În fiecare an, pe 23 aprilie îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un sfânt care cu siguranţă vă este şi dumneavoastră foarte drag. Alături de Nicolae, Gheorghe se numără printre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai creştinătăţii. Viaţa, jertfa şi minunile sale au străbătut veacurile până în prezent, servind drept model duhovnicesc pentru mulţi creştini, fiind venerat ca un mare martir întru Hristos. Oamenii l-au iubit atât de mult, încât este şi astăzi patron al unor ţări, oraşe, categorii sociale şi chiar echipe de fotbal. Împreună cu Dimitrie Izvoditorul de Mir, Gheorghe împarte statutul unic de sfânt-soldat al ortodoxiei.
Sfântul Gheorghe este protectorul tuturor celor care lucrează pământul, al agricultorilor şi ciobanilor, al soţilor şi cavalerilor, al arcaşilor, măcelarilor, călăreţilor, călătorilor, ţăranilor, fierarilor, lemnarilor, dogarilor, şelarilor, curelarilor şi soldaţilor. De la cavalerii templieri, maltezi şi teutoni până la sifilitici şi leproşi - toţi şi-au găsit de-a lungul veacurilor reazem şi alinare în rugăciunile adresate Sfântului Gheorghe ca drept mijlocitor între credincioşi şi Bunul Dumnezeu. Tot el este cel care apără de urgia ciumei, febrei şi bolilor de piele. O cruce roşie pe fond alb, este simbolul acestui sfânt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate, sau pe drapelul Georgiei şi Angliei. Crucea sa stă la originea insemnului heraldic al Ierusalimului şi Georgiei, fiind însoţită de 4 cruci mai mici, simbolizând cu totul cele 5 răni ale Mântuitorului.
Sfântul Gheorghe a fost la origine un cetăţean al Imperiului Roman, născut undeva între anii 275-285 d.Hr. în orasul Lydda din Palestina. Tatăl său, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, şi avea rangul de conducător al trupelor armatei romane dislocate în provincia Capadocia din Asia Mică, iar mama sa, Policronia, era de neam palestinian. Părinţii săi erau creştini devotaţi care practicau această nouă religie în condiţii de absolută clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe, care în greaca veche simboliza protectorul pământului, agricultorul. Etimologia numelui vine din grecesul „geos" adică pământ şi „orge" a semăna, a cultiva.
De mic copil este atras de mânuirea armelor, dând dovadă de o dibăcie neobişnuită. Când micul Gheorghe avea doar 14 ani, tatăl său a murit, fiind osândit la moarte mucenicească. După acest moment dramatic, Gheorghe decide să plece spre cetatea Nicomidiei, oraş imperial pe atunci. Tânăr plăcut la înfăţişare, înalt, cu o constituţie fizică atletică, Gheorghe îmbrăţişează cariera militară a părintelui său, ajungând în scurt timp comandant al unui corp de armată. În memoria tatălui său, împăratul Diocleţian îl primeşte cu braţele deschise pe Gheorghe. După ce a reputat câteva victorii pe câmpul de bătălie, Diocleţian îl investeşte în funcţia de Tribun, având atribuţii de comandant al gărzii imperiale din Nicomidia. Avea doar 20 de ani. La scurt timp după investire, mama sa moare, iar tânărul rămâne singurul urmaş creştin al familiei sale.
În anul 302, Diocleţian decide să îşi înăsprească prigoana îndreptată contra creştinilor. Aflând de gestul împăratului, Gheorghe hotărăşte că acesta este momentul potrivit mântuirii prin jertfa sa mucenicească. A doua zi, împarte săracilor toate lucrurile sale, îşi eliberează toţi sclavii, dând ordin ca toate pământurile, casele şi averile din Palestina să fie împărţite oamenilor nevoiaşi.
Diocleţian este dezamăgit peste măsură şi pe moment n-a vrut să-l condamne pe Gheorghe, dar, până în final, aversiunea sa împotriva creştinilor a învins, iar pe Gheorghe l-a condamnat la chinuri şi torturi şi, în final, în timp ce se ruga cu bucurie, i-a pus capul sub sabia care l-a tăiat.
Era ziua de 23 a lunii aprilie.
Vă istorisesc astăzi una din multele minuni pe care Sfântul Gheorghe le-a săvârşit:
În părţile Siriei se afla o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în cinstea Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru că acolo nu exista mină de piatră, era foarte greu să se taie şi să se aducă stâlpii pentru biserică. O femeie văduvă, foarte credincioasă, cu multă iubire pentru Sfântul Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea celor făcuţi pentru biserică. Aducândul la mare, se ruga stăruitor către cel care transporta stâlpii, să ia şi stâlpul cumpărat de ea. Însă acela nu voia şi, punând doar stâlpii lui, a pornit la drum. Atunci femeia a început să plângă şi să se roage Sfântului Gheorghe să o ajute să ducă stâlpul. Ca într-un vis, l-a văzut pe sfânt în chip de voievod, întrebând-o:
- De ce eşti tristă, femeie?
Şi spunându-i ea motivul întristării, Sfântul Gheorghe a descălecat de pe cal şi a zis:
- Unde vrei să fie pus stâlpul?
Iar femeia i-a răspuns:
- În partea dreaptă a bisericii.
Îndată, Sfântul Gheorghe a însemnat marmura cu degetul şi a scris: „Stâlpul văduvei să se pună al doilea (după cel dintâi) în dreapta." Apoi a ridicat capătul stâlpului care era spre mare şi i-a spus femeii să apuce de celălalt capăt. Ridicând amândoi stâlpul, l-au dat în mare şi, cu îndreptarea Sfântului Gheorghe, acest stâlp a sosit dimineaţa, înaintea celorlalţi.
Văzând cele întâmplate, cel care ducea stâlpii s-a minunat foarte mult, mai ales că a citit şi cele scrise de Sfântul Gheorghe. Mulţumindu-i lui Dumnezeu, a cerut iertare sfântului pentru greşeala neascultării. Apoi a pus stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul poruncit.
Stâlpul se află în locul acela şi astăzi, întru pomenirea femeii şi întru cinstirea Sfântului Gheorghe şi a minunii săvârşite de el.
Vă salut creştineşte cu bucurie, pe fiecare dintre dumneavoastră, şi tuturor acelora care au fost botezaţi cu numele de Gheorghe le doresc viaţă lungă cu sănătate şi credinţă puternică.
La mulţi ani!
