat şi deschis complet, care formează centrul terenului de gaz este astfel situat, că industrializarea şi maghiarizarea lui - prin întrebuinţarea insulelor de limbă maghiară deja existente, - ar duce în legătură, fără întrerupere, maghiarimea din valea superioară a Mureşului şi din judeţul Solnoc-Dobâca, cu cea din Cluj şi din jurul Calatei. Că ce însemnătate are unirea ţinuturilor de limbă maghiară, cari azi sunt separate printr-un ţinut cu limbă străină, - este superfluu să se expună mai pe larg.
Oraşele s-ar putea transforma în centre industriale înfloritoare şi pe lângă aceasta s-ar putea înfiinţa un şir întreg de stabilimente industriale separate, legate de locul exploatării materialelor brute, cari însă fireşte care ar avea importanţa câte unui mic orăşel: cari toate ar fi câte o fortăreaţă a îmbogăţirii naţionale şi totodată focare irezistibile pentru contopirea naţională. (p. 3) (Statistica noastră ne dă dovadă neîndoielnică, că industrializarea şi maghiarizarea sunt împreunate: numărul maghiarimei creşte de două/trei ori mai repede în oraşe ca şi [=decât] în provincie.)
Astfel se pot cucerii prin industrie cu 2-3 sute de mii de oameni un milion de suflete fără nici un sacrificiu ori sforţare specială şi cu aceasta se poate porni cursul asimilării pacinice în proporţii până acum neînchipuite, ceea ce ar fi cu atât mai sigur, întrucât poporul odată industrializat pleacă mai departe şi răspândindu-se în patria maghiară, cât mai curând se asimilează total şi în locul lui intră noi generaţii de-a naţionalităţilor şi să maghiarizează.
Ne-ar conduce prea departe expunerea ideii că ce rezultat ne promite felul acesta a rezolvirei chestiunii naţionalităţilor faţă de sistemul colonizării şi în general a politicei de împroprietărire, propogat de mulţi, însă poate mai puţin îndreptăţit care şi pe lângă jertfe uriaşe promit - în proporţie - cu mult mai mici, mai nesigure rezultate.
Aci am voit numai să relevăm toate acestea, ca să accentuăm cu deplină gravitate importanţa regnicolară a industrializării Ardealului, - care întrece orice altă chestiune - şi care prin formarea şi aglomerarea împrejurărilor deja a ajuns o adevărată chestiune de existenţă pentru naţiunea maghiară.
„Ardealul este fortăreaţa de graniţă a patriei noastre; chestiunea posesiunei lui devine din ce în ce mai importantă atât din punctul de vedere al marilor puteri, cât şi din cel al popoarelor balcanice, cari emulează între ele pentru acapararea hegemoniei. Rezolvirea chestiunii naţionalităţilor în felul acela ca gravitatea înafară să se înlocuiască, prin conlucrarea economică pacinică, cu ideea consolidării şi contopirei sentimentelor şi culturei, - azi în Ardeal înseamnă asigurarea existenţei noastre naţionale, conservarea integrităţii teritoriale a patriei noastre şi delăturarea marilor neajunsuri ce ne-ar putea surprinde."
Textul se încheie cu o apreciere laconică a editorialistului, la care subscriem, peste timp: „Comentar nu facem, fiind şi aşa destul de instructiv, mai ales în partea II."
