După 25 de ani de aşteptare, multe schimbări, puţine realizări!

Distribuie pe:

Ne aflăm, aşadar, în cel de-al 25-lea an de democraţie. În tot acest răstimp - c-aşa-i viaţa - guvernele s-au schimbat, însă, din păcate, obiceiurile (proaste) au rămas. Sau, altfel spus, multe aşteptări, puţine realizări. De ce? Pentru că toţi (ori aproape toţi) cei care s-au succedat la putere, nu au făcut aproape nimic pentru cei care i-au votat. Nici preşedinţii pe care, în urma votului popular, ţara i-a avut (Iliescu, Constantinescu, Băsescu) - de Klaus Iohannis vom vorbi altădată -, nici, mai ales, guvernele „emanate".

Dar, să rememorăm. Perioada imediat următoare după '89 a fost marcată de apariţia pe scena politică a primului aşa-zis „Guvern democratic" - Guvernul Roman. Ce a reţinut posteritatea de la Petrică şi de la acest Guvern? Doar faptul că un prim-ministru poate fi schimbat de preşedintele ţării cu ajutorul minerilor. Roman a fost omul care a comparat industria românească (de pe urma căreia mulţi au făcut averi fabuloase, fac şi acum, încă!) cu un „morman de fiare vechi", pentru ca, mai recent, să scrie, într-un comentariu, uitându-şi trecutul, că „azi problema nu mai e criza, ci actuala guvernare". Deşi nici el, Roman (fiul lui Walter Roman, prietenul lui Ion Iliescu), nu era, prin anii '90, mai breaz decât Boc, la care se referea, nici decât, acum, Ponta!

După „şutul" primit de la mineri a urmat, la guvernare, Theodor Stolojan (marele europarlamentar pedelist de azi), a cărui menire, era, la vremea respectivă, să asigure tranziţia către alegeri. Cu ce a rămas Stolojan (cel cu maxilarele, veşnic, încleştate!) în istorie? Poate, prin naţionalizarea valutei, iar, în negocierile cu sindicatele, prin introducerea principiului „puteţi să staţi şi-n cap, că nu vă dau nimic!" şi nu a dat, dar oamenii lui au… cam luat!

După alegerile pregătite de Stolojan, preşedintele Iliescu a scos de la naftalină un personaj, pentru majoritatea românilor necunoscut, Nicolae Văcăroiu. Culmea e că, deşi după instalarea în funcţia de prim-ministru, mulţi credeau că nu va rezista nici o lună în fruntea guvernului, a şezut patru ani bătuţi pe muchie, iar apoi, alţi câţiva ani buni, preşedinte al Senatului, a doua funcţie în stat! Văcăroiu a avut, totuşi, ceva realizări. A reuşit să mai domolească inflaţia, după ce, cu migală, a brodat o textură a economiei care împletea capitalismul sălbatic, deja aflat la putere, cu planificarea centralizată, în care Văcăroiu era expert.

Dar, cum e la noi, românii, când lucrurile începuseră să meargă, cât de cât, bine, dintr-o greşeală istorică, preşedintele României (pe atunci, Constantinescu) l-a catapultat prim-ministru, pe cine credeţi? Pe Victor Ciorbea, fost primar general al Capitalei! Performanţe? Ioc! El a rămas în memoria oamenilor de atunci prin şedinţele interminabile de Guvern, la capătul cărora îi telefona lui Constantinescu, întrebându-l: „No, acum, ce să facem?" Şi n-a făcut nimic, moţul Ciorbea terminând până la urmă, dându-şi demisia. A fost singurul lui merit…

După Ciorbea, alt guvern, altă distracţie. E vorba de „omuleţul" care, în problema minorităţii maghiare, una declara la Târgu-Mureş, alta la Cluj sau Bucureşti, şi cu totul altceva la Budapesta. În funcţie de ce ar urma „să-i placă" auditoriului! Era, aţi ghicit, Radu Vasile, îmbrăcat mereu în sacouri şi de la care reţinem, în afara mustăţii proeminente (a la Chaplin!), că a reuşit să-l întoarcă pe Miron Cosma din drumul spre Bucureşti, la mănăstirea Cozia. Radu Vasile, zice-se, ca prim-ministru, a fost învins de „structurile securiste"! Lui „tata Radu" - cum îi spuneau unii (Dumnezeu să-l ierte, că, între timp a murit!) - i-a urmat Mugur Isărescu (actualul Guvernator al BNR), care, în scurtul timp cât s-a aflat în funcţia Guvernului, a semnat doar nişte hârtii în legătură cu noile alegeri, ţinute la termen.

A venit apoi, în 2000, Adrian Năstase. În timpul mandatului său, România a intrat în NATO şi a finalizat negocierile cu UE, iar, fapt deloc neglijabil, a înregistrat, zice-se, cea mai „robustă" creştere economică de până atunci. E, totuşi, ceva… Dar a fost şi perioada unor… afaceri necurate!, în care a fost el însuşi implicat şi pentru care, iată, vinovat sau nu, s-a aflat la zdup! Aviz amatorilor…

A urmat Călin Popescu Tăriceanu. Acesta s-a aflat într-un veşnic „clinci" cu Traian Băsescu (Mihăileanu, cum l-a numit, ironic, Năstase pe Băsescu). Ce nu poate fi totuşi uitat este prestanţa cu care Tăriceanu şi-a apărat cu demnitate funcţia de premier, în faţa ingerinţelor „turbulentului" Traian Băsescu - jucătorul.

…Ceea ce, evident, nu a fost cazul lui Boc 1,2,3,4,5! El, Boc, s-a „remarcat" doar prin incompetenţă, fiind, în fapt, marioneta lui Traian Băsescu, personaj lipsit de demnitate, în relaţiile cu UDMR, şi nu numai - fără idei, căruia, în intervenţiile televizate, îi „turuia gura, fără a spune nimic", gândirea lui fiind, de fapt, cea a lui Traian Băsescu. Sfârşitul lui Boc, ca premier, a fost pe măsura „calităţilor" sale: la presiunea străzii, Guvernul Boc a fost aruncat precum… o măsea stricată.

Lui Boc, i-a urmat M.R. Ungureanu. Un fel de Guvern Boc II, care, în mandatul său de numai 72 de zile, a rămas în istorie prin aceea că a transformat Palatul Victoria într-o vitrină plină cu produse de îngrijirea corpului, pentru nas, gât şi urechi, creme şi loţiuni, de trabucuri şi (alese) băuturi! Incredibil!

Acum, guvernarea se află la USD, prin Guvernul Ponta. Despre realizările lui, ca premier, cu alt prilej, deşi, recent, Victor Ponta însuşi a anunţat că guvernul va face un bilanţ al celor trei ani de activitate „ce am reuşit să facem legat de zona economică, de zona socială, de educaţie, de sănătate, de agricultură, fonduri europene, toate celelalte domenii" - spunea el.

Concluzia? În toţi aceşti aproape 25 de ani de trasee ale democraţiei, minciuna şi hoţia au proliferat. Toate metehnele dinaintea Revoluţiei - pofta patologică de putere şi bani, dispreţul faţă de oameni, egoismul feroce, megalomania, corupţia, nepotismul, demagogia etc. - au primit doar funcţii, titulaturi şi haine noi.

Politicienii noştri, indiferent de culoare şi ideologie (dacă poate fi vorba de aşa ceva!) au mers, fie în campaniile electorale, fie la guvernare, pe principiul: „Să le spunem românilor ce le place să audă, după care vom mai vedea", adică, să-i amăgim şi… minţi!

Concluzia - concluziilor este, de aceea, „multe schimbări, puţine realizări". Din păcate…

 

Lasă un comentariu