Cineva se întreba: ce-i face pe mulţi să nu se ocupe de profesia lor (dacă o au?), preferând să piardă timp (dar să câştige mulţi bani) din…afaceri, chiar din politică? Răspunsul? Simplu: rentabilitatea financiară. O explică corupţia dezvăluită de dosarele DNA din ultimul timp. Or, cu privire la acest aspect, se cuvine un mic comentariu…
În România postdecembristă auzim, frecvent, sintagma „om de afaceri". Încât te întrebi: ce „afaceri" a făcut x sau y de, în 24-25 de ani, s-a îmbogăţit cât un american (ori alt occidental) în…trei -patru generaţii? Ce-i conferă acestui personaj (numele nu are importanţă, fiind prea multe la număr!) statutul de „om de afaceri"?
Un adevăr nu poate fi eludat: pe la noi (mai ales după'89) „afaceri" înseamnă gheşeft cu statul. La noi, se recunoaşte sau nu, toate averile mari s-au făcut prin afaceri oneroase cu statul, încât le dăm dreptate celor ce consideră că singura industrie care a înflorit în România postdecembristă a fost industria politică. Cei care se pricep la afaceri (puţini, dar sunt şi pe la noi) spun că afacerile se simt, se fac instinctual. Profitul nu se obţine, în genere, doar printr-un schimb de…Gâgă: cumperi ieftin şi vinzi scump (cum se întâmplă în comerţ, mai ales, dar şi în imobiliare etc.). Empiric, nu poţi face bani! Eviţi taxele către stat şi devii un nabab! Nu mai merge cu rulmenţi la Stanbul, cu blugi şi adidaşi în angrouri. Sau cu vânzarea de pământ moştenit, ori cu alte „învârteli" de... doi bani. Aşa nu se „fac" milioanele de euro! Arta comerţului se învaţă. De aceea, la vremea respectivă, a fost meritorie iniţiativa unor europarlamentari români de a susţine programul european „Erasmus pentru tinerii antreprenori", pentru că trebuie să miroşi cum se fac afacerile europene.
Căci, şi e bine să o spunem, până acum, în România, nu s-au făcut „afaceri europene", în spirit european, ci, mai ales, „afaceri cu bani europeni". Iar cine a avut acces la aceşti bani (de regulă, politicieni!) – fără a fi prins -, om s-a făcut. În schimb, dacă a fost prins… Vedem acum, în 2015, când în arestul central al IGP nu prea mai sunt locuri!
Să ne amintim de cazul Botiş (fostul ministru al Muncii), care a demisionat, după ce dezvăluirile presei privind starea de conflict de interese şi analizele Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), au scos la iveală că soţia acestuia era consilier pe proiectul „Şansa la demnitate", finanţat de UE şi Guvern!
Dar un alt scandal care a implicat afaceri cu bani europeni a fost, nu demult, şi cel în care a fost implicată fosta jurnalistă Melania Mandas Vergu - ex-consilier personal al fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, acuzată de infracţiuni contra fondurilor comunitare. Ca să nu mai vorbim de primul scandal de scurgere a banilor europeni „în familie". Este vorba de cazul Puwak, fost ministru PSD al Integrării, care şi-a folosit influenţa funcţiei pentru a dobândi pentru familia sa, în februarie 2002, un contract derulat pe bani europeni, în cadrul Programului de formare Profesională „Leonardo Da Vinci". Cazul a fost scos la iveală tot de presă, ministresa Hildegard Puwak fiind obligată şi ea să demisioneze, anchetele dovedind că în proiecte era implicată atât familia sa, cât şi rude din Germania ale doamnei Puwak.
Or, acestea - dar parcă numai ele?! - au fost afaceri „cu bani europeni", nu „afaceri europene", în spirit european!
Aşadar, gestul celor care susţin programul european „Erasmus pentru tinerii antreprenori" este cu atât mai binevenit, cu cât, şi după episodul Adrian Severin, suntem priviţi la Bruxelles ca nişte ciordidori de ultimă speţă! Deocamdată, ne place ori nu să recunoaştem, asta-i situaţia. Oricum, cei ce fac afaceri cu statul, cu bani europeni, pot fi ciorditori, într-adevăr, dar nu „oameni de afaceri"!
