Pe parcursul anului bisericesc sunt stabilite anumite zile pentru pomenirea deosebită a celor răposați. Una din aceste zile este Paștele Blajinilor și, deoarece nu este rânduită în mod strict canonic, în diferite regiuni ale lumii ortodoxe, este ținută la diferite date, începând cu luni după Duminica Tomii, până la Duminica Mare.
Paștele Blajinilor este, în primul rând, sărbătoarea închinată celor adormiți și de aceea se mai numește Paștele celor adormiți. În unele localități, Paștele Blajinilor se prăznuiește în Duminica Tomii, în altele, după Săptămâna Luminată. În trecut strămoșii răposați se numeau ,,blajini''. (din slavonă) Poporul a denumit această zi Paștele Blajinilor, în mod impropriu. Unii necunoscând adevărul au inventat diferite pseudolegende. Prima luni din a doua săptămâna după Paști, se mai numește Lunea Morților, Paștele Morților, Paștele Mici, Paștele Rohmanilor, Paștele Blajinilor, Păștelele sau Matcalăul. De obicei, credincioșii se adună la biserică și, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri și lumânări aprinse, se îndreaptă, împreună cu preotul, spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiți. În unele localități, se merge la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare, unde acestea sunt sfințite de către preot și se împart tuturor, în special celor sărmani și oropsiți.
Paștele Blajinilor, sau „Paștele morților", ce se prăznuiește o dată pe an în Moldova de răsărit, este cea mai însemnată dintre toate zilele în care se pomenesc morții de obște și li se dă de pomană. E singura zi în care se face pomenirea tuturor morților la cimitir. E cea mai mare prăznuire pe care o fac credincioșii în cinstea celor adormiți. E cel mai frumos obicei al lor. În nordul Moldovei, Duminica Tomii este sărbătorită drept Paștele blajinilor. Aceștia se consideră urmașii celor care, atunci când Moise a despărțit Marea Roșie să treacă evreii, nu au mai apucat să iasă. Blajinii au rămas pe un ostrov, unde trece Apa Sâmbetei, într-un loc aproape de rai. Ei sunt atât de evlavioși, încât se întâlnesc cu femeile lor numai odată pe an, de Paște.
Blajinii sunt ființe mitice, care trăiesc pe Tărâmul celălalt, dar păstrează legături cu lumea noastră. Se crede că ei provin din copiii nebotezați, morți imediat după naștere. Alții spun că Rohmanii sunt oameni vechi, care au o credință mai curată decât a actualilor pământeni, și duc cam aceeași viață ca noi, având orașe și sate. La sfârșitul lumii, ei vor lua locul oamenilor pe pământ. Li se mai spune Rohmani, Rocamni, Rugmani, Urici și Oameni Roșii. Ei locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei. Unii dintre ei au apucături dușmănoase. Cele mai multe legende îi prezintă însă ca pe niște ființe miloase, devotate lui Dumnezeu.
De Paștele Blajinilor se crede că sufletele morților sunt slobode și, de aceea, în această zi se gătesc multe și alese bucate, împărțindu-se pe la vecini, cu credința că morții numai în această zi sunt liberi și pot gusta din mâncărurile pregătite. La cine nu serbează și nu dă morților de pomană vin morții noaptea și le cer. În unele ținuturi se impart săracilor doar ouă și colaci, și se face slujba la cimitir. În unele locuri, de Paștele Blajinilor, au loc sărbători câmpenești, unde se mănâncă ouă roșii și încondeiate. Se crede că blajinii se bucură tare mult văzându-i pe oameni că petrec la această sărbătoare.
Oamenii satelor românești țineau cu strășnicie Paștele Blajinilor, astfel nu ar fi putut rodi ogoarele, oile s-ar fi îmbolnăvit, iar pe ei i-ar fi durut mâinile și picioarele. Prin Botoșani, bătrânii dădeau de-a dura ouăle roșii în amintirea blajinilor, iar în Bucov se ieșea la iarbă verde cu mâncare și băutură, multe fărâmituri și picături fiind lăsate să cadă pe pământ întru pomenirea celor omorâți de hoți, împușcați , spânzurați sau înecați.
Nicolae Băieșu, doctor în filologie și etnograf, a spus astfel cu privire la originea cuvântului „blajin" într-un articol publicat de săptămânalul „Timpul": „Denumirea de blajin vine din slavonul «blajenîi» - blând, bun, cuvios. Conform imaginației populare, blajinii trăiesc într-o lume îndepărtată, la hotarul între «lumea asta» și «lumea cealaltă», ori aproape de rai, pe o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei. Se zice că blajinii descind din Set - unul din fiii lui Adam. Totodată, se crede că ei umblă goi, sunt oameni scunzi, buni la suflet, pașnici, înțelepți și foarte credincioși. Se hrănesc numai cu fructe. Bărbații se întâlnesc cu femeile doar o dată pe an, timp de câteva zile la Paști, când se împerechează (pentru procreare). Blajinii nu știu să calculeze timpul, să țină sărbători. Semnul că a venit Paștele este sosirea pe apă (Apa Sâmbetei) a cojilor de ouă roșii pe care creștinii le aruncă pe undele curgătoare în vinerea ori sâmbăta din Săptămâna Patimilor."
Preotul Valeriu Potoroacă susține, însă, astfel: „Înțelesul cuvântului «blajin», e clar. Iar în slavonă «blajenâi» înseamnă «fericit». Cei răposați cu adevărat sunt fericiți, în comparație cu noi, pentru că ei au trecut în viața veșnică «unde nu este nici durere, nici scârbă, nici suspinare»".
Dumnezeu nu vrea să ne lase în ignoranță cu privire la soarta celor dragi ai noștri care au plecat din viață și nici cu privire la soarta noastră în veșnicii. De aceea ne-a lăsat prin Apostolul Pavel aceste cuvinte pe paginile Scripturii, pe care le citez: „Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa, că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El". (I Tes. 4, 13-14)
Am ținut să spun câteva cuvinte despre acest prea frumos, dar și duios obicei.
E adevărat că obiceiul trăiește, dar nu mai este cum a fost. Oamenii vin mai puțini la cimitir și cei care vin se grăbesc să se întoarcă la casele lor. Bucuria de odinioară de Paștele Blajinilor nu mai este aceeași, astăzi.
La Tg.-Mureș, de unde vă spunem din toată inima „Hristos a Înviat!", parastasul pentru cei trecuți la cele veșnice, de „Păștele", se va oficia în Cimitirul Bisericii de Lemn, duminică, 19 aprilie a.c., de la ora 16.
