„Ademenirea controlată a maghiarilor din toate colțurile României…"

Distribuie pe:

…Cine a debitat cuvintele (ideea) de mai sus? Nimeni altul decât Szász Jenõ, fostul președinte al partidului Civic Maghiar, actual director al Oficiului pentru Strategie Națională din Guvernul ungar - instituție creată în 2012 de însuși premierul Viktor Orban. La o ședință a Forumului Parlamentului Maghiar din Bazinul Carpatic, care a avut loc la Budapesta, Szász Jenõ a propus ca o „ademenire controlată" a maghiarilor din toate colțurile României. „Trebuie să ne pese de fiecare etnic maghiar, declara Szász Jenõ, citat de Jurnalul Național. Trebuie să-i căutăm pe aceștia, să știm unde trăiesc, iar apoi să avem grijă de ei. Asta înseamnă politica pașilor mărunți. Cred că putem să-i „ademenim" pe maghiarii de dincolo de Carpați, în special pe cei din București sau… Valea Jiului", adăugând: „Dacă mă gândesc la un taximetrist maghiar din Galați, nu sunt convins că el ar trebui să-și crească copiii la Galați." Unde să și-i crească? Păi, se înțelege, în… Ținutul Secuiesc!

El nu s-a referit la „metodele de ademenire", dar a subliniat că acești oameni din diaspora din România (diaspora însemnând zonele din România în care maghiarii sunt minoritari - n.n.) ar trebui atrași spre Ținutul Secuiesc. „Dacă tinerii născuți în diaspora din România ar socializa în Ținutul Secuiesc, atunci nu ar mai emigra în Ungaria sau în Vest, ci ar fi asimilați, și ar întări această regiune, oricum, puternic afectată demografic", a mai spus Szász.

Szász Jenõ nu a precizat însă, cu ce s-ar ocupa tinerii maghiari (și nu numai), dacă ar fi „ademeniți" în Ținutul Secuiesc?! Ar cultiva cartofi sau ar culege fructe de pădure, pentru a face palincă ori țuică de brad?

Sigur, propunerea (fantasmagorică, în felul ei) a lui Szász a iscat controverse - ea fiind susținută doar de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania -, UDMR, respingând-o. „M-a revoltat discuția despre „evacuarea controlată" și am părăsit ședința", declara parlamentarul UDMR, Marton Árpád, pentru postul maszol.ro. „M-am întors doar ca să le reamintesc că, acum 60 de ani, Republica Federală Germană a luat o decizie similară, iar astăzi mai avem doar doi-trei nemți în satele săsești, în timp ce lăcașurile lor de cult au ajuns în mâinile Bisericii Ortodoxe. Noi, în schimb, ne-am restaurat bisericile și am construit altele noi", conchizând: „Nu suntem dispuși să acceptăm o migrare controlată. Nu vrem să avem soarta sașilor"… Fără comentarii!

Lasă un comentariu