Cluburile târgumureşene de polo pentru copii au participat la Campionatul Naţional de la Oradea, în acest sfârşit de săptămână!

Distribuie pe:

În perioada 16-19 aprilie, copiii din cluburile târgumureşene au fost prezenţi la campionatul naţional de polo copii din Oradea, categoria celor născuţi între 2002-2003, zona Nord-Tur, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu, cu participarea echipelor Crişul Oradea, CSM Cluj, Prosper Oradea, Corona Braşov, Torpi Târgu-Mureş, H2O tot Târgu-Mureş, Minimax la fel... Târgu-Mureş, care au înotat de joi până duminică, însoţiţi (şi) de antrenoarea târgumureşeană care a participat la Campionatul Mondial de înot din Montreal, Andrea Szeghalmi, de la care am primit ştirea. De asemenea, în acest (răs)timp, la bazinul de aici, vineri şi sâmbătă, a fost tot o competiţie naţională, au participat tineri din alte zone ale ţării şi din zona Moldovei. Aspectul pozitiv e că cei care nu se pot lipsi de înot de aici s-au putut antrena în pauze, nu ca în timpul Paştelui catolic...atunci când, nu ştiu de ce, nu s-a putut, aşa ca în timpul celui ortodox, când ne-am bucurat de bunăvoinţă. Astfel, bazinul olimpic este deschis practic tot timpul, fiind, reamintesc, unicul presostatic din ţară şi este destinat tuturor, nu exclusiv înotătorilor de performanţă, ci tuturor care vor să practice... cel mai sănătos sport!

Lasă un comentariu